Citește Biblia TLM 1 Timotei capitolul 6
1Cor 11.16Dar dacă cineva vrea să se certe susţinând un alt obicei, noi n-avem altul şi nici congregaţiile lui Dumnezeu.
1Tim 1.6Unii au deviat de la aceste lucruri şi s-au întors spre o vorbire deşartă,
2Tim 3.8Şi, aşa cum Iane şi Iambre i s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi aceştia se împotrivesc mereu adevărului, fiind oameni cu mintea coruptă, dezaprobaţi în ce priveşte credinţa.
Tit 1.11Acestora trebuie să li se închidă gura, fiindcă oamenii aceştia distrug familii întregi, învăţându-i pe alţii, pentru un câştig necinstit, lucruri pe care n-ar trebui să le înveţe.
2Pet 2.3Mai mult, vă vor exploata cu lăcomie prin cuvinte prefăcute. Cât despre ei însă, judecata din timpurile străvechi nu întârzie şi distrugerea lor nu dormitează.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~