Citește Biblia TLM Iosua capitolul 7

Setări Biblia
21. Când am văzut în pradă un veşmânt din Şinear, foarte frumos, precum şi două sute de sicli de argint şi un lingou de aur în greutate de cincizeci de sicli, le-am poftit şi le-am luat. Iată că sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, iar banii sunt dedesubt“.
22. Iosua a trimis imediat nişte oameni, care au alergat la cort; şi iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui, iar banii erau dedesubt.
23. Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus la Iosua şi la toţi fiii lui Israel şi le-au pus înaintea lui Iehova.
24. Atunci Iosua şi tot Israelul împreună cu el l-au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, veşmântul şi lingoul de aur, precum şi pe fiii şi pe fiicele lui, taurii, măgarii şi oile lui, cortul lui şi tot ce era al lui şi i-au dus în valea Acor.
25. Şi Iosua a zis: „De ce-ai adus nenorocirea asupra noastră? Iehova va aduce astăzi nenorocirea asupra ta“. Atunci tot Israelul a aruncat cu pietre în el, apoi i-au ars în foc. Astfel, i-au omorât cu pietre.
26. Şi au ridicat peste el o grămadă mare de pietre, care a rămas până în ziua de azi. Atunci Iehova s-a întors din mânia lui aprinsă. De aceea, locului aceluia i s-a pus numele valea Acor şi aşa a rămas până în ziua de azi.

Pagina 3 din 3
Sari la pagina:
capitolul 7 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Iosua >> Citește Biblia TLM Iosua capitolul 7 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~