Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 11

Setări Biblia
Jud 3.10
Spiritul lui Iehova a venit peste el şi el a devenit judecătorul lui Israel. Când a ieşit la luptă, Iehova l-a dat pe Cuşan-Rişataim, regele Siriei, în mâna lui, astfel că mâna lui l-a biruit pe Cuşan-Rişataim.
Jud 6.34
Atunci spiritul lui Iehova l-a învăluit pe Ghedeon şi el a sunat din corn, iar abiezeriţii s-au adunat la el.
Jud 11.29
Spiritul lui Iehova a venit atunci peste Iefta şi el a trecut prin Galaad şi Manase, apoi a trecut prin Miţpa din Galaad, iar din Miţpa din Galaad a trecut la fiii lui Amon.
Jud 13.25
După un timp, spiritul lui Iehova a început să-l impulsioneze în Mahane-Dan, între Ţora şi Eştaol.
Jud 14.6
Atunci spiritul lui Iehova a început să acţioneze asupra lui şi a sfâşiat leul în două, cum ai sfâşia în două un ied, cu toate că nu avea nimic în mână. Dar nu i-a spus nici tatălui său, nici mamei sale ce făcuse.
1Sam 10.10
De acolo s-au dus la colină şi iată că acolo era un grup de profeţi care veneau spre el. Spiritul lui Dumnezeu a început imediat să acţioneze asupra lui, iar el a început să vorbească în mijlocul lor ca un profet.
1Sam 16.13
Samuel a luat deci cornul cu ulei şi l-a uns în mijlocul fraţilor săi. Şi, din ziua aceea, spiritul lui Iehova a început să acţioneze asupra lui David. Apoi Samuel s-a ridicat şi s-a dus la Rama.
Pagina 1 din 1
capitolul 11 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 11 >> Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 11 | FiiLumina
meniu prim
"Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu."
~ Albert Einstein ~