Citește Biblia TLM 1 Petru capitolul 2

Setări Biblia
1. Înlăturaţi, aşadar, orice răutate, orice înşelătorie, ipocrizie şi invidie şi orice fel de bârfeli
Efes 4.22-31
că trebuie să vă dezbrăcaţi de vechea personalitate care corespunde purtării voastre de altădată şi care se strică potrivit dorinţelor ei amăgitoare ;Col 3.8
Dar acum înlăturaţi-le pe toate de la voi: mânia, furia, răutatea, vorbirea jignitoare şi cuvintele obscene din gura voastră. ;Evr 12.1
Astfel, pentru că suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să dăm şi noi la o parte orice greutate şi păcatul care ne înfăşoară atât de uşor şi să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte, ;Iac 1.21
De aceea, înlăturaţi orice murdărie şi ce este de prisos, răutatea, şi acceptaţi cu blândeţe să fie sădit în voi cuvântul care poate să vă salveze sufletele. ;Iac 5.9
Nu suspinaţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi! Iată că Judecătorul stă în faţa uşilor! ;1Pet 4.2
pentru ca restul timpului său în carne să nu-l mai trăiască după dorinţele oamenilor, ci după voinţa lui Dumnezeu. ;
2. şi, ca nişte prunci nou-născuţi, să doriţi cu ardoare laptele nefalsificat al cuvântului, pentru ca prin el să creşteţi spre salvare,
Mat 18.3
şi a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă întoarceţi şi nu deveniţi ca nişte copilaşi, nicidecum nu veţi intra în regatul cerurilor. ;Marc 10.15
Adevărat vă spun că cine nu primeşte regatul lui Dumnezeu ca un copilaş nu va intra în el“. ;Rom 6.4
De aceea, prin botezul nostru în moartea lui am fost îngropaţi cu el, pentru ca, aşa cum Cristos a fost sculat din morţi prin gloria Tatălui, tot aşa şi noi să umblăm pe o cale nouă de viaţă. ;1Cor 14.20
Fraţilor, nu fiţi copii în ce priveşte capacitatea de înţelegere, ci fiţi copilaşi la răutate! Însă, în ce priveşte capacitatea de înţelegere, fiţi oameni maturi! ;1Pet 1.23
Căci aţi fost născuţi din nou, nu printr-o sămânţă pieritoare, ci printr-una nepieritoare: prin cuvântul Dumnezeului viu şi veşnic. ;1Cor 3.2
V-am hrănit cu lapte, nu cu mâncare, căci nu eraţi încă suficient de tari. De fapt, nici acum nu sunteţi suficient de tari, ;Evr 5.12-13
Pentru că, într-adevăr, deşi, având în vedere timpul, ar trebui să fiţi învăţători, aveţi din nou nevoie de cineva ca să vă înveţe de la început lucrurile elementare ale cuvintelor sacre ale lui Dumnezeu. Şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. ;
3. dacă aţi gustat că Domnul este bun.
Ps 34.8
Gustaţi şi vedeţi ce bun este Iehova! Fericit este bărbatul viguros care se refugiază în el. ;Evr 6.5
şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterea sistemului viitor, ;
4. Venind la el ca la o piatră vie, respinsă, într-adevăr, de oameni, dar aleasă şi preţioasă înaintea lui Dumnezeu,
Mat 21.42
Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului; de la Iehova a venit lucrul acesta şi este minunat în ochii noştri»? ;Fapt 4.11
El este «piatra pe care voi, zidarii, aţi considerat-o un nimic şi care a devenit capul unghiului». ;
5. şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi drept casă spirituală pentru o preoţie sfântă, ca să oferiţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos.
