Citește Biblia TLM Faptele capitolul 20
31. De aceea, rămâneţi treji şi amintiţi-vă că trei ani, noapte şi zi, n-am încetat să vă sfătuiesc pe fiecare printre lacrimi.
Fapt 19.10Lucrul acesta s-a petrecut timp de doi ani, astfel că toţi cei care locuiau în provincia Asiei au auzit cuvântul Domnului, atât iudei, cât şi greci.
;
SMS 32. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului bunătăţii sale nemeritate, cuvânt care vă poate zidi şi vă poate da moştenirea între toţi cei sfinţiţi.
Evr 13.9Nu vă lăsaţi purtaţi de învăţături diferite şi străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin bunătate nemeritată, nu prin mâncăruri, din care n-au tras niciun folos cei ce se ocupă cu ele.
;
Fapt 9.31Atunci congregaţia din toată Iudeea, Galileea şi Samaria s-a bucurat de o perioadă de pace şi se zidea şi, umblând în teamă de Iehova şi în mângâierea spiritului sfânt, continua să se înmulţească.
;
Fapt 26.18ca să le deschizi ochii şi să-i întorci din întuneric la lumină şi de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor şi o moştenire printre cei ce sunt sfinţiţi, prin credinţa lor în mine».
;
Efes 1.18Ochii inimii să vă fie luminaţi, ca să ştiţi care este speranţa la care v-a chemat, care este bogăţia gloriei pe care o păstrează ca moştenire pentru sfinţi ;
Col 1.12şi mulţumindu-i Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, care sunt în lumină.
;
Col 3.24fiindcă ştiţi că de la Iehova veţi primi răsplata cuvenită a moştenirii. Slujiţi ca sclavi Stăpânului, Cristos! ;
Evr 9.15Iată de ce este el mediatorul unui legământ nou, pentru ca — întrucât el a murit ca, prin răscumpărare, ei să fie eliberaţi de fărădelegile comise sub legământul dintâi — aceia care au fost chemaţi să poată primi promisiunea moştenirii veşnice. ;
1Pet 1.4la o moştenire nepieritoare, neîntinată şi care nu se veştejeşte. Aceasta vă este rezervată în ceruri vouă, ;
SMS 33. N-am poftit nici argintul, nici aurul, nici hainele cuiva.
1Sam 12.3Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea în faţa lui Iehova şi în faţa unsului său: Cui i-am luat taurul sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am păgubit sau pe cine am asuprit? Din mâna cui am primit bani ca, prin ei, să tac şi să închid ochii? Şi vă voi da înapoi“. ;
1Cor 9.12Dacă alţii au acest drept asupra voastră, nu-l avem cu atât mai mult noi? Totuşi, noi nu ne-am folosit de acest drept, ci îndurăm totul ca să nu punem piedici veştii bune despre Cristos. ;
2Cor 7.2Faceţi-ne loc în inima voastră. N-am făcut rău nimănui, n-am corupt pe nimeni, n-am profitat de pe urma nimănui. ;
2Cor 11.9Iar când am fost prezent la voi, chiar dacă m-am aflat în nevoie, n-am fost o povară pentru nimeni, căci fraţii care au venit din Macedonia mi-au adus din belşug ceea ce îmi lipsea. Da, m-am ferit în toate privinţele să vă împovărez şi o voi face în continuare. ;
2Cor 12.17Oare am profitat de pe urma voastră prin vreunul dintre cei pe care i-am trimis la voi? ;
SMS 34. Voi înşivă ştiţi că aceste mâini s-au îngrijit de necesităţile mele şi ale celor ce erau cu mine.
