Citește Biblia TLM 1 Timotei capitolul 4

Setări Biblia
1. Totuşi, cuvintele inspirate spun clar că, în timpurile care vor veni, unii vor renunţa la credinţă, dând atenţie unor cuvinte inspirate care induc în eroare şi unor învăţături ale demonilor,
Ioan 16.13
Însă, când va veni spiritul adevărului, el vă va călăuzi în tot adevărul, fiindcă nu va vorbi de la el însuşi, ci va spune ce aude şi vă va anunţa lucrurile viitoare. ;2Tes 2.3
Nimeni să nu vă amăgească în vreun fel, pentru că ea nu va veni până nu va veni mai întâi apostazia şi nu se va dezvălui omul nelegiuirii, fiul distrugerii. ;2Tim 3.1
Dar să ştii că în zilele din urmă vor fi timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă. ;2Pet 3.3
Căci înainte de toate ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori cu batjocurile lor, care vor umbla după dorinţele lor ;1Ioan 2.18
Copilaşilor, este ceasul din urmă şi, după cum aţi auzit că vine anticristul, au şi apărut acum mulţi anticrişti; din aceasta ştim că este ceasul din urmă. ;1Pet 1.20
Într-adevăr, el a fost cunoscut dinainte, mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost dezvăluit la sfârşitul timpurilor pentru voi, ;2Tim 3.13
Dar oamenii nelegiuiţi şi impostorii vor merge din rău în mai rău, inducând în eroare şi fiind induşi în eroare. ;2Pet 2.1
Totuşi, în mijlocul poporului au fost şi profeţi falşi, aşa cum şi în mijlocul vostru vor fi învăţători falşi. Aceştia vor introduce pe furiş secte distrugătoare şi îl vor renega chiar pe proprietarul care i-a cumpărat, aducând asupra lor înşişi o distrugere grabnică. ;Apoc 16.14
Acestea sunt, de fapt, declaraţii inspirate de demoni şi fac semne şi se duc la regii întregului pământ locuit ca să-i adune pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic. ;Dan 11.35-38
Şi unii dintre cei ce au perspicacitate vor fi făcuţi să se poticnească, pentru a se face o lucrare de rafinare datorită lor şi pentru a se face o curăţare şi o albire, până la timpul sfârşitului, căci lucrul acesta rămâne pentru timpul fixat. ;Apoc 9.20
Dar ceilalţi oameni care n-au fost omorâţi prin aceste plăgi nu s-au căit de lucrările mâinilor lor ca să nu se mai închine demonilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. ;
2. prin ipocrizia oamenilor care spun minciuni şi care sunt însemnaţi cu fierul roşu în conştiinţa lor.
Mat 7.15
Păziţi-vă de profeţii falşi, care vin la voi în haine de oi, dar care pe dinăuntru sunt lupi prădători! ;Rom 16.18
fiindcă oamenii de felul acesta nu sunt sclavi ai Domnului nostru Cristos, ci ai pântecelui lor. Prin cuvinte mieroase şi vorbiri măgulitoare ei amăgesc inimile celor fără răutate. ;
3. Ei interzic căsătoria şi poruncesc abţinerea de la alimente, pe care Dumnezeu le-a creat ca să fie luate cu mulţumire de cei care au credinţă şi cunosc adevărul cu exactitate.
1Cor 7.28-38
Însă, chiar dacă te căsătoreşti, nu comiţi un păcat. Şi, dacă o persoană virgină se căsătoreşte, nu comite un păcat. Însă cei ce se căsătoresc vor avea necazuri în carne, iar eu vreau să vă cruţ. ;Col 2.20-21
Dacă aţi murit împreună cu Cristos faţă de lucrurile elementare ale lumii, de ce — ca şi cum aţi trăi în lume — vă mai supuneţi acestor decrete: ;Evr 13.4
Căsătoria să fie onorabilă la toţi şi patul conjugal să fie nepângărit, pentru că Dumnezeu îi va judeca pe fornicatori şi pe cei adulteri. ;Rom 14.3-17
Cel ce mănâncă să nu-l dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu-l judece pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit cu căldură. ;1Cor 8.8
Dar nu un aliment ne va recomanda lui Dumnezeu: dacă nu mâncăm, nu ne lipsim de nimic, iar dacă mâncăm, n-avem niciun merit. ;Gen 1.29
Şi Dumnezeu a mai zis: „Iată că v-am dat toate plantele cu sămânţă de pe faţa întregului pământ şi orice pom care dă rod cu sămânţă. Acestea să vă servească drept hrană. ;Gen 9.3
Toate creaturile vii, care se mişcă, să vă servească drept hrană. Vi le dau pe toate, ca pe plantele verzi. ;Rom 14.6
Cel ce ţine o zi, pentru Iehova o ţine. La fel, cel ce mănâncă, pentru Iehova mănâncă, fiindcă îi aduce mulţumiri lui Dumnezeu, iar cel ce nu mănâncă, pentru Iehova nu mănâncă, şi îi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu. ;1Cor 10.30
Dacă eu îmi iau partea cu mulţumiri, de ce să fiu vorbit de rău din cauza unui lucru pentru care aduc mulţumiri? ;
4. De fapt, orice creaţie a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu trebuie respins dacă este primit cu mulţumiri,
5. pentru că este sfinţit prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
6. Dându-le aceste sfaturi fraţilor, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, hrănit cu cuvintele credinţei şi ale învăţăturii bune, pe care ai urmat-o îndeaproape.
