Citește Biblia TLM Filipeni capitolul 4
11. Nu că aş vorbi despre lipsuri, căci am învăţat ca, în orice împrejurare m-aş afla, să fiu mulţumit cu ce am.
trimiteri 1 12. Ştiu să trăiesc şi în lipsuri, ştiu să trăiesc şi în belşug. În toate lucrurile şi în toate împrejurările am învăţat secretul de a fi şi sătul, şi flămând, şi în belşug, şi în nevoi.
trimiteri 3 13. Pentru toate lucrurile am tărie datorită celui care îmi dă putere.
trimiteri 2 14. Totuşi, aţi făcut bine că aţi fost părtaşi cu mine la necazul meu.
trimiteri 1 15. Într-adevăr, voi, filipenilor, ştiţi şi că la începutul anunţării veştii bune, când am plecat din Macedonia, nicio congregaţie n-a avut părtăşie cu mine în ce priveşte darea şi primirea, decât voi.
trimiteri 1 16. Pentru că şi în Tesalonic mi-aţi trimis ceva, şi nu numai o dată, ci chiar de două ori, pentru nevoile mele.
17. Nu că aş căuta stăruitor darul, ci caut stăruitor rodul care aduce mai mult credit în contul vostru.
trimiteri 2 18. Am însă de toate şi din belşug. Sunt îndestulat, acum că am primit de la Epafrodit lucrurile trimise de voi, o mireasmă plăcută, o jertfă demnă de a fi acceptată, care îi place lui Dumnezeu.
trimiteri 3 19. La rândul său, Dumnezeul meu care are bogăţii glorioase vă va da tot ce aveţi nevoie, prin Cristos Isus.
trimiteri 4 20. A Dumnezeului şi Tatălui nostru să fie gloria pentru totdeauna şi veşnic! Amin!
trimiteri 2
meniu prim"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~