Fapt 18.3şi, fiindcă aveau aceeaşi meserie, a rămas în casa lor şi lucrau, pentru că meseria lor era facerea corturilor. ;
1Cor 4.12trudim, lucrând cu mâinile noastre. Când suntem insultaţi, binecuvântăm; când suntem persecutaţi, suportăm; ;
1Tes 2.9Vă amintiţi, desigur, fraţilor, de truda şi osteneala noastră. Muncind noapte şi zi, ca să nu vă împovărăm cu cheltuieli mari pe niciunul dintre voi, v-am predicat vestea bună a lui Dumnezeu. ;
2Tes 3.8nici n-am mâncat fără plată mâncarea cuiva. Dimpotrivă, cu trudă şi osteneală am muncit noapte şi zi ca să nu-l împovărăm cu cheltuieli mari pe niciunul dintre voi. ;
SMS 35. În toate v-am arătat că, trudind astfel, trebuie să le veniţi în ajutor celor slabi şi să vă amintiţi de cuvintele Domnului Isus, când a zis: «Este mai multă fericire în a da decât în a primi»“.
Rom 15.1Noi deci, care suntem tari, să purtăm slăbiciunile celor ce nu sunt tari şi să nu ne plăcem nouă înşine. ;
1Cor 9.12Dacă alţii au acest drept asupra voastră, nu-l avem cu atât mai mult noi? Totuşi, noi nu ne-am folosit de acest drept, ci îndurăm totul ca să nu punem piedici veştii bune despre Cristos. ;
2Cor 11.9-12Iar când am fost prezent la voi, chiar dacă m-am aflat în nevoie, n-am fost o povară pentru nimeni, căci fraţii care au venit din Macedonia mi-au adus din belşug ceea ce îmi lipsea. Da, m-am ferit în toate privinţele să vă împovărez şi o voi face în continuare. ;
2Cor 12.13Fiindcă în ce privinţă aţi fost voi mai prejos decât celelalte congregaţii, decât că eu însumi nu v-am fost o povară? Iertaţi-mi cu bunăvoinţă această nedreptate!
;
Efes 4.28Hoţul să nu mai fure, ci mai degrabă să muncească din greu, făcând cu mâinile lui o muncă bună, ca să aibă ce să-i dea celui în nevoie. ;
1Tes 4.11şi să vă străduiţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburile voastre şi să lucraţi cu mâinile voastre, aşa cum v-am poruncit, ;
1Tes 5.14De asemenea, vă îndemnăm, fraţilor, să-i mustraţi pe cei dezordonaţi, să le vorbiţi consolator sufletelor deprimate, să-i sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi îndelung răbdători faţă de toţi. ;
2Tes 3.8nici n-am mâncat fără plată mâncarea cuiva. Dimpotrivă, cu trudă şi osteneală am muncit noapte şi zi ca să nu-l împovărăm cu cheltuieli mari pe niciunul dintre voi. ;
SMS 36. După ce a spus aceste lucruri, a îngenuncheat cu ei toţi şi s-a rugat.
Fapt 7.60Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu voce puternică: „Iehova, nu le pune la socoteală păcatul acesta!“ Şi, după ce a spus aceasta, a adormit în moarte.
;
Fapt 21.5Astfel, după ce am împlinit acele zile, am plecat, văzându-ne de drum, iar ei ne-au condus cu toţii, şi femeile, şi copiii, afară din oraş. Şi, îngenunchind pe ţărm, ne-am rugat ;
SMS 37. Şi toţi au izbucnit într-un mare plâns şi s-au aruncat de gâtul lui Pavel, sărutându-l cu tandreţe,
Gen 45.14Apoi s-a aruncat de gâtul lui Beniamin, fratele lui, şi a început să plângă, iar Beniamin a plâns şi el la gâtul lui. ;
Gen 46.29Atunci Iosif şi-a pregătit carul şi a urcat în întâmpinarea tatălui său, Israel, la Gosen. Când l-a văzut, s-a aruncat de gâtul lui şi a vărsat multe lacrimi la gâtul lui. ;
SMS 38. pentru că erau îndureraţi mai ales de cuvântul pe care li-l spusese: că nu aveau să-i mai vadă faţa. Apoi l-au condus până la corabie.
Fapt 20.25Şi acum, iată: ştiu că voi toţi, în mijlocul cărora am predicat regatul, nu-mi veţi mai vedea faţa. ;
SMS
meniu prim"Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare."
~ Proverb chinezesc ~