Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 18

Setări Biblia
1. De îndată ce el a terminat de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David şi Ionatan a început să-l iubească la fel ca pe sufletul lui.
Gen 44.30
Şi acum, dacă mă întorc la sclavul tău, tatăl meu, şi băiatul nu va fi cu noi — sufletul unuia fiind legat de sufletul celuilalt —, ;1Sam 19.2
Dar lui Ionatan, fiul lui Saul, îi plăcea mult de David. De aceea, Ionatan l-a înştiinţat pe David, spunând: „Saul, tatăl meu, caută să te omoare. Şi acum, te rog, păzeşte-te mâine dimineaţă! Stai într-un loc secret şi rămâi ascuns acolo. ;1Sam 20.17
Astfel, Ionatan i-a făcut iarăşi jurământ lui David, căci îl iubea. Într-adevăr, îl iubea ca pe propriul său suflet. ;2Sam 1.26
Sunt îndurerat pentru tine, fratele meu Ionatan! Erai plin de farmec pentru mine! Iubirea ta era minunată pentru mine, mai presus de dragostea femeilor. ;Deut 13.6
Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău sau fiica ta sau soţia ta iubită sau tovarăşul tău, la care ţii ca la sufletul tău, încearcă să te ademenească în ascuns, zicând: «Să mergem şi să le slujim altor dumnezei!», pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici strămoşii tăi, ;SMS
2. Saul l-a luat în ziua aceea şi nu l-a mai lăsat să se întoarcă la casa tatălui său.
1Sam 17.15
David se ducea şi se întorcea de la Saul ca să păzească oile tatălui său la Betleem. ;SMS
3. Şi Ionatan a încheiat un legământ cu David, fiindcă îl iubea ca pe sufletul lui.
SMS
4. Mai mult, Ionatan s-a dezbrăcat de tunica fără mâneci pe care-o purta şi i-a dat-o lui David, i-a dat şi veşmintele lui, şi chiar sabia, arcul şi brâul lui.
SMS
5. Şi David a început să iasă la luptă. Oriunde îl trimitea Saul, el acţiona cu înţelepciune. De aceea, Saul l-a pus peste războinicii lui, şi lucrul acesta a părut bun în ochii întregului popor şi în ochii slujitorilor lui Saul.
SMS
6. Când s-au întors — când David s-a întors de la înfrângerea filistenilor —, femeile au ieşit din toate oraşele lui Israel ca să-l întâmpine pe regele Saul cu cântece, cu dansuri, cu tamburine, cu lăute şi cu bucurie.
Ex 15.20
Profetesa Miriam, sora lui Aaron, a luat în mână o tamburină şi toate femeile au ieşit cu ea, cântând la tamburine şi dansând. ;Jud 11.34
În cele din urmă, Iefta a ajuns la Miţpa, la casa lui, şi iată că i-a ieşit în întâmpinare fiica lui cântând la tamburină şi dansând! Ea era singurul său copil. În afară de ea nu mai avea niciun fiu şi nicio fiică. ;SMS
7. Şi femeile care sărbătoreau evenimentul răspundeau şi ziceau: „Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii“.
Ex 15.21
Miriam le răspundea bărbaţilor: „Cântaţi-i lui Iehova, căci mare a ajuns gloria sa! A aruncat în mare pe cal şi pe călăreţ“. ;1Sam 21.11
Şi slujitorii lui Achiş au început să-i zică: „Nu este acesta David, regele ţării? Nu lui îi răspundeau cu dansuri, zicând: «Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii»?“ ;1Sam 29.5
Nu David este cel căruia îi răspundeau cu dansuri, zicând: «Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii»?“ ;SMS
8. Atunci Saul a fost cuprins de o mare mânie şi aceste vorbe au fost rele în ochii lui, de aceea a zis: „Lui David i-au dat zecile de mii, iar mie mi-au dat miile. Nu mai rămâne să-i dea decât domnia!“
Ecl 4.4
Şi am văzut că toată truda şi toată îndemânarea la lucru nu este decât rivalitate între oameni; şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt. ;1Sam 15.28
Atunci Samuel i-a zis: „Astăzi Iehova a rupt domnia peste Israel de la tine şi o va da unui semen al tău care este mai bun decât tine. ;SMS
9. Şi, din ziua aceea, Saul l-a privit cu suspiciune pe David.
SMS
10. În ziua următoare, spiritul rău de la Dumnezeu a pus stăpânire pe Saul, astfel că el se comporta ca un profet în casă. În acest timp, David cânta la harpă cu mâna lui, ca în zilele de mai înainte, şi Saul avea suliţa în mână.
1Sam 16.14
Spiritul lui Iehova s-a îndepărtat însă de la Saul, şi Iehova a permis să-l chinuiască un spirit rău. ;1Sam 19.24
S-a dezbrăcat şi el de veşminte şi s-a comportat şi el ca un profet în faţa lui Samuel. A stat culcat gol toată ziua aceea şi toată noaptea aceea. Iată de ce se spune: „Este şi Saul printre profeţi?“ ;1Imp 18.29
Amiaza a trecut şi ei au aiurat până la vremea prezentării ofrandei de cereale, dar nu s-a auzit niciun glas, n-a răspuns nimeni şi n-a fost niciun semn de luare-aminte. ;Fapt 16.16
În timp ce mergeam spre locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o servitoare care avea un spirit, un demon de ghicire. Ea le aducea mult câştig stăpânilor ei făcând preziceri. ;1Sam 19.9
Şi spiritul rău de la Iehova a venit peste Saul când el şedea în casa lui cu suliţa în mână, iar David cânta cu mâna lui. ;SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 18 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Samuel >> Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 18 | FiiLumina
meniu prim
"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~