Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 13

Setări Biblia
1. Saul avea [?] ani când a început să domnească şi a domnit doi ani peste Israel.
SMS
2. Atunci Saul şi-a ales trei mii de oameni din Israel. Două mii erau cu Saul la Micmaş şi în regiunea muntoasă a Betelului, iar o mie erau cu Ionatan la Ghibea lui Beniamin. Pe ceilalţi din popor i-a trimis pe fiecare la cortul lui.
1Sam 10.26
Saul s-a dus acasă, la Ghibea, şi vitejii cărora Dumnezeu le atinsese inima s-au dus cu el. ;SMS
3. Atunci Ionatan a înfrânt garnizoana filistenilor care era la Gheba şi filistenii au auzit de acest lucru. Şi Saul a pus să se sune din corn în toată ţara, zicând: „Să audă evreii!“
1Sam 10.5
După aceea, vei ajunge la colina adevăratului Dumnezeu, unde este o garnizoană a filistenilor. Şi, când vei ajunge acolo, în oraş, vei întâlni un grup de profeţi care vor coborî de la locul înalt. O liră, tamburine, flaute şi harpe vor fi înaintea lor, şi ei vor vorbi ca profeţi. ;SMS
4. Şi tot Israelul a auzit spunându-se: „Saul a înfrânt o garnizoană a filistenilor şi acum Israel a ajuns să fie urât de filisteni“. Astfel, poporul a fost chemat, ca să-l urmeze pe Saul la Ghilgal.
SMS
5. Filistenii s-au adunat să lupte împotriva lui Israel: treizeci de mii de care de război, şase mii de călăreţi şi popor mult ca firele de nisip de pe ţărmul mării. Ei au urcat şi şi-au aşezat tabăra la Micmaş, la est de Bet-Aven.
SMS
6. Bărbaţii lui Israel au văzut că erau în mare strâmtorare, fiindcă poporul era greu apăsat. Poporul se ascundea în peşteri, în grote, în stânci, în pivniţe şi în gropi de apă.
Jud 2.6
Când Iosua a dat drumul poporului, fiii lui Israel s-au dus fiecare la moştenirea lui, ca să ia în stăpânire ţara. ;SMS
7. Unii evrei chiar au trecut Iordanul în ţinutul lui Gad şi în ţinutul Galaadului. Dar Saul era încă la Ghilgal şi tot poporul îl urma tremurând.
SMS
8. Şi el a aşteptat şapte zile, până la timpul fixat de Samuel, dar Samuel n-a ajuns la Ghilgal, iar poporul se împrăştia de lângă el.
1Sam 10.8
Să cobori înaintea mea la Ghilgal. Iată că eu voi coborî la tine ca să ofer jertfe arse şi să aduc jertfe de comuniune. Să aştepţi şapte zile până voi veni la tine, şi îţi voi arăta ce să faci“. ;SMS
9. În cele din urmă, Saul a zis: „Aduceţi-mi aici jertfa arsă şi jertfele de comuniune“. Atunci el a oferit jertfa arsă.
SMS
10. De îndată ce a terminat de oferit jertfa arsă, iată că a sosit Samuel. Şi Saul i-a ieşit în întâmpinare ca să-l binecuvânteze.
SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 13 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Samuel >> Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 13 | FiiLumina
meniu prim
"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~