Citește Biblia TLM Evrei capitolul 9

Setări Biblia
1. În ce priveşte legământul dintâi, acesta avea reguli pentru serviciul sacru şi locul său sfânt pământesc.
trimiteri 1SMS
2. Pentru că s-a construit o primă încăpere a cortului, în care erau lampadarul, masa şi pâinile de prezentare. Aceasta se numeşte „Locul Sfânt“.
trimiteri 6SMS
3. În spatele celei de-a doua perdele era cealaltă încăpere a cortului, numită „Sfânta Sfintelor“.
trimiteri 3SMS
4. În ea se aflau o cădelniţă de aur şi arca legământului, îmbrăcată de jur împrejur cu aur, iar în aceasta erau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise şi tablele legământului.
trimiteri 12SMS
5. Deasupra ei erau heruvimii glorioşi care acopereau cu umbra lor capacul împăcării. Dar acum nu este momentul să vorbim în amănunţime despre aceste lucruri.
trimiteri 3SMS
6. Aceste lucruri fiind construite astfel, preoţii intră întotdeauna în prima încăpere a cortului ca să îndeplinească îndatoririle ce ţin de serviciul sacru.
trimiteri 2SMS
7. Dar în a doua încăpere intră numai marele preot o dată pe an şi nu fără să aibă cu el sânge, pe care îl oferă pentru el şi pentru păcatele comise de popor din neştiinţă.
trimiteri 5SMS
8. Astfel, spiritul sfânt arată clar că, atât timp cât era în picioare primul cort, calea care duce la locul sfânt nu fusese încă deschisă.
trimiteri 2SMS
9. Acest cort este un simbol pentru timpul fixat care este acum aici şi chiar şi acum se mai oferă atât daruri, cât şi jertfe. Totuşi, acestea nu pot să-i dea celui care îndeplineşte un serviciu sacru o conştiinţă perfect curată,
trimiteri 3SMS
10. ci se referă doar la mâncăruri, băuturi şi diferite botezuri. Ele erau cerinţe legale cu privire la carne şi au fost impuse până la timpul fixat pentru îndreptarea lucrurilor.
trimiteri 6SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 9 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Evrei >> Citește Biblia TLM Evrei capitolul 9 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă toți copiii ar ajunge ce doresc părinții lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.”
~ A. Poincelot ~