Citește Biblia TLM Romani capitolul 13

Setări Biblia
1. Orice suflet să fie supus autorităţilor superioare, căci nu există autoritate decât de la Dumnezeu, iar autorităţile existente au fost aşezate de Dumnezeu în poziţiile lor relative.
trimiteri 6SMS
2. Cine se împotriveşte deci autorităţii, se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu, iar cei ce se împotrivesc acesteia îşi vor primi condamnarea.
trimiteri 1SMS
3. Căci cei ce guvernează sunt de temut nu pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei deci să nu-ţi fie teamă de autoritate? Fă întotdeauna binele şi vei avea laude de la ea,
trimiteri 2SMS
4. fiindcă ea este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. Ea este slujitorul lui Dumnezeu, un răzbunător ca să aducă mânia asupra celui ce practică răul.
SMS
5. Aveţi deci un motiv care vă obligă să fiţi supuşi, nu numai din cauza mâniei, ci şi din cauza conştiinţei voastre.
trimiteri 2SMS
6. Şi tot de aceea plătiţi şi impozitele, căci ei sunt slujitori publici ai lui Dumnezeu, care slujesc neîncetat chiar în acest scop.
SMS
7. Daţi-le tuturor ce li se cuvine: cui pretinde impozit, impozitul, cui pretinde tribut, tributul, cui pretinde teamă, teama, cui pretinde onoare, onoarea.
trimiteri 3SMS
8. Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii, fiindcă cine îşi iubeşte semenul a împlinit legea.
trimiteri 5SMS
9. De fapt, codul legii: „Să nu comiţi adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu pofteşti“ şi orice altă poruncă, este cuprins în acest cuvânt, şi anume: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“.
trimiteri 8SMS
10. Iubirea nu face rău aproapelui, iubirea este deci împlinirea legii.
trimiteri 2SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 13 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Romani >> Citește Biblia TLM Romani capitolul 13 | FiiLumina
meniu prim
"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~