Urmărește topicul Istoria penticostalismului

Cand a apaƒrut? si cum in Romania?cand?unde si cum?
Optiuni topic

Prima oara a apărut prin TRANSILVANIA. Optiuni postare ®

Curentul, cultul vine din America..si a aparut in Roamania pe la inceputul secolului XX. Optiuni postare ®

Nu stiu dar doresc sa devin unu de al vostru Optiuni postare ®

În România, județul Arad localitatea Pauliș, a fost înființată prima adunare penticostală. Optiuni postare ®

Credinta Penticostala a apărut din Rusia ,Rusii au fost primii oameni care au adus aceasta credinta si in alte tari ale lumii Optiuni postare ®

În anul 1905, Parham a plecat în Houston, Texas, unde a condus în Bryam Hall o campanie de trezire de succes. Ziarul local a relatat despre numărul mare de vindecări şi alte fenomene carismatice care aveau loc în aceste întâlniri. Pentru a păstra roadele trezirii şi pentru a pregăti lucrători care să ducă mesajul penticostal în partea de sud a statului Texas, Parham a deschis în 1 ianuarie 1906 o şcoală „Biblică” pe termen scurt.
Deşi un important număr de lideri penticostali şi-au avut punctul de plecare în această campanie, poate cel mai cunoscut a fost William Joseph Seymour (1870 – 1922), pastorul unei congregaţii holiness locale de formată din negri. A fost interesat în special de învăţătura despre botezul Duhului evidenţiat prin vorbirea în limbi despre care a auzit că predica Parham.
Când Seymour a aflat că Parham va rămâne în Houston şi va deschide o şcoală „Biblică” pe termen scurt, s-a înscris. Din cauza legilor şi obiceiurilor de segregare din sud, cererea lui a ridicat o problemă. Totuşi, Parham a ocolit restricţiile legale aranjând ca Seymour să stea într-o cameră învecinată de unde, printr-o uşă deschisă, a putut asculta prelegerile.
Întrebarea care se ridică este: cum poate lucrarea lui Dumnezeu să fie prezentă acolo unde se face diferenţa dintre negri şi albi (Fapte 10:34,Fapte 10:35)? Poate Dumnezeul Bibliei care este nepărtitintor să fie implicat într-o astfel de şcoală? La o astfel de şcoală a învăţat liderul şi întemeietorul lucrării penticostale Seymour!!!
În necunoştinţa lui biblică, Seymour a fost însufleţit de o pasiune, dar era vorba de o râvnă neîntemeiată pe cunoştinţa exactă a Cuvântului vieţii (Romani 10:2). Căci el spunea: „Înainte să-l cunosc pe Parham, era în inima mea o atât de mare dorinţă de a avea mai mult din Dumnezeu, încât m-am rugat cinci ore pe zi timp de doi ani şi jumătate. Am ajuns în Los Angeles şi nici acolo dorinţa mea după Dumnezeu nu a scăzut, ci dimpotrivă era mai mare. M-am rugat: „Doamne, ce pot face?” Duhul a spus: „Roagă-te mai mult.” „Doamne, dar acum mă rog cinci ore pe zi.” Am mărit numărul orelor de rugăciune la şapte şi m-am mai rugat încă un an şi jumătate. M-am rugat ca Dumnezeu să-mi dea lucrul despre care vorbea Parham, adevăratul Duh Sfânt şi foc şi semnul limbilor cu dragostea şi puterea lui Dumnezeu pe care le-au avut apostolii.”
Ce s-a întâmplat în continuare?

