Citește Biblia TLM 2 Timotei capitolul 1

Setări Biblia
1Tim 1.1
Pavel, apostol al lui Cristos Isus prin porunca lui Dumnezeu, Salvatorul nostru, şi a lui Cristos Isus, speranţa noastră,
Tit 3.4
Totuşi, când bunătatea Salvatorului nostru, Dumnezeu, şi iubirea lui faţă de oameni s-au arătat,
1Tes 4.7
Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie.
Evr 3.1
Aşadar, fraţi sfinţi, părtaşi la chemarea cerească, luaţi aminte la apostolul şi marele preot pe care îl mărturisim, Isus.
Rom 3.20
De aceea, nicio carne nu va fi declarată dreaptă înaintea lui prin lucrările legii, fiindcă prin lege vine cunoaşterea exactă a păcatului.
Rom 9.11
Căci pe când aceştia nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău, pentru ca să se vadă că scopul lui Dumnezeu privind alegerea nu depinde de lucrări, ci de Cel ce cheamă,
Tit 3.5
el ne-a salvat nu datorită unor fapte de dreptate făcute de noi, ci potrivit îndurării sale, prin baia care ne-a adus la viaţă şi prin înnoirea noastră prin spiritul sfânt.
Rom 8.28
Dar noi ştim că Dumnezeu face ca toate lucrările sale să conlucreze spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi potrivit scopului său,
Rom 16.25
A celui care poate să vă întărească potrivit veştii bune pe care o anunţ eu şi predicării despre Isus Cristos, potrivit cu revelarea secretului sacru care a fost ţinut sub tăcere timp îndelungat,
Efes 1.4
aşa cum ne-a ales în unitate cu el înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea lui, în iubire.

Pagina 1 din 2
capitolul 1 din 4
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 1 >> Citește Biblia TLM 2 Timotei capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu."
~ Albert Einstein ~