Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 12

Setări Biblia
11. Şi Iehova i-a trimis pe Ierubaal, pe Bedan, pe Iefta şi pe Samuel şi v-a scăpat din mâna duşmanilor voştri, care trăiau în jurul vostru, ca să puteţi locui în siguranţă.
Jud 6.14-32
Atunci Iehova s-a întors spre el şi a zis: „Du-te cu puterea pe care o ai şi-l vei salva pe Israel din mâna Madianului. Oare nu te trimit eu?“ ;Jud 11.1
Şi iată că Iefta, galaaditul, devenise un bărbat puternic şi viteaz. El era fiul unei prostituate. Tatăl lui Iefta era Galaad. ;1Sam 7.13
Astfel, filistenii au fost învinşi şi n-au mai intrat pe teritoriul lui Israel. Iar mâna lui Iehova a fost în continuare împotriva filistenilor în toate zilele lui Samuel. ;SMS
12. Când aţi văzut că Nahaş, regele fiilor lui Amon, a venit împotriva voastră, mi-aţi zis: «Nu, ci un rege să domnească peste noi!» — cu toate că Iehova, Dumnezeul vostru, era Regele vostru.
1Sam 11.1
Şi Nahaş, amonitul, a urcat şi şi-a aşezat tăbăra în faţa Iabeşului din Galaad. Atunci toţi bărbaţii din Iabeş i-au zis lui Nahaş: „Încheie cu noi un legământ ca să-ţi slujim“. ;1Sam 8.5-19
şi i-au zis: „Iată că tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu umblă pe căile tale. Acum, numeşte peste noi un rege, cum au toate naţiunile, ca să ne judece“. ;Jud 8.23
Dar Ghedeon le-a zis: „Eu nu voi guverna peste voi şi nici fiul meu nu va guverna peste voi. Iehova va guverna peste voi“. ;1Sam 8.7
Atunci Iehova i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi spun ei, căci nu pe tine te resping, ci pe mine mă resping ca să nu mai fiu rege peste ei. ;1Sam 10.19
Dar voi l-aţi respins astăzi pe Dumnezeul vostru, care v-a salvat din toate necazurile şi din toate strâmtorările voastre. Şi aţi zis: „Nu, ci pune un rege peste noi!“ Şi acum, staţi înaintea lui Iehova după triburile voastre şi după miile voastre»“. ;SMS
13. Şi acum, iată regele pe care l-aţi ales şi pe care l-aţi cerut! Iată că Iehova a pus peste voi un rege.
1Sam 10.24
Atunci Samuel a spus întregului popor: „Îl vedeţi pe cel pe care l-a ales Iehova? Nu este niciunul ca el în tot poporul!“ Şi tot poporul a început să scoată strigăte şi să zică: „Trăiască regele!“ ;1Sam 8.5
şi i-au zis: „Iată că tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu umblă pe căile tale. Acum, numeşte peste noi un rege, cum au toate naţiunile, ca să ne judece“. ;1Sam 9.20
Cât despre măgăriţele care ţi s-au pierdut acum trei zile, să nu-ţi mai fie inima la ele, căci au fost găsite. Şi cui îi aparţine oare tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu ţie şi întregii case a tatălui tău?“ ;Osea 13.11
Ţi-am dat un rege în mânia mea şi îl voi înlătura în furia mea. ;SMS
14. Dacă vă veţi teme de Iehova şi îi veţi sluji şi veţi asculta de glasul său şi nu vă veţi răzvrăti împotriva poruncii lui Iehova, atunci atât voi, cât şi regele care va domni peste voi veţi dovedi că-l urmaţi într-adevăr pe Iehova, Dumnezeul vostru.
Ios 24.14
Acum, temeţi-vă de Iehova şi slujiţi-i ireproşabil şi cu fidelitate! Îndepărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit strămoşii voştri dincolo de Fluviu şi în Egipt şi slujiţi-i lui Iehova! ;Ps 81.13-14
Oh, de m-ar asculta poporul meu, oh, de-ar umbla Israel în căile mele! ;SMS
15. Dar dacă nu veţi asculta de glasul lui Iehova şi vă veţi răzvrăti împotriva poruncii lui Iehova, atunci mâna lui Iehova va fi împotriva voastră şi a părinţilor voştri.
