Citește Biblia TLM Revelaţia capitolul 22
Mat 5.8Fericiţi sunt cei cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu!
1Cor 13.12Căci în prezent privim într-o oglindă de metal, care nu poate reflecta lucrurile clar, însă atunci vom privi faţă în faţă. În prezent cunosc parţial, însă atunci voi cunoaşte exact, cum şi eu sunt cunoscut exact de Dumnezeu.
1Ioan 3.2Iubiţii mei fraţi, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar ce vom fi nu s-a dezvăluit încă. Dar ştim că, atunci când va fi dezvăluit el, vom fi ca el, pentru că îl vom vedea aşa cum este.
Apoc 3.12Pe cel care învinge, îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului meu. El nu va mai ieşi din acesta şi voi scrie pe el numele Dumnezeului meu, numele oraşului Dumnezeului meu, noul Ierusalim, care coboară din cer, de la Dumnezeul meu, şi numele meu nou.
Apoc 14.1M-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sion şi cu el erau o sută patruzeci şi patru de mii care aveau scrise pe frunte numele său şi numele Tatălui său.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~