Citește Biblia TLM Iosua capitolul 24
1. Şi Iosua a adunat la Sihem toate triburile lui Israel şi i-a chemat pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe supraveghetorii lui, iar ei s-au prezentat înaintea adevăratului Dumnezeu.
2. Apoi Iosua a spus întregului popor: „Iată ce a zis Iehova, Dumnezeul lui Israel: «Strămoşii voştri, Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau odinioară dincolo de Fluviu şi le slujeau altor dumnezei.
3. După un timp, l-am luat pe strămoşul vostru Avraam de dincolo de Fluviu, l-am purtat prin toată ţara Canaanului şi i-am înmulţit sămânţa; şi i l-am dat pe Isaac.
4. Apoi lui Isaac i i-am dat pe Iacob şi pe Esau. Lui Esau i-am dat muntele Seir, ca să-l ia în stăpânire, iar Iacob şi fiii lui au coborât în Egipt.
5. Apoi i-am trimis pe Moise şi pe Aaron şi am lovit Egiptul cu ceea ce am făcut în mijlocul lui şi v-am scos de acolo.
6. Când i-am scos pe părinţii voştri din Egipt şi aţi ajuns la mare, egiptenii i-au urmărit pe părinţii voştri cu care de război şi călăreţi până la Marea Roşie.
7. Ei au strigat către Iehova. Atunci el a pus întuneric între voi şi egipteni şi a adus marea peste ei, acoperindu-i, iar ochii voştri au văzut ce am făcut în Egipt. Şi aţi rămas în pustiu multe zile.
8. În cele din urmă v-am adus în ţara amoriţilor, care locuiau dincolo de Iordan, iar ei au luptat împotriva voastră. Atunci i-am dat în mâna voastră ca să le luaţi în stăpânire ţara şi i-am nimicit dinaintea voastră.
9. Apoi s-a ridicat Balac, fiul lui Ţipor, regele Moabului, ca să lupte împotriva lui Israel. El a trimis să-l cheme pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme.
10. Dar eu n-am vrut să-l ascult pe Balaam. De aceea, el v-a binecuvântat de repetate ori. Astfel, v-am scăpat din mâna lui.
meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~