Citește Biblia TLM Iosua capitolul 1

Setări Biblia
1. După moartea lui Moise, slujitorul lui Iehova, Iehova i-a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise:
2. „Slujitorul meu Moise a murit. Acum ridică-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot acest popor, şi intră în ţara pe care le-o voi da lor, fiilor lui Israel.
3. Vă voi da orice loc pe care va călca talpa piciorului vostru, aşa cum i-am promis lui Moise.
4. Teritoriul vostru se va întinde de la pustiu şi de la Libanul acesta până la fluviul cel mare, fluviul Eufrat, adică toată ţara hetiţilor, şi până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui.
5. Nimeni nu va putea să-ţi stea împotrivă în toate zilele vieţii tale. Aşa cum am fost cu Moise, aşa voi fi şi cu tine. Nu te voi lăsa şi nicidecum nu te voi părăsi.
6. Fii curajos şi tare, căci tu vei face ca poporul acesta să moştenească ţara pe care le-am jurat strămoşilor lor că le-o voi da!
7. Numai fii curajos şi foarte tare şi ai grijă să faci potrivit întregii legi pe care ţi-a poruncit-o Moise, slujitorul meu! Nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să acţionezi cu înţelepciune oriunde vei merge!
8. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; să citeşti din ea în şoaptă zi şi noapte şi să ai grijă să faci potrivit cu tot ce este scris în ea, căci atunci vei prospera în căile tale şi atunci vei acţiona cu înţelepciune.
9. Nu ţi-am poruncit eu? Fii curajos şi tare! Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Iehova, Dumnezeul tău, va fi cu tine oriunde vei merge“.
10. Şi Iosua le-a poruncit supraveghetorilor poporului, zicând:

Pagina 1 din 2
capitolul 1 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Iosua >> Citește Biblia TLM Iosua capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”
~ Hellen Adams Keller ~