Citește Biblia TLM Deuteronomul capitolul 1

Setări Biblia
31. şi în pustiu, unde ai văzut cum Iehova, Dumnezeul tău, te-a purtat aşa cum îl poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care aţi umblat până la sosirea voastră în locul acesta».
Ex 19.4
«Aţi văzut ce le-am făcut egiptenilor, ca să vă port pe aripi de acvilă şi să vă aduc la mine. ;Deut 32.11-12
Ca acvila care îşi scutură cuibul, planează deasupra puilor ei, îşi întinde aripile, îi ia, îi poartă pe penele ei, ;Isa 46.3-4
„Ascultaţi-mă, casă a lui Iacob şi toţi cei rămaşi ai lui Israel, pe care v-am purtat încă din pântecele mamei voastre, pe care v-am purtat încă de la sân! ;Isa 63.9
În toată suferinţa lor a suferit şi el, iar mesagerul său i-a salvat. În iubirea şi îndurarea sa, el i-a răscumpărat, i-a înălţat şi i-a purtat în toate zilele de demult. ;Osea 11.3
Totuşi, eu l-am învăţat pe Efraim să meargă, luându-i în braţe, dar ei n-au recunoscut că eu îi vindecasem. ;Fapt 13.18
Şi aproximativ patruzeci de ani a suportat purtarea lor în pustiu. ;SMS
32. Dar, în pofida acestui cuvânt, n-aţi crezut în Iehova, Dumnezeul vostru,
Ps 106.24
Ei au dispreţuit ţara cea plăcută, n-au crezut în cuvântul său. ;SMS
33. care, ca să cerceteze şi să vă găsească un loc unde să vă aşezaţi tabăra, mergea înaintea voastră pe drum, noaptea într-un foc, ca să vedeţi pe ce drum trebuie să umblaţi, şi ziua într-un nor.
Ex 13.21
Şi Iehova mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i conducă pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să le dea lumină, iar ei să meargă şi ziua, şi noaptea. ;Ps 78.14
Ziua îi conducea printr-un nor şi toată noaptea printr-o lumină de foc. ;Num 10.33
Ei au plecat deci de la muntele lui Iehova într-o călătorie de trei zile, iar arca legământului lui Iehova mergea înaintea lor în această călătorie de trei zile, ca să le caute un loc de odihnă. ;Ezec 20.6
În ziua aceea, ridicându-mi mâna, le-am jurat că-i voi scoate din ţara Egiptului şi-i voi duce într-o ţară pe care o cercetasem pentru ei, o ţară în care curgea lapte şi miere. Ea era podoaba tuturor ţărilor. ;SMS
34. În tot acest timp, Iehova v-a auzit glasul şi cuvintele. El s-a aprins de mânie şi a jurat, zicând:
Deut 2.14-15
Şi zilele cât am umblat de la Cades-Barnea până am traversat valea Zered au fost de treizeci şi opt de ani, până când toată generaţia bărbaţilor de război a pierit din mijlocul taberei, aşa cum le jurase Iehova. ;SMS
35. «Niciun om din generaţia aceasta rea nu va vedea ţara cea bună pe care am jurat că le-o dau părinţilor voştri,
Num 14.22-23
Dar toţi bărbaţii care au văzut gloria mea şi semnele pe care le-am făcut în Egipt şi în pustiu şi care totuşi m-au pus la încercare de zece ori şi n-au ascultat de glasul meu ;Ps 95.11
Cu privire la ei am jurat în mânia mea: „Nu vor intra în odihna mea“. ;SMS
36. în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea şi lui îi voi da ţara în care a umblat, lui şi fiilor lui, pentru că l-a urmat întru totul pe Iehova.
Num 14.24-30
Însă pe slujitorul meu Caleb, pentru că a avut în el un alt spirit şi m-a urmat întru totul, îl voi face să intre în ţara în care a mers şi urmaşii lui o vor lua în stăpânire. ;Ios 14.9
Astfel, Moise a jurat în ziua aceea, zicând: «Ţara în care a călcat piciorul tău va fi a ta şi a fiilor tăi ca moştenire pe timp indefinit, pentru că l-ai urmat întru totul pe Iehova, Dumnezeul meu». ;Num 14.24
Însă pe slujitorul meu Caleb, pentru că a avut în el un alt spirit şi m-a urmat întru totul, îl voi face să intre în ţara în care a mers şi urmaşii lui o vor lua în stăpânire. ;SMS
37. (Chiar şi pe mine s-a mâniat Iehova din cauza voastră, zicând: „Nici tu nu vei intra în ea.
