Citește Biblia TLM 1 Timotei capitolul 6
1. Toţi cei care sunt sclavi sub jug să-şi considere mereu stăpânii demni de toată onoarea, ca să nu se vorbească niciodată de rău despre numele lui Dumnezeu şi despre învăţătură.
Efes 6.5Sclavilor, ascultaţi de cei ce sunt stăpânii voştri pământeşti, cu teamă şi tremur în sinceritatea inimii voastre, ca de Cristos, ;
Col 3.22Sclavilor, ascultaţi în toate de stăpânii voştri după carne, slujind nu ca să fiţi văzuţi şi ca să le plăceţi oamenilor, ci cu sinceritate a inimii, cu teamă de Iehova! ;
Tit 2.9Sclavii să le fie supuşi stăpânilor lor în toate şi să le facă pe plac, să nu le întoarcă vorba, ;
1Pet 2.18Servitorii să le fie supuşi stăpânilor lor cu toată teama cuvenită, nu numai celor buni şi rezonabili, ci şi celor greu de mulţumit. ;
Isa 52.5„Şi acum, ce voi face eu aici?“, zice Iehova. „Căci poporul meu a fost luat pe nimic. Cei ce stăpâneau peste ei urlau“, zice Iehova, „şi numele meu era dispreţuit încontinuu, toată ziua. ;
1Pet 2.24El însuşi a purtat păcatele noastre în corpul său, pe stâlp, ca să terminăm cu păcatele şi să trăim pentru dreptate. Şi „prin rănile lui aţi fost vindecaţi“. ;
Tit 2.5-8să aibă o minte sănătoasă, să fie caste, gospodine, bune, supuse soţilor lor, ca să nu fie vorbit de rău cuvântul lui Dumnezeu.
;
SMS 2. Tot aşa, cei care au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască pentru că sunt fraţi. Ci mai mult să le slujească, pentru că cei ce trag foloase de pe urma serviciului lor bun sunt credincioşi şi iubiţi.
Predă mereu aceste lucruri şi dă aceste îndemnuri.
Col 4.1Stăpânilor, daţi-le sclavilor voştri ce este drept şi corect, ştiind că şi voi aveţi un Stăpân în cer!
;
1Tim 4.11Porunceşte şi predă mereu aceste lucruri. ;
SMS 3. Dacă cineva predă o altă doctrină şi nu este de acord cu cuvintele sănătoase, ale Domnului nostru Isus Cristos, nici cu învăţătura care este în armonie cu devoţiunea sfântă,
1Tim 1.3Aşa cum te-am încurajat să rămâi în Efes când mă pregăteam să plec în Macedonia, tot aşa fac şi acum, ca să le porunceşti unora să nu predea altă doctrină, ;
1Tim 1.10pentru fornicatori, pentru bărbaţii care se culcă cu bărbaţi, pentru cei ce răpesc oameni, pentru mincinoşi, pentru oamenii care fac jurăminte false şi pentru orice alt lucru care se împotriveşte învăţăturii sănătoase, ;
2Tim 1.13Păstrează modelul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine cu credinţa şi iubirea în Cristos Isus. ;
2Tim 4.3Căci va fi un timp când nu vor suporta învăţătura sănătoasă, ci, potrivit dorinţelor lor, îşi vor strânge învăţători care să le gâdile urechile ;
Tit 1.9ţinând strâns la cuvântul fidel în ce priveşte arta de a preda, ca să fie capabil să îndemne prin învăţătura sănătoasă şi să-i mustre pe cei care vorbesc împotrivă.
;
Tit 1.1Pavel, sclav al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Cristos, potrivit credinţei aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţei exacte a adevărului care este în armonie cu devoţiunea sfântă, ;
SMS 4. atunci este umflat de mândrie şi nu înţelege nimic, ci are mania disputelor şi a dezbaterilor despre cuvinte. Din aceste lucruri se nasc invidia, cearta, vorbirea jignitoare, suspiciunile rele,
1Cor 8.2Dacă cineva crede că a dobândit cunoştinţă despre un lucru, nu-l cunoaşte încă aşa cum ar trebui să-l cunoască. ;
1Tim 1.7dorind să fie învăţători ai legii, dar neînţelegând nici lucrurile pe care le spun, nici lucrurile despre care vorbesc cu tărie.
;
1Tim 1.4nici să nu dea atenţie unor istorisiri neadevărate şi unor genealogii care nu duc la nimic, ci, mai degrabă, dau naştere la întrebări decât să împartă ceva de la Dumnezeu în legătură cu credinţa. ;
2Tim 2.23Mai mult, respinge discuţiile prosteşti şi fără sens, ştiind că ele provoacă certuri. ;
Tit 3.9Dar evită disputele prosteşti, genealogiile, cearta şi luptele pe seama Legii, pentru că sunt nefolositoare şi deşarte. ;
SMS 5. certurile violente pentru nimicuri ale unor oameni cu mintea coruptă şi lipsiţi de adevăr, care cred că devoţiunea sfântă este un mijloc de câştig.
