Citește Biblia TLM Revelaţia capitolul 15
Ex 15.1Atunci Moise şi fiii lui Israel au început să-i cânte lui Iehova această cântare şi să zică:
„Să-i cânt lui Iehova, căci mare a ajuns gloria sa.
A aruncat în mare pe cal şi pe călăreţ.
Deut 31.30Şi Moise a spus în auzul întregii congregaţii a lui Israel cuvintele acestei cântări, de la început până la sfârşit:
Apoc 14.3Ei cântă un fel de cântare nouă înaintea tronului şi înaintea celor patru creaturi vii şi a bătrânilor. Nimeni nu putea să înveţe această cântare decât cei o sută patruzeci şi patru de mii care au fost cumpăraţi de pe pământ.
Deut 32.4Stânca — lucrările sale sunt perfecte,
căci toate căile sale sunt dreptate.
Un Dumnezeu al fidelităţii, în care nu este nedreptate;
el este drept şi nepărtinitor.
Ps 111.2Mari sunt lucrările lui Iehova,
cercetate de toţi cei ce-şi găsesc plăcerea în ele!
Ps 139.14Te voi lăuda pentru că sunt făcut într-un mod înfricoşător şi minunat.
Minunate sunt lucrările tale
şi cât de bine ştie sufletul meu lucrul acesta!
Ps 145.17Iehova este drept în toate căile sale
şi loial în toate lucrările sale.
Osea 14.9Cine este înţelept, ca să înţeleagă aceste lucruri, şi prevăzător, ca să le cunoască? Deoarece căile lui Iehova sunt drepte şi cei drepţi vor umbla pe ele, dar cei ce încalcă legea se vor poticni pe ele.
Apoc 16.7Şi am auzit altarul zicând: „Da, Iehova, Dumnezeu Atotputernic, adevărate şi drepte sunt hotărârile tale judecătoreşti!“
Pagina 1 din 1
meniu prim"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~