Citește Biblia TLM Iosua capitolul 18

Setări Biblia
11. Atunci a ieşit la sorţi partea pentru tribul fiilor lui Beniamin, după familiile lor, iar teritoriul care le-a căzut la sorţi era între fiii lui Iuda şi fiii lui Iosif.
SMS
12. Hotarul lor din colţul nordic începea de la Iordan, apoi urca spre versantul nordic al Ierihonului, urca pe munte spre vest şi se termina în pustiul Bet-Avenului.
Ios 16.1 ;SMS
13. De acolo, hotarul trecea spre Luz, pe versantul sudic al Luzului, adică al Betelului, şi hotarul cobora spre Atarot-Adar, pe muntele care este la sud de Bet-Horonul de Jos.
Gen 28.19 ;Jud 1.23 ;Ios 16.3 ;SMS
14. Şi a fost trasat hotarul, care se întorcea pe partea vestică spre sud, de la muntele din faţa Bet-Horonului spre sud, şi se termina la Chiriat-Baal, adică la Chiriat-Iearim, un oraş al fiilor lui Iuda. Aceasta era latura vestică.
Ios 15.9 ;SMS
15. Latura sudică începea de la marginea Chiriat-Iearimului şi hotarul ieşea spre vest, luând-o spre izvorul apelor Neftoah.
Ios 15.9 ;SMS
16. Hotarul cobora până la poalele muntelui din faţa văii fiului lui Hinom, din nordul văii refaimiţilor, cobora în valea lui Hinom, spre versantul sudic al oraşului iebusiţilor, şi cobora la En-Roghel.
Ios 15.8 ;Ios 15.7 ;SMS
17. Apoi se întindea spre nord şi ieşea la En-Şemeş şi la Ghelilot, care este în faţa drumului care urcă la Adumim, şi cobora până la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben.
Ios 15.6 ;SMS
18. Trecea pe versantul nordic din faţa Arabei şi cobora până la Araba.
Ios 15.6 ;SMS
19. Hotarul trecea pe versantul nordic al Bet-Hoglei, iar capătul lui (al hotarului) era la golful nordic al Mării Sărate, la capătul sudic al Iordanului. Acesta era hotarul sudic.
SMS
20. Iordanul era hotarul său în partea estică. Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor, după hotarele sale de jur împrejur.
SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 18 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Iosua >> Citește Biblia TLM Iosua capitolul 18 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~