Citește Biblia TLM Faptele capitolul 13

Setări Biblia
Luc 23.34
[[Dar Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!“]] Şi, ca să împartă veşmintele sale, au aruncat sorţii.
Fapt 3.17
Acum, fraţilor, ştiu că aţi acţionat din neştiinţă, aşa cum au făcut şi conducătorii voştri.
1Cor 2.8
Această înţelepciune n-a cunoscut-o niciunul dintre conducătorii acestui sistem, fiindcă, dacă ar fi cunoscut-o, nu l-ar fi ţintuit pe stâlp pe Domnul glorios.
Fapt 13.14-15
Însă ei au plecat mai departe din Perga şi au venit la Antiohia din Pisidia. În ziua de sabat au intrat în sinagogă şi s-au aşezat.
Fapt 15.21
Căci din timpuri străvechi, Moise are predicatori din oraş în oraş, pentru că este citit cu voce tare în sinagogi în fiecare sabat“.
Luc 24.20-44
şi cum preoţii noştri principali şi conducătorii noştri l-au predat ca să fie condamnat la moarte şi l-au ţintuit pe stâlp.
Fapt 26.22
Totuşi, pentru că am primit ajutorul care vine de la Dumnezeu, am continuat până în ziua de azi să le depun mărturie atât celor mici, cât şi celor mari, fără să spun nimic altceva decât ceea ce au spus Profeţii şi Moise că se va întâmpla:
Fapt 28.23
Atunci au stabilit cu el o zi şi au venit în număr mai mare la el, în locul unde era găzduit. Şi, de dimineaţă până seara, el le-a explicat lucrurile, depunând o mărturie temeinică despre regatul lui Dumnezeu şi aducându-le argumente convingătoare despre Isus, atât din legea lui Moise, cât şi din Profeţi.
Pagina 1 din 1
capitolul 13 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 13 >> Citește Biblia TLM Faptele capitolul 13 | FiiLumina
meniu prim
"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~