Citește Biblia TLM Filimon capitolul 1

Setări Biblia
1. Pavel, întemniţat pentru Cristos Isus, şi Timotei, fratele nostru, către Filimon, fratele nostru iubit şi colaboratorul nostru,
Efes 3.1
De aceea, eu, Pavel, întemniţatul lui Cristos Isus în folosul vostru, al oamenilor din naţiuni . . . ;Efes 4.1
De aceea, eu, cel întemniţat în Domnul, vă implor să umblaţi într-un mod demn de chemarea cu care aţi fost chemaţi, ;2Tim 1.8
Să nu-ţi fie deci ruşine cu mărturia despre Domnul nostru, nici cu mine, care sunt întemniţat pentru el, ci fii părtaş la suferirea răului pentru vestea bună potrivit puterii lui Dumnezeu. ;Filim 1.9
te îndemn mai degrabă pe baza iubirii, având în vedere că sunt aşa cum sunt: Pavel, un om în vârstă, iar acum şi întemniţat pentru Cristos Isus; ;Filip 2.25
Totuşi, consider că este necesar să vi-l trimit pe Epafrodit, fratele, colaboratorul şi tovarăşul meu de luptă, dar trimisul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele, ;
2. către Apfia, sora noastră, către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către congregaţia din casa ta:
Col 4.17
Spuneţi-i lui Arhip: „Veghează la serviciul pe care l-ai primit în Domnul, ca să-l împlineşti cum se cuvine!“ ;Filip 2.25
Totuşi, consider că este necesar să vi-l trimit pe Epafrodit, fratele, colaboratorul şi tovarăşul meu de luptă, dar trimisul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele, ;Rom 16.5
Salutaţi congregaţia care este în casa lor. Salutaţi-l pe iubitul meu frate Epenet, care este unul dintre primele roade ale Asiei pentru Cristos. ;1Cor 16.19
Congregaţiile din Asia vă trimit salutările lor. Aquila şi Prisca, împreună cu congregaţia din casa lor, vă salută călduros în Domnul. ;
3. Să aveţi bunătate nemeritată şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!
Efes 1.2
Să aveţi bunătate nemeritată şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos! ;
4. Îi mulţumesc întotdeauna Dumnezeului meu când te amintesc în rugăciunile mele —
Efes 1.16
nu încetez să mulţumesc pentru voi. Vă amintesc mereu în rugăciunile mele, ;1Tes 1.2
Îi mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu când vă amintim pe toţi în rugăciunile noastre, ;2Tes 1.3
Suntem datori să-i mulţumim neîncetat lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, aşa cum se şi cuvine, deoarece credinţa voastră creşte foarte mult şi iubirea fiecăruia dintre voi toţi sporeşte unul faţă de altul. ;
5. fiindcă aud mereu despre iubirea ta şi despre credinţa pe care o ai faţă de Domnul Isus şi faţă de toţi sfinţii —,
Efes 1.15
Iată de ce şi eu, de când am auzit despre credinţa pe care o aveţi în Domnul Isus şi faţă de toţi sfinţii, ;Col 1.4
fiindcă am auzit despre credinţa voastră în Cristos Isus şi despre iubirea pe care o aveţi pentru toţi sfinţii ;
6. astfel încât credinţa pe care o împărtăşeşti cu alţii să se arate prin fapte, recunoscând că orice lucru bun pe care-l avem are legătură cu Cristos.
Filip 1.9-11
Şi iată pentru ce continui să mă rog: iubirea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă exactă şi în discernământ deplin, ;
7. Căci am avut multă bucurie şi mângâiere datorită iubirii tale, fiindcă inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine, frate.
2Cor 7.13
Iată de ce am fost mângâiaţi. Totuşi, pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat şi mai mult datorită bucuriei lui Tit, deoarece spiritul lui a fost înviorat prin voi toţi. ;2Tim 1.16
Domnul să arate îndurare familiei lui Onisifor, fiindcă el mi-a adus deseori înviorare şi nu i-a fost ruşine cu lanţurile mele. ;Filim 1.20
Da, frate, să am folos de la tine în Domnul: înviorează-mi inima în Cristos! ;
8. Iată de ce, deşi am în Cristos o mare libertate de exprimare ca să-ţi poruncesc să faci ce se cuvine,
1Tes 2.6
Nici n-am căutat glorie de la oameni, nu, nici de la voi, nici de la alţii, deşi, ca apostoli ai lui Cristos, am fi putut să vă împovărăm cu cheltuieli mari. ;
9. te îndemn mai degrabă pe baza iubirii, având în vedere că sunt aşa cum sunt: Pavel, un om în vârstă, iar acum şi întemniţat pentru Cristos Isus;
Filim 1.1
Pavel, întemniţat pentru Cristos Isus, şi Timotei, fratele nostru, către Filimon, fratele nostru iubit şi colaboratorul nostru, ;
10. te îndemn cu privire la copilul meu, căruia i-am devenit tată când eram în lanţuri, Onisim,
Col 4.9
împreună cu Onisim, fratele meu fidel şi iubit, care este dintre voi. Ei vă vor face cunoscut tot ce se întâmplă aici. ;1Cor 4.15
Căci, chiar dacă aţi avea zece mii de tutori în Cristos, cu siguranţă că nu aveţi mulţi taţi, fiindcă în Cristos Isus eu am devenit tatăl vostru prin vestea bună. ;Gal 4.19
copilaşii mei, cu care sunt din nou în durerile naşterii până când Cristos capătă formă în voi. ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 1 din 1
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Filimon >> Citește Biblia TLM Filimon capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~