Citește Biblia TLM Faptele capitolul 19

Setări Biblia
1. Mai târziu, când Apolo era în Corint, Pavel a trecut prin ţinuturile din interiorul ţării, a coborât la Efes, unde a găsit câţiva discipoli,
2. pe care i-a întrebat: „Aţi primit spirit sfânt când aţi devenit credincioşi?“ Ei i-au răspuns: „Dar nici n-am auzit că există spirit sfânt“.
3. El a întrebat: „Atunci cu ce aţi fost botezaţi?“ Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan“.
4. Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul care era simbol al căinţei şi a spus poporului să creadă în cel care va veni după el, adică în Isus“.
5. Auzind aceasta, ei s-au botezat în numele Domnului Isus.
6. Când Pavel şi-a pus mâinile peste ei, spiritul sfânt a venit peste ei şi au început să vorbească în limbi şi să profeţească.
7. Cu toţii erau cam doisprezece bărbaţi.
8. El a mers la sinagogă trei luni şi a vorbit cu îndrăzneală, ţinând cuvântări şi aducând argumente convingătoare despre regatul lui Dumnezeu.
9. Dar, pentru că unii se împietreau şi nu credeau, ci vorbeau batjocoritor despre Cale înaintea mulţimii, el s-a retras, i-a separat pe discipoli de ei şi ţinea cuvântări zilnic în sala şcolii lui Tiran.
10. Lucrul acesta s-a petrecut timp de doi ani, astfel că toţi cei care locuiau în provincia Asiei au auzit cuvântul Domnului, atât iudei, cât şi greci.

Pagina 1 din 5
Sari la pagina:
capitolul 19 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Faptele >> Citește Biblia TLM Faptele capitolul 19 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el."
~ J.K.Rowling ~