Citește Biblia TLM Romani capitolul 6

Setări Biblia
1. Prin urmare, ce vom spune? Să rămânem în păcat, ca să se înmulţească bunătatea nemeritată?
2. Nicidecum! De vreme ce am murit cu privire la păcat, cum să continuăm să mai trăim în el?
3. Sau nu ştiţi că noi toţi, care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui?
4. De aceea, prin botezul nostru în moartea lui am fost îngropaţi cu el, pentru ca, aşa cum Cristos a fost sculat din morţi prin gloria Tatălui, tot aşa şi noi să umblăm pe o cale nouă de viaţă.
5. Căci, dacă suntem uniţi cu el într-o moarte ca a lui, cu siguranţă vom fi uniţi cu el şi într-o înviere ca a lui,
6. fiindcă ştim că vechea noastră personalitate a fost ţintuită pe stâlp cu el, astfel încât corpul nostru păcătos să nu mai aibă autoritate asupra noastră şi să nu mai fim sclavi ai păcatului.
7. Fiindcă cine a murit a fost absolvit de păcat.
8. Mai mult decât atât, dacă am murit cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu el.
9. Căci ştim că acum, după ce a fost sculat din morţi, Cristos nu mai moare, moartea nu mai stăpâneşte peste el.
10. Fiindcă prin moartea de care a murit, a murit o dată pentru totdeauna ca să înlăture păcatul, dar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 6 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Romani >> Citește Biblia TLM Romani capitolul 6 | FiiLumina
meniu prim
"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~