Înainte de terminarea cursurilor, Seymour a primit o scrisoare din Los Angeles, prin care era invitat să păstorească o biserică holiness nou formată. Pentru că se rugase pentru o oportunitate, a decis să accepte. Parham l-a ajutat cu bani pentru biletul de tren şi l-a binecuvântat la plecarea lui pe la mijlocul lunii februarie.
În Los Angeles, Seymour a predicat pentru prima dată din Fapte 2:4 şi a abordat subiectul vorbirii în limbi ca semn biblic al botezului Duhului. Când s-a întors pentru serviciul de seară a găsit uşa încuiată cu un lacăt. Liderii bisericii găseau că mesajul lui despre botezul Duhului evidenţiat prin vorbirea în limbi este inacceptabil.
Familia Asberry, care locuia pe strada Bonnie Bray, l-a invitat atunci pe Seymour în casa lor, unde el şi-a dedicat rugăciunii aproape tot timpul. Într-o seară în timpul cinei, Richard Asberry a căzut de pe scaun pe podea şi a început să vorbească în limbi. Curând şi alţii, printre care şi Seymour, experimentau vorbirea în alte limbi.
Din ce sursă venea această vorbire? De la un alt Isus printr-un alt duh sau de la adevaratul Dumnezeu? (2Corinteni 11:4). De unde ştim?
Phillis Seymour, a fost crescut în tradiţia romano-catolicã. Cândva, dupã 1895, Seymour s-a convertit, devenind mai întâi metodist, iar apoi membru al Evening Light Saints (Sfinţii Luminii de Seară).
Pe măsură ce s-a dus vestea că în strada Bonnie Bray au fost date daruri, s-au adunat mulţimi în faţa casei familiei Asberry. Obligaţi să caute spaţii mai mari, ei au găsit o clădire goală la adresa 312, strada Azusa în centrul oraşului Los Angeles. Oficial aparţinea Bisericii Metodiste Episcopale, dar mai recent fusese folosit ca grajd şi depozit. Au îndepărtat pietrişul şi au instalat bănci simple de lemn şi un amvon improvizat din cutii de lemn pentru pantofi.
În 14 aprilie 1906 au avut prima întâlnire şi focul trezirii a izbucnit cu şi mai mare putere. Dar nu se stie daca a fost vorba de foc de la Dumnezeu (1Regi 18:36-39), sau de un foc străin (Numeri 3:4)! De unde ştim? Din relatările ce descriu realitatea acestei lucrări comparând-o cu Sfânta Scriptură:
Confrom descrierilor: „Rugăciunea pare a fi fost principala activitate a misiunii Azusa. Un participant a spus: „Întreg locul era scăldat în rugăciune.”...Serviciile din strada Azusa erau spontane. Nu era nici o programare a evenimentelor, nici coruri, cântăreţi, sau evanghelişti binecunoscuţi. Serviciile începeau la ora zece şi ţineau până la ora trei sau patru dimineaţa următoare. Un participant descrie un serviciu tipic:„Cineva putea vorbi. Dintr-o dată Duhul Sfânt venea peste congregaţie. Dumnezeu însuşi făcea chemarea la altar. Oamenii cădeau prin toată casa, ca cei junghiaţi în luptă, sau se grăbeau spre altar pentru a-L căuta pe Dumnezeu. Uneori veneau şi oameni încrezuţi. În special predicatori care voiau să-şi impună doctrina lor. Dar eforturile lor erau zadarnice. Mintea lor se rătăcea, creierul lor ameţea. Vedeau negru în faţa ochilor. Nu puteau continua. Noi ne rugam numai.”
De ce s-a coborât un foc străin la adresa 312, din strada Azusa în centrul oraşului Los Angeles? Deoarece ei au cerut stăruitor daruri însă fără că ei să aibă prima dată adevărul, Duhul Adevărului, asadar numai duhuri mincinoase le putueau răspunde la strigătele lor. Dumnezeu dă daruri prin Duhul Adevărului celor ce cunosc şi apoi păzesc poruncile Lui (1Ioan 3:24).
Apoi adunarea din primul secol staruia „în învăţătura şi în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (Fapte 2:42 GBV 2001), nu doar în rugăciuni.
În final orice lucrare care nu are o rădăcină sfântă, nu poate să fie sfântă! - (comp. cu Romani 11:16-18). Creştinismul a avut ca rădăcină pe Cristos, el a apărut la început în cadrul poporului lui Dumnezeu Israel, cu care Dumnezeu a făcut un legământ pe Muntele Sinai şi la care El i-a dat o lege, ei aveau un templu, o clasă preoţească, profeţi prin Duhul.
