Citește Biblia TLM Revelaţia capitolul 1

Setări Biblia
1Pet 2.5-9
şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi drept casă spirituală pentru o preoţie sfântă, ca să oferiţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos.
Apoc 5.10
şi ai făcut din ei un regat şi preoţi pentru Dumnezeul nostru; şi ei vor domni ca regi peste pământ“.
Apoc 20.6
Fericit şi sfânt este cel ce are parte de prima înviere. Asupra lor moartea a doua nu are autoritate, ci ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni ca regi cu el în cei o mie de ani.
1Tim 6.16
singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nimeni dintre oameni nu l-a văzut, nici nu-l poate vedea. A lui să fie onoarea şi puterea veşnică! Amin!
Evr 13.21
să vă înzestreze cu orice lucru bun ca să faceţi voinţa sa, înfăptuind în noi, prin Isus Cristos, ce este plăcut înaintea sa. A lui să fie gloria pentru totdeauna şi veşnic! Amin!
1Pet 4.11
Dacă vorbeşte cineva, vorbirea lui să fie ca şi cum ar fi cuvintele sacre ale lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească bizuindu-se pe forţa pe care o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile Dumnezeu să fie glorificat prin Isus Cristos. Ale sale sunt gloria şi puterea pentru totdeauna şi veşnic! Amin!
1Pet 5.11
A lui să fie puterea pentru totdeauna! Amin!
Pagina 1 din 1
capitolul 1 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 1 >> Citește Biblia TLM Revelaţia capitolul 1 | FiiLumina
meniu prim
"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~