2Tim 3.14-15
Tu însă rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi pe care ai fost convins să le crezi, ştiind de la cine le-ai învăţat ;
7. Dar respinge istorisirile neadevărate care profanează ce este sfânt şi pe care le povestesc femeile bătrâne. Pe de altă parte, exersează având ca obiectiv devoţiunea sfântă.
1Tim 1.4
nici să nu dea atenţie unor istorisiri neadevărate şi unor genealogii care nu duc la nimic, ci, mai degrabă, dau naştere la întrebări decât să împartă ceva de la Dumnezeu în legătură cu credinţa. ;1Tim 6.20
Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat, ferindu-te de vorbirile deşarte, care profanează ce este sfânt, şi de contradicţiile a ceea ce se numeşte în mod fals „cunoştinţă“. ;2Tim 2.16-23
Dar evită vorbirile deşarte care profanează ce este sfânt. Pentru că ei vor înainta tot mai mult în impietate, ;2Tim 4.4
şi îşi vor întoarce urechea de la adevăr, îndreptându-se spre istorisiri neadevărate. ;Tit 1.14
şi să nu dea atenţie unor basme evreieşti şi unor porunci ale oamenilor care se abat de la adevăr. ;Evr 5.14
Însă hrana tare este pentru oamenii maturi, pentru cei care, prin folosire, şi-au exersat capacitatea de înţelegere ca să deosebească binele şi răul. ;
8. Căci exerciţiul fizic este de puţin folos, dar devoţiunea sfântă este de folos pentru toate lucrurile, fiindcă are promisiunea vieţii prezente şi a celei viitoare.
1Cor 8.8
Dar nu un aliment ne va recomanda lui Dumnezeu: dacă nu mâncăm, nu ne lipsim de nimic, iar dacă mâncăm, n-avem niciun merit. ;Col 2.23
Acele lucruri sunt în aparenţă înţelepte, printr-o formă de închinare după propria voinţă şi o falsă umilinţă, prin tratarea cu asprime a corpului, dar n-au nicio valoare în lupta împotriva dorinţelor cărnii. ;1Tim 6.6
Bineînţeles, devoţiunea sfântă însoţită de mulţumire este un mare câştig. ;Ps 37.4
Iehova să-ţi fie desfătarea şi el îţi va da lucrurile cerute de inima ta. ;Ps 84.11
Căci Iehova Dumnezeu este un soare şi un scut. El dă favoare şi glorie. Iehova nu le va refuza nimic bun celor ce umblă ireproşabil. ;Ps 112.2-3
Urmaşii lui vor ajunge puternici pe pământ. Generaţia celor drepţi va fi binecuvântată. ;Ps 145.19
El va împlini dorinţa celor ce se tem de el, le va auzi strigătul de ajutor şi-i va salva. ;Mat 6.33
Continuaţi să căutaţi mai întâi regatul şi dreptatea Sa şi toate aceste lucruri vă vor fi adăugate. ;Mat 19.29
Şi oricine a lăsat case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau copii sau pământuri pentru numele meu va primi mult mai mult şi va moşteni viaţa veşnică. ;Marc 10.30
şi care să nu primească însutit acum, în acest timp, case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ogoare împreună cu persecuţii, iar în sistemul viitor, viaţă veşnică. ;Rom 8.28
Dar noi ştim că Dumnezeu face ca toate lucrările sale să conlucreze spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi potrivit scopului său, ;
9. Fidel şi demn de a fi pe deplin acceptat este cuvântul acesta.
1Tim 1.15
Fidel şi demn de a fi pe deplin acceptat este cuvântul potrivit căruia Cristos Isus a venit în lume ca să salveze păcătoşi. Dintre aceştia, eu sunt cel dintâi. ;
10. Căci pentru aceasta lucrăm noi din greu şi ne străduim: pentru că ne-am pus speranţa într-un Dumnezeu viu, care este un Salvator al oamenilor de orice fel, îndeosebi al celor fideli.
1Cor 4.11-12
Până în ceasul acesta suferim de foame şi de sete, suntem îmbrăcaţi sărăcăcios, suntem maltrataţi şi fără adăpost, ;1Tim 6.17
Porunceşte-le celor care sunt bogaţi în actualul sistem să nu fie trufaşi şi să nu-şi pună speranţa în bogăţii nesigure, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belşug spre desfătarea noastră. ;Ps 36.6
Dreptatea ta este ca munţii lui Dumnezeu, hotărârea ta judecătorească este un adânc imens de ape. O, Iehova, tu salvezi pe om şi pe animal! ;Ps 107.2-etc
Aşa să spună cei pe care i-a scăpat Iehova, pe care i-a scăpat din mâna vrăjmaşului ;

Pagina 1 din 2
capitolul 4 din 6
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Timotei >> Citește Biblia TLM 1 Timotei capitolul 4 | FiiLumina
meniu prim
"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~