Citește Biblia TLM Faptele capitolul 8

Setări Biblia
1. Iar Saul a încuviinţat uciderea lui. În ziua aceea a izbucnit o mare persecuţie împotriva congregaţiei din Ierusalim. Toţi, cu excepţia apostolilor, s-au împrăştiat în regiunile Iudeii şi ale Samariei.
Fapt 7.58
După ce l-au scos în afara oraşului, au început să arunce cu pietre în el. Martorii şi-au pus veşmintele la picioarele unui tânăr numit Saul. ;Fapt 22.20
Iar, când a fost vărsat sângele lui Ştefan, martorul tău, şi eu stăteam acolo, încuviinţând şi păzind mantiile celor ce-l ucideau». ;Fapt 11.19
Aşadar, cei care fuseseră împrăştiaţi de necazul izbucnit din cauza lui Ştefan au mers până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, dar nu spuneau cuvântul nimănui altcuiva decât iudeilor. ;
2. Însă nişte oameni cu teamă de Dumnezeu l-au dus pe Ştefan să-l îngroape şi l-au plâns mult.
Gen 23.3
Apoi Avraam s-a ridicat de lângă soţia lui moartă şi le-a vorbit fiilor lui Het, zicând: ;Gen 50.10
Şi au ajuns la aria de treierat a lui Atad, în regiunea Iordanului. Acolo au plâns cu mare jale şi el a îndeplinit ritualurile de doliu pentru tatăl său şapte zile. ;2Sam 3.31
Atunci David le-a zis lui Ioab şi întregului popor care era cu el: „Sfâşiaţi-vă veşmintele, încingeţi-vă cu pânză de sac şi plângeţi înaintea lui Abner!“ Şi regele David mergea în urma năsăliei. ;
3. Dar Saul a început să facă prăpăd în congregaţie şi, intrând cu forţa dintr-o casă în alta şi târând afară bărbaţi şi femei, îi arunca în închisoare.
Fapt 7.58
După ce l-au scos în afara oraşului, au început să arunce cu pietre în el. Martorii şi-au pus veşmintele la picioarele unui tânăr numit Saul. ;Fapt 9.1-13.21
Dar Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva discipolilor Domnului, s-a dus la marele preot ;Fapt 22.4
Am persecutat această Cale până la moarte, legând şi trimiţând în închisori atât bărbaţi, cât şi femei. ;Fapt 26.10-11
Şi aşa am şi făcut la Ierusalim, astfel că pe mulţi dintre sfinţi i-am închis în temniţă, fiindcă primisem autoritate de la preoţii principali. Când trebuiau să fie executaţi, îmi dădeam votul împotriva lor. ;1Cor 15.9
Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli şi nu sunt vrednic să fiu numit apostol, fiindcă am persecutat congregaţia lui Dumnezeu. ;Gal 1.13
Bineînţeles, voi aţi auzit despre purtarea mea de altădată, în iudaism, cum persecutam congregaţia lui Dumnezeu şi o pustiam peste măsură ;Filip 3.6
în ce priveşte zelul, persecutor al congregaţiei; în ce priveşte dreptatea care vine prin lege, unul care s-a dovedit ireproşabil. ;1Tim 1.13
deşi înainte eram un blasfemator, un persecutor şi un batjocoritor. Totuşi, mi s-a arătat îndurare, fiindcă eram în neştiinţă şi acţionam din necredinţă. ;
4. Totuşi, cei care se împrăştiaseră străbăteau ţara, anunţând vestea bună despre cuvânt.
Mat 10.23
Când vă vor persecuta într-un oraş, să fugiţi în altul, căci adevărat vă spun că nicidecum nu veţi termina de străbătut oraşele lui Israel până va sosi Fiul omului. ;Fapt 11.19
Aşadar, cei care fuseseră împrăştiaţi de necazul izbucnit din cauza lui Ştefan au mers până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, dar nu spuneau cuvântul nimănui altcuiva decât iudeilor. ;
5. Iar Filip a coborât în oraşul Samaria şi a început să-l predice pe Cristos.
Fapt 6.5
Vorbele acestea au plăcut întregii mulţimi şi l-au ales pe Ştefan, un bărbat plin de credinţă şi de spirit sfânt, precum şi pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. ;
6. Mulţimile, într-un singur gând, luau aminte la cele spuse de Filip, în timp ce ascultau şi priveau semnele pe care le făcea.
7. Căci mulţi aveau spirite necurate, iar acestea strigau cu glas tare şi ieşeau. Şi mulţi paralitici şi ologi erau vindecaţi.
Marc 16.17
Aceste semne îi vor însoţi pe cei care vor crede: Folosindu-se de numele meu, vor scoate demoni, vor vorbi în limbi, ;
8. Astfel, era mare bucurie în oraşul acela.
9. În oraş era un om pe nume Simon, care mai înainte practicase magia şi uimise naţiunea Samariei, spunând că el este cineva.
Fapt 13.6
După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit un om, care era vrăjitor şi profet fals, un iudeu pe nume Bar-Isus. ;Fapt 5.36
De exemplu, înainte de aceste zile s-a ridicat Teuda, care zicea că este cineva, şi lui i s-a alăturat un grup de oameni, cam patru sute. Dar a fost ucis, iar toţi cei ce-l ascultau au fost risipiţi şi nimiciţi. ;
10. Şi toţi, de la mic la mare, îi acordau atenţie şi ziceau: „Omul acesta este Puterea lui Dumnezeu, care poate fi numită Mare“.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 8 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Faptele >> Citește Biblia TLM Faptele capitolul 8 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~