Citește Biblia TLM Ioan capitolul 14

Setări Biblia
11. Credeţi-mă că eu sunt în unitate cu Tatăl şi că Tatăl este în unitate cu mine. Dacă nu, credeţi datorită acestor lucrări.
Ioan 4.36
secerătorul primeşte plata şi strânge rod pentru viaţa veşnică, pentru ca semănătorul şi secerătorul să se bucure împreună. ;Ioan 10.38
Dar, dacă le fac, chiar dacă nu mă credeţi pe mine, credeţi lucrările, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în unitate cu mine şi eu sunt în unitate cu Tatăl“. ;SMS
12. Foarte adevărat vă spun: Cine manifestă credinţă în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu. Şi va face lucrări mai mari decât acestea pentru că eu mă duc la Tatăl.
Mat 21.21
Răspunzând, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă aveţi credinţă şi nu vă îndoiţi, nu numai că veţi face ce am făcut eu smochinului, dar, dacă-i veţi spune muntelui acestuia: «Ridică-te şi aruncă-te în mare», aşa se va întâmpla. ;Marc 16.17
Aceste semne îi vor însoţi pe cei care vor crede: Folosindu-se de numele meu, vor scoate demoni, vor vorbi în limbi, ;Luc 10.17
Apoi cei şaptezeci s-au întors cu bucurie, zicând: „Doamne, chiar şi demonii ne sunt supuşi când folosim numele tău“. ;SMS
13. Orice veţi cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat prin Fiul.
Mat 7.7
Continuaţi să cereţi şi vi se va da, continuaţi să căutaţi şi veţi găsi, continuaţi să bateţi şi vi se va deschide. ;Mat 21.22
Şi tot ce veţi cere în rugăciune având credinţă veţi primi“. ;Marc 11.24
De aceea vă spun: Toate lucrurile pe care le cereţi când vă rugaţi, să aveţi credinţă că le-aţi şi primit şi le veţi avea. ;Luc 11.9
De aceea, vă spun: Continuaţi să cereţi şi vi se va da, continuaţi să căutaţi şi veţi găsi, continuaţi să bateţi şi vi se va deschide. ;Ioan 15.7-16
Dacă rămâneţi în unitate cu mine şi cuvintele mele rămân în voi, cereţi orice vreţi şi vi se va face. ;Ioan 16.23-24
În ziua aceea nu-mi veţi mai pune nicio întrebare. Foarte adevărat vă spun: Dacă veţi cere ceva de la Tatăl, el vă va da în numele meu. ;Iac 1.5
Astfel, dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, să i-o ceară neîncetat lui Dumnezeu, căci el le dă tuturor cu generozitate şi fără să reproşeze şi ea îi va fi dată. ;1Ioan 3.22
şi orice lucru cerem primim de la el, pentru că respectăm poruncile sale şi facem ce este plăcut în ochii săi. ;1Ioan 5.14
Aceasta este încrederea pe care o avem în El: că, indiferent ce am cere după voinţa sa, El ne ascultă. ;SMS
14. Dacă veţi cere ceva în numele meu, voi face.
SMS
15. Dacă mă iubiţi, veţi respecta poruncile mele.
Ioan 14.21-23
Cine are poruncile mele şi le respectă, acela mă iubeşte, iar cel care mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu; şi eu îl voi iubi şi mă voi arăta clar lui“. ;Ioan 15.10-14
Dacă respectaţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, aşa cum şi eu am respectat poruncile Tatălui şi rămân în iubirea lui. ;1Ioan 5.3
Căci iată ce înseamnă iubirea de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale, iar poruncile sale nu sunt grele, ;SMS
16. Şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt ajutor care să fie cu voi pentru totdeauna:
Ioan 15.26
Când va veni ajutorul pe care vi-l voi trimite de la Tatăl, spiritul adevărului, care provine de la Tatăl, acela va depune mărturie despre mine. ;Ioan 16.7
Totuşi, vă spun adevărul: Este în folosul vostru că plec. Pentru că, dacă nu plec, ajutorul nu va veni nicidecum la voi. Dar, dacă plec, vi-l voi trimite. ;Rom 8.15-26
Fiindcă voi n-aţi primit un spirit de sclavie care provoacă din nou teamă, ci aţi primit un spirit de adopţie ca fii, spirit prin care strigăm: „Ava, Tată!“ ;SMS
17. spiritul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nici nu-l vede, nici nu-l cunoaşte. Voi îl cunoaşteţi, pentru că rămâne cu voi şi este în voi.
Ioan 15.26
Când va veni ajutorul pe care vi-l voi trimite de la Tatăl, spiritul adevărului, care provine de la Tatăl, acela va depune mărturie despre mine. ;Ioan 16.13
Însă, când va veni spiritul adevărului, el vă va călăuzi în tot adevărul, fiindcă nu va vorbi de la el însuşi, ci va spune ce aude şi vă va anunţa lucrurile viitoare. ;1Ioan 4.6
Noi provenim de la Dumnezeu. Cine dobândeşte cunoştinţă despre Dumnezeu ne ascultă; cine nu provine de la Dumnezeu nu ne ascultă. Aşa recunoaştem declaraţia inspirată a adevărului şi declaraţia inspirată a rătăcirii. ;1Cor 2.14
Dar omul fizic nu primeşte lucrurile spiritului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nu poate să le cunoască, fiindcă trebuie cercetate spiritualiceşte. ;1Ioan 2.27
În ce vă priveşte, ungerea pe care aţi primit-o de la el rămâne în voi şi nu aveţi nevoie să vă înveţe cineva, ci, aşa cum ungerea de la el vă învaţă toate lucrurile — iar ea este adevărată şi nu este o minciună — şi aşa cum v-a învăţat ea, rămâneţi în unitate cu el. ;SMS
18. Nu vă voi lăsa singuri. Vin la voi.
Mat 28.20
învăţându-i să respecte tot ce v-am poruncit. Şi iată că eu sunt cu voi în toate zilele până la încheierea sistemului“. ;Ioan 14.3-28
Şi, dacă mă duc să vă pregătesc un loc, vin din nou şi vă voi primi acasă la mine, pentru ca, acolo unde sunt eu, să fiţi şi voi. ;SMS
19. Încă puţin timp şi lumea nu mă va mai vedea, dar voi mă veţi vedea, pentru că eu trăiesc şi voi veţi trăi.
Ioan 16.16
Peste puţin timp nu mă veţi mai vedea şi, iarăşi, peste puţin timp mă veţi vedea“. ;1Cor 15.20
Însă acum Cristos a fost sculat din morţi, primul rod al celor care au adormit în moarte. ;SMS
20. În ziua aceea veţi şti că eu sunt în unitate cu Tatăl meu, că voi sunteţi în unitate cu mine şi că eu sunt în unitate cu voi.
Ioan 10.38
Dar, dacă le fac, chiar dacă nu mă credeţi pe mine, credeţi lucrările, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în unitate cu mine şi eu sunt în unitate cu Tatăl“. ;Ioan 17.21-26
pentru ca toţi să fie una, aşa cum tu, Tată, eşti în unitate cu mine şi eu sunt în unitate cu tine, ca şi ei să fie în unitate cu noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. ;Ioan 14.10
Nu crezi că eu sunt în unitate cu Tatăl şi că Tatăl este în unitate cu mine? Lucrurile pe care vi le spun nu le spun de la mine, ci Tatăl, care rămâne în unitate cu mine, îşi face lucrările. ;SMS
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 14 din 21
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ioan >> Citește Biblia TLM Ioan capitolul 14 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~