Citește Biblia TLM 1 Corinteni capitolul 16
1. În ce priveşte colecta pentru sfinţi, faceţi şi voi aşa cum am dat îndrumări congregaţiilor din Galatia.
trimiteri 6 2. În prima zi a fiecărei săptămâni, fiecare dintre voi să pună ceva deoparte la el acasă, potrivit cu ceea ce are, pentru ca aceste colecte să nu fie făcute când sosesc eu.
trimiteri 2 3. Iar când voi veni, pe oamenii pe care îi veţi aproba prin scrisori, îi voi trimite să ducă la Ierusalim darul vostru generos.
trimiteri 1 4. Şi, dacă va fi potrivit să merg şi eu acolo, vor merge cu mine.
trimiteri 1 5. Dar voi veni la voi după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece,
trimiteri 2 6. şi poate voi sta sau chiar îmi voi petrece iarna la voi, ca să mă conduceţi o bucată de drum spre locul unde voi pleca.
trimiteri 5 7. Fiindcă nu vreau să vă văd doar în trecere, căci sper să rămân la voi câtva timp, dacă va permite Iehova.
trimiteri 3 8. Rămân totuşi în Efes până la sărbătoarea Penticostei,
9. căci mi s-a deschis o uşă largă care duce la activitate, dar sunt mulţi împotrivitori.
trimiteri 5 10. Iar dacă soseşte Timotei, vedeţi să nu-i fie teamă între voi, căci el îndeplineşte lucrarea lui Iehova, ca şi mine.
trimiteri 5
meniu prim"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~