Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 16
1Sam 15.35Şi Samuel nu l-a mai văzut pe Saul până în ziua morţii sale, fiindcă Samuel era mâhnit din cauza lui Saul. Iar lui Iehova i-a părut rău că-l făcuse pe Saul rege peste Israel.
1Sam 15.23căci spiritul de răzvrătire este la fel ca păcatul ghicitoriei şi a o lua înainte cu înfumurare este la fel ca a folosi puterea magică şi terafimii. Fiindcă ai respins cuvântul lui Iehova, şi el te respinge ca rege“.
1Sam 9.16„Mâine, pe vremea aceasta, voi trimite la tine un om din ţinutul lui Beniamin, iar tu să-l ungi conducător peste poporul meu, Israel. El va salva poporul meu din mâna filistenilor. Am văzut într-adevăr asuprirea poporului meu, căci strigătul lor a ajuns la mine“.
2Imp 9.1Profetul Elisei l-a chemat pe unul dintre fiii profeţilor şi i-a spus: „Încinge-ţi mijlocul, ia în mână acest urcior cu ulei şi du-te la Ramot-Galaad.
Ps 78.70L-a ales pe David, slujitorul său,
şi l-a luat de la ţarcurile turmei.
Ps 89.19-20În timpul acela le-ai vorbit într-o viziune celor loiali ţie
şi ai spus:
„I-am dat ajutor unui om puternic,
l-am înălţat pe unul ales din popor.
Fapt 13.22Şi, după ce l-a îndepărtat, li l-a ridicat rege pe David, despre care a depus mărturie şi a zis: «L-am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima mea, care va face tot ce doresc».
Pagina 1 din 1
meniu prim“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~