Citește Biblia TLM 2 Petru capitolul 1
1. Simon Petru, sclav şi apostol al lui Isus Cristos, către cei care au dobândit o credinţă, adică acelaşi privilegiu ca noi, prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Salvatorului Isus Cristos:
trimiteri 4
SMS 2. Bunătatea nemeritată şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoştinţa exactă despre Dumnezeu şi despre Isus, Domnul nostru,
trimiteri 3
SMS 3. fiindcă puterea sa divină ne-a dat cu mărinimie tot ce priveşte viaţa şi devoţiunea sfântă, prin cunoştinţa exactă despre cel care ne-a chemat prin glorie şi virtute.
trimiteri 7
SMS 4. Prin aceste lucruri, el ne-a dat cu mărinimie promisiunile preţioase şi nespus de măreţe, pentru ca prin ele să vă faceţi părtaşi naturii divine, scăpând de degradarea care este în lume prin dorinţele pătimaşe.
trimiteri 6
SMS 5. Da, tocmai de aceea, depunând şi voi toate eforturile, adăugaţi la credinţa voastră virtutea, la virtute, cunoştinţa,
trimiteri 2
SMS 6. la cunoştinţă, stăpânirea de sine, la stăpânirea de sine, perseverenţa, la perseverenţă, devoţiunea sfântă,
SMS 7. la devoţiunea sfântă, afecţiunea frăţească, la afecţiunea frăţească, iubirea.
trimiteri 4
SMS 8. Pentru că, dacă aceste lucruri vor fi în voi şi vor abunda, ele nu vă vor lăsa să fiţi leneşi sau neroditori în ce priveşte cunoaşterea exactă a Domnului nostru Isus Cristos.
trimiteri 2
SMS 9. Pentru că cine nu are acestea este orb, îşi închide ochii la lumină şi a dat uitării curăţirea de păcatele sale de odinioară.
trimiteri 4
SMS 10. De aceea, cu atât mai mult, fraţilor, faceţi tot posibilul să vă asiguraţi chemarea şi alegerea, căci, făcând neîncetat aceste lucruri, nu veţi eşua niciodată.
trimiteri 2
SMS
meniu prim"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~