Ce rădăcină a avut mişcarea penticostală?
Oameni instruiţi de diferite culte, cu învăţături diferite, chiar eretice, cultura şi muzica africană, ne aducem aminte că chiar liderul Seymour a fost instruit într-o şcoală fără Dumnezeu, o şcoală rasistă.
Chiar descrierea de mai sus a lucrării, este o descriere tipică de posedare demonică, în care omul îşi pierde voinţa, în care citez: „Mintea lor se rătăcea, creierul lor ameţea. Vedeau negru în faţa ochilor. Nu puteau continua” Acem duh demonic îi contola împotriva voinţei şi a conştiinţei lor, ceea ce Domnul nu face (comp. cu Exod 4:10-16; vezi şi Marcu 6:5).
Ce duhuri au fost în spatele lucrării „penticostale”?
Duhurile din spatele lucrării
Demonii de vrăjitorie:
Întâlnirile din strada Azusa erau frecventate de spiritişti, hipnotizatori şi alţii cu un profund interes în ocultism. Ce au spus martorii oculari despre Misiunea Azusa Street, toţi aceşti oameni sunt scolastici respectabili ai Bibliei:
W.B. Godbey spunea despre participanţii din Azusa Street, afirmând că mişcarea era rezultatul spiritismului."Predicatorii Satanei, escroci, necromanţi, vrăjitori, magicieni şi tot soiul de milogi,"("From Holy Laughter to Holy Fire" de Michael L. Brown, pag. 197&198).
Demonii de homoxesualitate:
În 1907, Parham a fost arestat şi acuzat de sodomie în Texas şi şi-a pierdut toată credibilitatea cu mişcarea neo-penticostală pe care o începuse! De aceea R.A. Torrey adeclarat că această nouă mişcare penticostală era "evident nu a lui Dumnezeu, şi întemeiată de un sodomit." ("From Holy Laughter to Holy Fire" de Michael L. Brown, pag. 197&198)
Clarence Larkin "Dar comportarea acelor posedaţi, căzuţi la pământ şi crispaţi în contorsionări, cauzând răvăşirea îmbrăcămintei şi scene dizgraţioase, este mai mult caracteristică unei posedări demonice, decât unei lucrări a Sfântului Duh. Din ce s-a spus, vedem că trăim în "Vremurile primejdioase," şi că înspre noi vin "Duhuri ale ispitei," şi că ele vor deveni tot mai active pe măsură ce Credinţa se apropie de sfârşit, iar noi trebuie să ne străduim să fim cu mare băgare de seamă, pentru a nu o lua razna." ("From Holy Laughter to Holy Fire" de Michael L. Brown, pag. 197&198).
Demoni ai morţii:
În revista penticostală: “RESURSE SPIRITUALE”, Nr. 19, 2007, care conţine câteva articole despre lucrarea începută în anul 1906, pe strada Azusa Street, în ea se recunosc anumite lucruri; din ea voi spicui în continuare câteva fragmente şi le voi comenta:
În revista penticostală se spune despre clădirea de pe strada Azusa Street, unde se strângeau, că: „Un semn îi saluta pe vizitatori cu nişte litere verzi. El spunea: "Mene, mene, tekel upharsin" (Daniel 5:25), în care n-urile şi s-urile erau scrise cu capul în jos.” Punând aceste cuvinte pentru vizitatori îi condamna ca şi cum toţi oamenii sunt găsiţi uşori, şi vrednici de pedeapsa divină, acest duh care condamnă dar fără a fi specific privitor la vreun păcat ca omul să se căiască, nu este Duhul Sfânt, ci un duh de vinovăţie al morţii (comp. cu Evrei 2:14,Evrei 2:15).
Demoni de mândrie şi iubire de sine:
Puterile satanice: mândria lucrează printr-un duh de superioritate prin care omul este încurajat să iasă în evidenţă în grup, prin manifestările deosebite ce le are. Apoi o altă putere satanică este iubirea de sine, ce a lucrat printr-un duh de pasiune greşită în acei oameni:
În revista penticostală se mai recunoaşte: “Relatările arată că încă o dată afroamericanii dominau serviciile. Ei plângeau, strigau, ţipau, cântau, proroceau, cădeau în Duhul, săreau, încercau să ţină conversaţii în alte limbi unii cu alţii”.