Efes 2.21-22
În unitate cu el, întreaga clădire, armonios îmbinată, creşte ca să fie un templu sfânt pentru Iehova. ;Evr 3.6
dar Cristos a fost fidel ca Fiu peste casa Lui. Noi suntem casa Lui dacă ne păstrăm cu tărie până la sfârşit libertatea de exprimare şi lauda noastră cu speranţa. ;Isa 61.6
Iar voi veţi fi numiţi preoţi ai lui Iehova şi se va spune că sunteţi slujitorii Dumnezeului nostru. Veţi mânca bogăţiile naţiunilor şi datorită gloriei lor veţi vorbi cu bucurie despre voi. ;Isa 66.21
„Şi-i voi lua şi dintre ei pe unii ca preoţi, ca leviţi“, spune Iehova. ;1Pet 2.9
Dar voi sunteţi „un neam ales, o preoţie regală, o naţiune sfântă, un popor care să fie o proprietate specială, ca să anunţaţi pretutindeni virtuţile“ celui care v-a chemat din întuneric la lumina sa minunată. ;Osea 14.2
Întoarceţi-vă la Iehova rostind cuvinte de căinţă! Spuneţi-i cu toţii: «Iartă nelegiuirea, primeşte ce este bun şi vom oferi în schimb taurii tineri ai buzelor noastre! ;Mal 1.11
„Căci de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui numele meu va fi mare printre naţiuni. Peste tot va fi făcut să se înalţe fum de jertfă şi va fi adusă numelui meu o ofrandă, un dar curat, căci numele meu va fi mare printre naţiuni“, a spus Iehova al armatelor. ;Rom 12.11
Nu fiţi delăsători în activitatea voastră. Fiţi înflăcăraţi de spirit. Slujiţi-i lui Iehova ca sclavi. ;Evr 13.15-16
Prin el să-i oferim întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc public numele său. ;Filip 4.18
Am însă de toate şi din belşug. Sunt îndestulat, acum că am primit de la Epafrodit lucrurile trimise de voi, o mireasmă plăcută, o jertfă demnă de a fi acceptată, care îi place lui Dumnezeu. ;1Pet 4.11
Dacă vorbeşte cineva, vorbirea lui să fie ca şi cum ar fi cuvintele sacre ale lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească bizuindu-se pe forţa pe care o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile Dumnezeu să fie glorificat prin Isus Cristos. Ale sale sunt gloria şi puterea pentru totdeauna şi veşnic! Amin! ;
6. Căci în Scriptură se spune: „Iată că pun în Sion o piatră, aleasă, o piatră unghiulară de temelie, preţioasă. Cine manifestă credinţă în ea nicidecum nu va fi dezamăgit“.
Isa 28.16
de aceea, aşa a spus Domnul Suveran Iehova: „Iată că pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră unghiulară preţioasă, ca temelie sigură. Cine manifestă credinţă în ea nu se va înspăimânta. ;Rom 9.32
De ce? Deoarece nu o urmărea prin credinţă, ci prin lucrări. Ei s-au poticnit în „piatra de poticnire“, ;
7. Pentru voi deci el este preţios, fiindcă sunteţi credincioşi. Dar, pentru cei ce nu cred, „aceeaşi piatră pe care au respins-o zidarii a devenit capul unghiului“,
Ps 118.22
Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit capul unghiului. ;Mat 21.42
Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului; de la Iehova a venit lucrul acesta şi este minunat în ochii noştri»? ;Fapt 4.11
El este «piatra pe care voi, zidarii, aţi considerat-o un nimic şi care a devenit capul unghiului». ;
8. „o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere“. Ei se poticnesc pentru că nu ascultă de cuvânt. Şi tocmai pentru aceasta au fost desemnaţi.
Isa 8.14
El va fi ca un loc sacru, dar şi ca o piatră de poticnire şi ca o stâncă de cădere pentru ambele case ale lui Israel, ca o capcană şi ca o cursă pentru locuitorii Ierusalimului. ;Luc 2.34
Simeon i-a binecuvântat, dar i-a zis Mariei, mama lui: „Iată că el este pus pentru căderea şi ridicarea din nou a multora din Israel şi pentru a fi un semn împotriva căruia se va vorbi ;Rom 9.33
după cum este scris: „Iată că pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere, iar cine îşi întemeiază credinţa pe ea nu va fi dezamăgit“. ;1Cor 1.23
dar noi îl predicăm pe Cristos ţintuit pe stâlp, care pentru iudei este un motiv de poticnire, iar pentru naţiuni o nebunie, ;Ex 9.16
Dar, de aceea te-am lăsat în viaţă, ca să-ţi arăt puterea mea, iar numele meu să fie proclamat pe tot pământul. ;Rom 9.22
Deci dacă Dumnezeu, deşi voind să-şi arate mânia şi să-şi facă cunoscută puterea, a tolerat cu multă îndelungă răbdare nişte vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere, ;1Tes 5.9
pentru că Dumnezeu nu ne-a ales pentru mânie, ci pentru dobândirea salvării prin Domnul nostru Isus Cristos. ;
9. Dar voi sunteţi „un neam ales, o preoţie regală, o naţiune sfântă, un popor care să fie o proprietate specială, ca să anunţaţi pretutindeni virtuţile“ celui care v-a chemat din întuneric la lumina sa minunată.
