Citește Biblia TLM 2 Timotei capitolul 2
Gal 6.1Fraţilor, chiar dacă un om face un pas greşit înainte să-şi dea seama, voi, care sunteţi calificaţi spiritualiceşte, căutaţi să-l îndreptaţi pe un astfel de om în spiritul blândeţii, menţinându-ţi privirea asupra ta însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.
1Tim 6.11Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri! Urmăreşte dreptatea, devoţiunea sfântă, credinţa, iubirea, perseverenţa, blândeţea!
1Pet 3.15Ci sfinţiţi-l pe Cristos ca Domn în inima voastră, fiind întotdeauna gata să prezentaţi o apărare înaintea oricui vă cere motivul speranţei voastre, făcând însă aceasta cu blândeţe şi respect profund.
Fapt 8.22Căieşte-te de răutatea aceasta şi imploră-l pe Iehova să-ţi ierte, dacă se poate, uneltirea inimii,
1Tim 2.4care vrea ca orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului.
2Tim 3.7care învaţă mereu, dar nu sunt niciodată în stare să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului.
Tit 1.1Pavel, sclav al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Cristos, potrivit credinţei aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţei exacte a adevărului care este în armonie cu devoţiunea sfântă,
Pagina 1 din 1
meniu prim“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~