Citește Biblia TLM 2 Timotei capitolul 1
Rom 1.8În primul rând, îi mulţumesc Dumnezeului meu prin Isus Cristos pentru voi toţi, deoarece în toată lumea se vorbeşte despre credinţa voastră.
Efes 1.16nu încetez să mulţumesc pentru voi. Vă amintesc mereu în rugăciunile mele,
Fapt 22.3„Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar educat în acest oraş la picioarele lui Gamaliel şi instruit după toată rigoarea Legii strămoşeşti, fiind zelos pentru Dumnezeu, aşa cum sunteţi şi voi toţi astăzi.
Fapt 23.1Pavel s-a uitat ţintă la Sanhedrin şi a zis: „Bărbaţilor, fraţilor, eu m-am purtat înaintea lui Dumnezeu cu o conştiinţă perfect curată până în ziua aceasta“.
Fapt 24.14Dar recunosc înaintea ta că îndeplinesc un serviciu sacru pentru Dumnezeul strămoşilor mei potrivit căii pe care ei o numesc «sectă», fiindcă eu cred tot ce este menţionat în Lege şi scris în Profeţi.
Fapt 27.23Căci, în noaptea aceasta, un înger al Dumnezeului căruia îi aparţin şi pentru care îndeplinesc un serviciu sacru a stat lângă mine
Rom 1.9Căci Dumnezeu, pentru care îndeplinesc un serviciu sacru cu spiritul meu, anunţând vestea bună despre Fiul său, îmi este martor că vă amintesc mereu în rugăciunile mele,
Gal 1.14şi cum făceam în iudaism progrese mai mari decât mulţi dintre cei de o vârstă cu mine din neamul meu, fiindcă eram mult mai zelos pentru tradiţiile părinţilor mei.
1Tes 1.2Îi mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu când vă amintim pe toţi în rugăciunile noastre,
1Tes 3.10în timp ce noapte şi zi implorăm peste măsură de mult să vă vedem faţa şi să completăm ce lipseşte credinţei voastre?
Pagina 1 din 1
meniu prim"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~