Citește Biblia TLM Faptele capitolul 16
2. El avea o bună mărturie din partea fraţilor din Listra şi din Iconium.
Fapt 6.3 ;
SMS 3. Pavel a vrut ca acesta să plece cu el şi l-a luat, dar l-a circumcis din cauza iudeilor din acele locuri, fiindcă toţi ştiau că tatăl lui era grec.
1Cor 9.20 ;
Gal 2.3 ;
Gal 5.2 ;
SMS 4. Şi, străbătând oraşele, ei le transmiteau celor de acolo hotărârile luate de apostolii şi de bătrânii din Ierusalim şi-i îndemnau să le respecte.
Fapt 15.28-29 ;
SMS 5. Astfel, congregaţiile se întăreau în credinţă şi creşteau la număr zi de zi.
Fapt 15.41 ;
SMS 6. După aceea, au trecut prin Frigia şi prin ţinutul Galatiei, pentru că spiritul sfânt le interzisese să spună cuvântul în provincia Asiei.
SMS 7. Apoi, când au ajuns la Misia, au încercat să intre în Bitinia, dar spiritul lui Isus nu i-a lăsat.
SMS 9. În timpul nopţii, Pavel a avut o viziune: un om, un macedonean, stătea acolo şi-l implora, zicând: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!“
Fapt 10.30 ;
2Cor 2.13 ;
SMS 10. De îndată ce a avut viziunea, am încercat să plecăm în Macedonia, înţelegând că Dumnezeu ne chemase să le anunţăm vestea bună celor de acolo.
SMS
meniu prim"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~