1Cor 11.16Dar dacă cineva vrea să se certe susţinând un alt obicei, noi n-avem altul şi nici congregaţiile lui Dumnezeu.
;
1Tim 1.6Unii au deviat de la aceste lucruri şi s-au întors spre o vorbire deşartă, ;
2Tim 3.8Şi, aşa cum Iane şi Iambre i s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi aceştia se împotrivesc mereu adevărului, fiind oameni cu mintea coruptă, dezaprobaţi în ce priveşte credinţa. ;
Tit 1.11Acestora trebuie să li se închidă gura, fiindcă oamenii aceştia distrug familii întregi, învăţându-i pe alţii, pentru un câştig necinstit, lucruri pe care n-ar trebui să le înveţe. ;
2Pet 2.3Mai mult, vă vor exploata cu lăcomie prin cuvinte prefăcute. Cât despre ei însă, judecata din timpurile străvechi nu întârzie şi distrugerea lor nu dormitează.
;
SMS 6. Bineînţeles, devoţiunea sfântă însoţită de mulţumire este un mare câştig.
Rom 16.17Vă îndemn însă, fraţilor, să fiţi cu ochii pe cei care, contrar învăţăturii pe care aţi primit-o, provoacă dezbinări şi prilejuri de poticnire şi evitaţi-i, ;
2Tim 3.5având o formă de devoţiune sfântă, dar negându-i puterea; şi de aceştia depărtează-te. ;
SMS 7. Pentru că noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să ducem ceva din ea.
Ps 37.16Mai bun este puţinul celui drept
decât belşugul multor răi.
;
Prov 15.16Mai bine puţin cu teamă de Iehova, decât multă bogăţie cu nelinişte.
;
Prov 16.8Mai bine puţin cu dreptate, decât un mare câştig cu nedreptate.
;
Evr 13.5Felul vostru de viaţă să fie fără iubire de bani, fiind mulţumiţi cu ce aveţi. Căci el a zis: „Nicidecum nu te voi lăsa şi nicidecum nu te voi părăsi“. ;
SMS 8. Astfel, având hrană şi acoperământ, vom fi mulţumiţi cu acestea.
Iov 1.21şi a zis:
„Gol am ieşit din pântecele mamei mele
şi gol mă voi întoarce acolo!
Iehova a dat, Iehova a luat.
Binecuvântat să fie şi de acum înainte numele lui Iehova!“
;
Ps 49.17căci la moarte nu poate să ia nimic cu sine,
gloria lui nu va coborî cu el.
;
Prov 27.24căci comoara nu va fi pentru totdeauna, nici diadema pentru toate generaţiile.
;
Ecl 5.15Gol a ieşit omul din pântecele mamei lui şi gol va pleca, aşa cum a venit; nimic nu poate duce cu el din toată truda lui.
;
SMS 9. Însă cei care sunt hotărâţi să fie bogaţi cad în ispită, în cursă şi în multe dorinţe nesăbuite şi vătămătoare, care îi cufundă pe oameni în distrugere şi în ruină.
Gen 28.20Şi Iacob a făcut o făgăduinţă, zicând: „Dacă Dumnezeu va fi cu mine în continuare şi mă va păzi pe drumul acesta pe care merg, da, dacă îmi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac ;
Evr 13.5Felul vostru de viaţă să fie fără iubire de bani, fiind mulţumiţi cu ce aveţi. Căci el a zis: „Nicidecum nu te voi lăsa şi nicidecum nu te voi părăsi“. ;
Prov 15.27Cine obţine un câştig necinstit aduce nenorocire asupra casei sale, dar cine urăşte mita va trăi.
;
Prov 20.12Urechea care aude şi ochiul care vede — amândouă au fost făcute de Iehova.
;
Prov 28.20Omul care lucrează cu fidelitate primeşte multe binecuvântări, dar cine se grăbeşte să câştige bogăţii nu va rămâne nevinovat.
;
Mat 13.22Cât despre cea semănată printre spini, aceasta este cel ce aude cuvântul, dar îngrijorările acestui sistem şi puterea amăgitoare a bogăţiilor înăbuşă cuvântul şi el ajunge neroditor. ;
Iac 5.1Veniţi acum, voi, bogaţilor! Plângeţi, urlaţi din cauza nenorocirilor care vor veni peste voi! ;
1Tim 3.7Pe lângă aceasta, trebuie să aibă o bună mărturie de la cei de afară, ca să nu cadă în defăimare şi într-o cursă a Diavolului.
;
SMS 10. Căci iubirea de bani este rădăcina a tot felul de rele, iar unii, râvnind la această iubire, s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns peste tot cu multe dureri.
1Tim 1.19păstrând credinţa şi o conştiinţă bună, pe care unii au respins-o şi au naufragiat în ce priveşte credinţa lor. ;
SMS
meniu prim"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~