Citește Biblia TLM Faptele capitolul 23

Setări Biblia
1. Pavel s-a uitat ţintă la Sanhedrin şi a zis: „Bărbaţilor, fraţilor, eu m-am purtat înaintea lui Dumnezeu cu o conştiinţă perfect curată până în ziua aceasta“.
trimiteri 6SMS
2. Însă marele preot Anania le-a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură.
trimiteri 3SMS
3. Atunci Pavel i-a zis: „Te va lovi Dumnezeu, perete văruit! Tu stai să mă judeci după Lege şi, în acelaşi timp, încălcând Legea, porunceşti să fiu lovit?“
trimiteri 3SMS
4. Cei care stăteau acolo au zis: „Îl insulţi pe marele preot al lui Dumnezeu?“
SMS
5. Şi Pavel a spus: „Fraţilor, n-am ştiut că este marele preot. Căci este scris: «Să nu vorbeşti dispreţuitor despre un conducător al poporului tău!»“
trimiteri 4SMS
6. Când Pavel a văzut că o parte erau saduchei, iar cealaltă, farisei, a strigat în Sanhedrin: „Bărbaţilor, fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru speranţa în învierea morţilor sunt judecat“.
trimiteri 5SMS
7. Când a spus aceasta, s-a iscat o neînţelegere între farisei şi saduchei, iar mulţimea s-a dezbinat.
SMS
8. Căci saducheii spun că nu există nici înviere, nici înger, nici spirit, pe când fariseii afirmă public toate acestea.
trimiteri 3SMS
9. Atunci au izbucnit strigăte puternice, iar unii dintre scribii din partidul fariseilor s-au ridicat şi au început să se certe aprig, zicând: „Noi nu găsim nimic rău la omul acesta! Dar, dacă i-a vorbit un spirit sau un înger, atunci . . .“.
trimiteri 4SMS
10. Şi, fiindcă neînţelegerea creştea, comandantul s-a temut că Pavel va fi făcut bucăţi de ei şi a poruncit detaşamentului de soldaţi să coboare şi să-l smulgă din mijlocul lor, ca să-l ducă în cazarmă.
SMS

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 23 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Faptele >> Citește Biblia TLM Faptele capitolul 23 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță și din tine se poate face ceva.”
~ Muhammad Ali ~