Citește Biblia TLM 1 Tesaloniceni capitolul 2

Setări Biblia
11. Astfel, ştiţi bine că, la fel ca un tată cu copiii lui, n-am încetat să vă îndemnăm pe fiecare, să vă aducem mângâiere şi să vă depunem mărturie,
12. ca să umblaţi într-un mod demn de Dumnezeu, care vă cheamă la regatul şi la gloria sa.
13. De fapt, iată de ce îi şi mulţumim neîncetat lui Dumnezeu, deoarece, când aţi primit cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-aţi auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu, care şi lucrează în voi, credincioşii.
14. Căci voi, fraţilor, aţi devenit imitatori ai congregaţiilor lui Dumnezeu care sunt în Iudeea în unitate cu Cristos Isus, pentru că şi voi aţi început să suferiţi din cauza celor din acelaşi neam cu voi lucrurile pe care le suferă şi ele din cauza iudeilor,
15. care i-au ucis chiar pe Domnul Isus şi pe profeţi şi care ne-au persecutat pe noi. Mai mult decât atât, ei nu-i plac lui Dumnezeu, ci sunt împotriva intereselor tuturor oamenilor,
16. deoarece caută să ne împiedice să le vorbim oamenilor din naţiuni ca să fie salvaţi; astfel, ei umplu întotdeauna măsura păcatelor lor. Dar în cele din urmă i-a ajuns mânia sa.
17. Dar noi, fraţilor, când am fost despărţiţi de voi pentru scurt timp — în ce priveşte persoana, nu inima —, ne-am străduit mult mai mult decât de obicei, având o mare dorinţă, să vă vedem faţa.
18. De aceea am vrut să venim la voi, da, eu, Pavel, o dată şi, de asemenea, a doua oară, dar Satan ne-a stat în cale.
19. Care este, de fapt, speranţa, bucuria sau coroana exultării noastre înaintea Domnului nostru Isus în timpul prezenţei sale? Oare nu chiar voi?
20. Bineînţeles că voi sunteţi gloria şi bucuria noastră.

Pagina 2 din 2
capitolul 2 din 5
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Tesaloniceni >> Citește Biblia TLM 1 Tesaloniceni capitolul 2 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~