Citește Biblia TLM 1 Timotei capitolul 1

Setări Biblia
Fapt 9.15
Dar Domnul i-a spus: „Du-te, pentru că omul acesta este un vas pe care l-am ales să-mi ducă numele la naţiuni, la regi şi la fiii lui Israel!
Gal 1.1-11
Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Isus Cristos şi Dumnezeu, Tatăl, care l-a sculat din morţi,
1Tim 2.3
Lucrul acesta este bun şi plăcut înaintea Salvatorului nostru, Dumnezeu,
1Tim 4.10
Căci pentru aceasta lucrăm noi din greu şi ne străduim: pentru că ne-am pus speranţa într-un Dumnezeu viu, care este un Salvator al oamenilor de orice fel, îndeosebi al celor fideli.
Tit 1.3
în vreme ce îşi dezvăluia cuvântul la timpul potrivit prin predicarea ce mi-a fost încredinţată, la porunca Salvatorului nostru, Dumnezeu,
Tit 2.10
să nu fure, ci să arate o mare fidelitate în toate privinţele, ca să împodobească învăţătura Salvatorului nostru, Dumnezeu, în toate lucrurile.
Col 1.27
cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscută bogăţia gloriei acestui secret sacru printre naţiuni. Acesta este Cristos în unitate cu voi, speranţa gloriei sale.
Pagina 1 din 1
capitolul 1 din 6
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 1 >> Citește Biblia TLM 1 Timotei capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~