Citește Biblia TLM Faptele capitolul 16

Setări Biblia
1. Astfel, a sosit la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un discipol numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase, dar al unui tată grec.
2. El avea o bună mărturie din partea fraţilor din Listra şi din Iconium.
3. Pavel a vrut ca acesta să plece cu el şi l-a luat, dar l-a circumcis din cauza iudeilor din acele locuri, fiindcă toţi ştiau că tatăl lui era grec.
4. Şi, străbătând oraşele, ei le transmiteau celor de acolo hotărârile luate de apostolii şi de bătrânii din Ierusalim şi-i îndemnau să le respecte.
5. Astfel, congregaţiile se întăreau în credinţă şi creşteau la număr zi de zi.
6. După aceea, au trecut prin Frigia şi prin ţinutul Galatiei, pentru că spiritul sfânt le interzisese să spună cuvântul în provincia Asiei.
7. Apoi, când au ajuns la Misia, au încercat să intre în Bitinia, dar spiritul lui Isus nu i-a lăsat.
8. Astfel, au trecut pe lângă Misia şi au coborât la Troa.
9. În timpul nopţii, Pavel a avut o viziune: un om, un macedonean, stătea acolo şi-l implora, zicând: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!“
10. De îndată ce a avut viziunea, am încercat să plecăm în Macedonia, înţelegând că Dumnezeu ne chemase să le anunţăm vestea bună celor de acolo.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 16 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Faptele >> Citește Biblia TLM Faptele capitolul 16 | FiiLumina
meniu prim
"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~