Lev 26.14-etc
Însă dacă nu mă veţi asculta şi nu veţi îndeplini toate aceste porunci, ;Deut 28.15
Iar dacă nu vei asculta de glasul lui Iehova, Dumnezeul tău, având grijă să îndeplineşti toate legile şi poruncile sale, pe care ţi le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine şi te vor ajunge din urmă: ;Ios 24.20
Dacă îl veţi părăsi pe Iehova şi le veţi sluji unor dumnezei străini, atunci şi el se va întoarce, vă va face rău şi vă va nimici după ce v-a făcut bine“. ;1Sam 12.9
Dar ei l-au uitat pe Iehova, Dumnezeul lor, iar el i-a vândut în mâna lui Sisera, comandantul armatei Haţorului, în mâna filistenilor şi în mâna regelui Moabului, şi aceştia au luptat tot timpul împotriva lor. ;SMS
16. Şi acum staţi aici şi priviţi lucrul acesta mare pe care Iehova îl face sub ochii voştri.
Ex 14.13-31
Atunci Moise a zis poporului: „Nu vă temeţi! Rămâneţi neclintiţi şi veţi vedea salvarea lui Iehova, pe care o va înfăptui azi pentru voi! Căci pe egiptenii pe care-i vedeţi azi nu-i veţi mai vedea niciodată, nu, niciodată. ;SMS
17. Nu este astăzi secerişul grâului? Eu voi striga către Iehova ca să dea tunete şi ploaie. Şi veţi şti şi veţi vedea ce mare este răul pe care l-aţi făcut în ochii lui Iehova când aţi cerut un rege pentru voi“.
Prov 26.1
Ca zăpada vara şi ca ploaia în timpul secerişului, aşa nu se potriveşte gloria pentru cel fără minte. ;Ios 10.12
În ziua aceea, când Iehova i-a dat pe amoriţi în mâna fiilor lui Israel, Iosua i-a vorbit lui Iehova şi a zis înaintea ochilor lui Israel: „Soare, rămâi nemişcat deasupra Gabaonului şi tu, lună, deasupra văii Aialonului!“ ;1Sam 7.9-10
Samuel a luat un miel de lapte şi l-a adus ca ofrandă arsă, o ofrandă întreagă, lui Iehova. Şi Samuel a strigat către Iehova după ajutor pentru Israel, iar Iehova i-a răspuns. ;Iac 5.16-18
Mărturisiţi-vă deci deschis păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi. Implorarea unui om drept, când este ascultată, are multă forţă. ;1Sam 8.7
Atunci Iehova i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi spun ei, căci nu pe tine te resping, ci pe mine mă resping ca să nu mai fiu rege peste ei. ;SMS
18. Apoi Samuel a strigat către Iehova şi Iehova a dat tunete şi ploaie în ziua aceea, astfel că întregul popor s-a temut foarte mult de Iehova şi de Samuel.
Ex 14.31
Israel a văzut şi mâna puternică pe care Iehova a îndreptat-o împotriva egiptenilor. Şi poporul a început să se teamă de Iehova şi să creadă în Iehova şi în Moise, slujitorul său. ;Ezra 10.9
Astfel, toţi bărbaţii lui Iuda şi Beniamin s-au adunat la Ierusalim în decurs de trei zile, în luna a noua, în a douăzecea zi a lunii, şi tot poporul a stat în locul deschis al casei adevăratului Dumnezeu, tremurând din cauza acestei situaţii şi din cauza ploilor torenţiale. ;SMS
19. Şi tot poporul i-a zis lui Samuel: „Roagă-te lui Iehova, Dumnezeul tău, pentru slujitorii tăi, fiindcă nu vrem să murim. Căci la toate păcatele noastre am mai adăugat un rău, cerând un rege pentru noi“.
Ex 9.28
Imploraţi-l pe Iehova să înceteze tunetele şi grindina de la Dumnezeu. Atunci voi fi gata să vă las să plecaţi şi nu veţi mai rămâne“. ;Ex 10.17
Acum iartă, te rog, păcatul meu doar de data aceasta şi imploraţi-l pe Iehova, Dumnezeul vostru, să îndepărteze de la mine această plagă ucigătoare“. ;Iac 5.15
Rugăciunea credinţei îl va vindeca pe cel bolnav, iar Iehova îl va ridica. Şi, dacă a comis păcate, îi vor fi iertate. ;1Ioan 5.16
Dacă cineva îl vede pe fratele său comiţând un păcat care nu duce la moarte, se va ruga pentru el şi El îi va da viaţă, da, celor care nu comit un păcat care duce la moarte. Există un păcat care duce la moarte. Cu privire la păcatul acela nu-i spun să se roage. ;SMS
20. Atunci Samuel a zis poporului: „Nu vă temeţi! Tot răul acesta l-aţi făcut deja. Numai nu încetaţi să-l urmaţi pe Iehova, ci slujiţi-i lui Iehova din toată inima voastră.
SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 12 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Samuel >> Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 12 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Mai bine bogat și sănătos decât sărac și bolnav."
~ Logica lu Gâgă ~