Biblia ne dă sfaturi cum să exercităm darurile în dragoste, cuviincios şi în ordine (1Corinteni cap. 14), oamenii care însă doreau să iasă în evidenţă, prin care un duh de superioritate şi de pasiune greşită i-a posedat nu s-au mai controlat ceea ce denotă că au fost demonii. Căci Duhul sfânt nu posedă, ci îţi lasă posibilitatea de a alege, nu aşa cum sunt descrise menifestările “penticostale” ca fiind posedaţi şi purtaţi peste voinţa lor de o putere!
Astfel a fost necesar ca Seymour să-i tempereze după cum se recunoaşte înr revista penticstoală: “La fel au fost abordate comportamentul extrem şi manifestările dezordonate ale vorbirii în alte limbi. La începutul trezirii de pe strada Azusa, Seymour relatează că au fost multe momente când "toţi izbucneau în alte limbi, însă am învăţat să fim mai liniştiţi în folosirea acestui dar."
“În cadrul Convenţiei Keswick din 1905, emoţionalismul a 300 de delegaţi galezi a provocat o noapte de rugăciune neoficială, care a ieşit de sub control, după cum spunea un martor ocular.
A. T. Pierson a descris întâlnirea şi manifestările vorbirii în alte limbi care au apărut ca pe o "anarhie deranjantă" şi ca pe o "tulburare satanică".”
În aceiaşi revistă penticostală se mai relatează: "Duhul a început să se mişte mai repede. O femeie mulatră, cu un coc înalt, şi o femeie albă, aflată în colţ, se luptau pentru supremaţie. Un alt credincios de culoare a început strigând: "sunt spălat în sânge", urmând o adevărată luptă între tabere, cu bătăi din palme şi tropăieli, în timp ce o negresă din interiorul cercului repeta strigând‚ "hong kong".”
Cearta dintre aceste două femei pentru “supremaţie” denotă clar duhul de mândrie nu Duhul blândului Isus.
“Cele mai multe se concentrau pe fenomene pe care reporterii le-au văzut - săritul, învârtitul, cântatul şi vorbitul în alte limbi, strigătul, îmbrăţişatul spontan şi pupatul între oameni de rase diferite.”
“un predicator din Los Angeles, care în acea vreme a considerat Misiunea de pe Strada Azusa un simplu loc unde "nişte oameni pălăvrăgesc, sar, dansează şi se învârt ca într-un amalgam de superstiţii voodoo african şi nebunie caucaziană, care va trece ca şi coşmarurile unei isterii”.
“a notat un reporter după ce încercase să descrie o serie de mărturii, inclusive cea a unei femei albe care "vorbind din ce în ce mai repede, într-o stare de frenezie, a ajuns la o vorbire de neînţeles".