Num 20.12
Mai târziu, Iehova le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Pentru că n-aţi arătat credinţă în mine ca să mă sfinţiţi înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veţi duce această congregaţie în ţara pe care le-o voi da“. ;Num 27.14
pentru că v-aţi răzvrătit împotriva poruncii mele în pustiul Ţin, când a fost ceartă în adunare, şi nu m-aţi sfinţit înaintea ochilor lor la apele acelea. Acestea sunt apele de la Meriba, la Cades, în pustiul Ţin“. ;Deut 3.26
Însă Iehova era încă furios pe mine din cauza voastră şi nu m-a ascultat, ci Iehova mi-a zis: «Destul! Să nu-mi mai vorbeşti niciodată de lucrul acesta! ;Deut 4.21
Şi Iehova s-a mâniat pe mine din cauza voastră, de aceea a jurat că n-am să trec Iordanul şi n-am să intru în ţara cea bună pe care ţi-o dă moştenire Iehova, Dumnezeul tău. ;Deut 34.4
Şi Iehova i-a zis: „Aceasta este ţara despre care le-am jurat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob, spunând: «Seminţei tale i-o voi da». Te-am lăsat s-o vezi cu ochii tăi, fiindcă tu nu vei trece acolo“. ;Ps 106.32
L-au provocat la mânie la apele de la Meriba, astfel că răul s-a abătut asupra lui Moise din cauza lor. ;SMS
38. Iosua, fiul lui Nun, care stă înaintea ta, este cel care va intra în ea“. Pe el l-a întărit, fiindcă el va face ca Israel s-o moştenească.)
Num 14.30
Nu veţi intra în ţara despre care, ridicându-mi mâna, am jurat că voi locui cu voi în ea. Nu vor intra decât Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun. ;Ex 24.13
Moise şi Iosua, slujitorul lui, s-au ridicat şi Moise a urcat pe muntele adevăratului Dumnezeu. ;Ex 33.11
Şi Iehova îi vorbea lui Moise faţă în faţă, aşa cum un om îi vorbeşte semenului său. Când Moise se întorcea în tabără, slujitorul său Iosua, fiul lui Nun, care era ajutorul său, nu pleca din mijlocul cortului. ;1Sam 16.22
Saul a trimis deci la Iese să i se spună: „Lasă-l, te rog, pe David să rămână în serviciul meu, căci a găsit favoare în ochii mei“. ;Num 27.18-19
Şi Iehova i-a zis lui Moise: „Ia-l pe Iosua, fiul lui Nun, un bărbat care are în el spirit, şi pune-ţi mâna peste el. ;Deut 31.7-23
Şi Moise l-a chemat pe Iosua şi i-a spus înaintea ochilor întregului Israel: „Fii curajos şi tare, fiindcă tu vei duce acest popor în ţara despre care Iehova le-a jurat strămoşilor lor că le-o va da şi tu le-o vei da ca moştenire. ;SMS
39. Iar copiii voştri, despre care aţi zis: „Vor ajunge de jaf!“, şi fiii voştri, care astăzi nu cunosc nici binele, nici răul, ei vor intra în ea, lor le-o voi da şi ei o vor lua în stăpânire.
Num 14.31
Iar pe copiii voştri, despre care aţi spus că vor ajunge de jaf, şi pe aceştia îi voi aduce în ea şi vor cunoaşte ţara pe care voi aţi dispreţuit-o. ;Num 14.3
De ce ne duce Iehova în ţara aceasta ca să cădem loviţi de sabie? Soţiile noastre şi copiii noştri vor ajunge de jaf. N-ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt?“ ;Isa 7.15-16
El nu va mânca decât unt şi miere sălbatică până va şti să respingă răul şi să aleagă binele. ;Rom 9.11
Căci pe când aceştia nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău, pentru ca să se vadă că scopul lui Dumnezeu privind alegerea nu depinde de lucrări, ci de Cel ce cheamă, ;SMS
40. Dar voi întoarceţi-vă şi porniţi spre pustiu pe drumul Mării Roşii!»
Num 14.25
Deoarece amaleciţii şi canaaniţii locuiesc în vale, mâine întoarceţi-vă şi mergeţi spre pustiu pe drumul Mării Roşii“. ;SMS
|
Pagina 4 din 5
Sari la pagina:
capitolul 1 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Deuteronomul >> Citește Biblia TLM Deuteronomul capitolul 1 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~