Deut 10.15
Numai de strămoşii tăi s-a ataşat Iehova, iubindu-i, şi i-a ales pe urmaşii lor, care vor veni după ei, adică pe voi, dintre toate popoarele, ca în ziua aceasta. ;1Pet 1.2
potrivit preştiinţei lui Dumnezeu, Tatăl, cu sfinţire prin spirit, ca să asculte şi să fie stropiţi cu sângele lui Isus Cristos: Bunătatea nemeritată şi pacea să vă fie înmulţite! ;Ex 19.5-6
Şi acum, dacă veţi asculta cu atenţie de glasul meu şi dacă veţi respecta legământul meu, veţi deveni proprietatea mea specială dintre toate popoarele, fiindcă tot pământul este al meu. ;Apoc 1.6
şi a făcut din noi un regat, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl său —, da, a lui să fie gloria şi puterea pentru totdeauna! Amin! ;Apoc 5.10
şi ai făcut din ei un regat şi preoţi pentru Dumnezeul nostru; şi ei vor domni ca regi peste pământ“. ;Ioan 17.19
Şi eu mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. ;1Cor 3.17
Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl va distruge pe el, căci templul lui Dumnezeu este sfânt, iar acest templu sunteţi voi. ;2Tim 1.9
El ne-a salvat şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită lucrărilor noastre, ci datorită scopului său şi bunătăţii sale nemeritate. Aceasta ne-a fost dată în Cristos Isus înainte de timpurile de demult, ;Deut 4.20
Dar pe voi Iehova v-a luat şi v-a scos din cuptorul de topit fier, din Egipt, ca să deveniţi un popor care să fie proprietatea sa personală, ca în ziua aceasta. ;Deut 7.6
Căci tu eşti un popor sfânt pentru Iehova, Dumnezeul tău. Dintre toate popoarele care sunt pe faţa pământului, pe tine te-a ales Iehova, Dumnezeul tău, să devii poporul său, o proprietate specială. ;Deut 14.2
Căci eşti un popor sfânt pentru Iehova, Dumnezeul tău, şi Iehova te-a ales ca să fii poporul său, o proprietate specială dintre toate popoarele care sunt pe faţa pământului. ;Deut 26.18-19
Iar Iehova te-a făcut astăzi să spui că vei deveni poporul său, o proprietate specială, aşa cum ţi-a promis, şi că vei respecta toate poruncile sale, ;Fapt 20.28
Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma, în mijlocul căreia spiritul sfânt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriţi congregaţia lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului său Fiu. ;Efes 1.14
care este un acont al moştenirii noastre, pentru eliberarea prin răscumpărare a proprietăţii lui Dumnezeu, spre lauda gloriei sale. ;Tit 2.14
care s-a dat pe sine pentru noi ca să ne elibereze de orice fel de nelegiuire şi să-şi cureţe un popor care să fie al lui, zelos pentru lucrări bune. ;Fapt 26.18
ca să le deschizi ochii şi să-i întorci din întuneric la lumină şi de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor şi o moştenire printre cei ce sunt sfinţiţi, prin credinţa lor în mine». ;Efes 5.8
Pentru că odinioară eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumină fiindcă sunteţi ai Domnului. Continuaţi să umblaţi ca nişte copii ai luminii, ;Col 1.13
El ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului şi ne-a mutat în regatul Fiului iubirii sale. ;1Tes 5.4-5
Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă aşa cum i-ar surprinde pe hoţi, ;
10. Căci odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu. Eraţi cei cărora nu li se arătase îndurare, dar acum sunteţi cei cărora li s-a arătat îndurare.
Osea 1.9-10
Atunci El a spus: „Pune-i numele Lo-Ami, fiindcă voi nu sunteţi poporul meu, iar eu nu sunt Dumnezeul vostru. ;Osea 2.23
O voi semăna în pământ ca sămânţă pentru mine, îi voi arăta îndurare celei căreia nu i s-a arătat îndurare şi le voi spune celor ce nu erau poporul meu: «Tu eşti poporul meu», iar ei vor spune: «Tu eşti Dumnezeul meu»“. ;Rom 9.25
Este aşa cum zice el şi în Osea: „Voi numi «poporul meu» pe cei ce nu erau poporul meu şi «iubită» pe cea care nu era iubită, ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 2 din 5
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Petru >> Citește Biblia TLM 1 Petru capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~