Citește Biblia TLM Faptele capitolul 11
1. Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea au auzit că şi oamenii naţiunilor primiseră cuvântul lui Dumnezeu.
SMS 2. Şi, când Petru a urcat la Ierusalim, susţinătorii circumciziei s-au luat la ceartă cu el,
Fapt 10.45 ;
Gal 2.12 ;
SMS 4. Atunci Petru a început să le explice în detaliu, zicând:
Luc 1.3 ;
SMS 5. „Când eram în oraşul Iope şi mă rugam, am avut o viziune: un fel de vas ca o pânză mare de in, ţinută de cele patru colţuri, care cobora şi era lăsată în jos din cer. Şi ea a venit până la mine.
Fapt 10.9-etc ;
SMS 6. Uitându-mă în ea, am privit cu atenţie şi am văzut patrupede ale pământului, fiare, târâtoare şi păsări ale cerului.
SMS 7. De asemenea, am auzit un glas, care mi-a spus: «Ridică-te, Petru, înjunghie şi mănâncă!»
SMS 8. Dar eu am zis: «Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată nu mi-a intrat în gură ceva pângărit sau necurat!»
SMS 9. Şi, a doua oară, glasul din cer a răspuns: «Să nu mai numeşti pângărite lucrurile pe care le-a curăţit Dumnezeu!»
SMS 10. Lucrul acesta s-a petrecut şi a treia oară şi totul a fost luat din nou în cer.
SMS
meniu prim“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~