“Rugăciunile din timpul serviciilor misiunii erau adesea lungi şi zgomotoase. Aşa cum notase un reporter: "Nimeni nu conducea rugăciunea într-un mod special. Cu toţii se rugau. Toţi făceau diferite rugăciuni, iar confuzia limbilor vorbite depăşea incidentul de la Turnul Babel.”
Ce se ne aşteptăm de la nişte “afroamericanii” căci ei “dominau serviciile”, ei fiind crescuţi în mijlcoul superstiţiei voodoo africane, vrăjitoriei, a spiritismului, ei au adus manifestările lor demonice, ritmul de muzică demonic învăţat în religia păgână, idolatră africană în “penticostalism”! Putem spune că lucrarea de acolo a fost un “foc străin”(comp. cu Numeri 3:4).
Manifestări ca: plânsete, urlete, strigăte, ţipete, denotă duhuri demonice (1Regi 18:26-28), căci chiar dacă există situaţii când oamenii simt nevoia să plângă, sau să strige la cer în mod natural, acesta este sunt ocazii rare, nu ceva care să fie prezent la fiecare întâlnire aşa cum s-a întâmplat atunci!
Apoi învârtitul, tropăitul, căderea în duh, arată lucrările demonilor!!!
Duhul Sfânt este un Duh de înţelepciune, de cunoştinţă, de pricepere, orice lucrare a Lui are un scop.
Multe mişcări religioase pun pe seama Duhului lui Dumnezeu, tot felul de manifestări ciudate care NU au ca rol: zidirea spirituală!
Manifestări ca: „râsul sfânt”, „căderi în duh”, adică căderi pe spate, clătinarea picioarelor sau a corpului, etc. nu apar în Biblie, oamenii lui Dumnezeu din Biblie nu le-a cunoscut! Ba mai mult, ele nu au ca scop decât zidirea eului, aceste manifestări nu zidesc pe alţii, ci pe ei înşişi!
Duhul lui Dumnezeu este un Duh de dragoste, iar noi ştim din Cuvânt că dragostea nu caută folosul ei (1Corinteni 13:5). Aceste duhuri nu caută ca Domnul Isus să fie preamărit aşa cum spune Cuvântul (Ioan 16:13-15), ci ele îi îndeamnă pe oameni să cânte cântări de laudă la adresa „Duhului”, dar care în realitate este un alt duh, un duh străin (2Corinteni 11:4). Duhul Sfânt a lui Dumnezeu nu acceptă închinarea, El este Mijlocitor în rugăciune spre Cristos (1Corinteni 12:3), El dă toată lauda lui Cristos! Oricine se închină la „Duhul” şi nu L-a Dumnezeu sau la Cristos, este un închinător fals!
Duhuri de iubire de sine manifestate prin toleranţa fără adevăr:
A tolera o nelegiuire nu este dragoste! Căci dragostea nu se bucură de nelegiuire ci de adevăr (1Corinteni 13:6).
Prima echipă de conducători ai misiunii Azusa era formată din şapte femei şi trei bărbaţi. Cinci dintre femei erau albe şi două erau de culoare. Dintre cei trei bărbaţi, doi erau albi şi unul, pastorul Seymour, era de culoare. În revista penticostală se mai spunea: “Femeile de culoare conduceau de obicei adunarea în cântare, un fenomen nou cunoscut, ca şi cântarea în Duhul. Oricine auzea această muzică era mişcat profund. Parham s-a plâns spunând că nu era nimic mai mult decât o modificare a incantaţiilor negrilor din Southland, însă criticile sale erau în minoritate.”
“Multe relatări despre muzica de pe strada Azusa vorbesc despre bătut din palme, bătăi pe picior şi tropăit, toate însoţite de strigăte potrivite cu ritmul cântecelor. Femeile de culoare conduceau de obicei adunarea în cântare, un fenomen nou cunoscut”.
Dumnezeu a rânduit în biserică bărbaţi care să fie apostolic, profeţi, păstori, învăţători evanghelişti (1Corinteni 12:28; Efeseni 4:11). El nu a rânduit în slujbe de conducere femei!
Iată ce era şi este închinarea “penticostală”, iată de unde provine ea, din “incantaţiilor negrilor din Southland”, sub conducerea unor femei sufleteşti, şi nu o conducere prin Duhul Sfânt care ar fi rânduit bărbaţi destoinici şi anume: profeţi-cântăreţi şi nu pe un ritm lumesc, păgân, ci totul venit de la Dumnezeu.
În aceiaşi revistă nu se spune: “Faptul că Elvis Presley a fost crescut într-o biserică penticostală ne ajută să explicăm dezvoltarea stilului muzical de astăzi, care reflectă atât o influenţă a muzicii country, cât şi a ritmului şi a bluz-ului.”
Dumnezeu nu poate accepta o laudă, o jertfă adusă în foc străin, acele melodii au fost compuse sub influenţa unor spirite necurate, nu putem combina lumina cu întunericul, degeaba textele sunt cu idei din Biblie (dar nu toate, unele conţin erezii, inexactităţi), fărădelegea nu poate sta împreună cu dreptatea, nici Duhul Sfânt cu duhurile nesfinte!
Indiferent că sunt melodii vechi sau noi, dacă ele au fost compuse de oameni neregeneraţi, neînnoiţi prin Duhul Sfânt, ele vin de la alte duhuri, lumeşti sau religioase, dar duhuri străine de lucrarea lui Dumnezeu care se face prin Duhul Sfânt!
O altă toleranţă fără adevăr a fost punerea femeilor la conducere:
Vă daţi seama! Din 10 lideri, şapte erau femei şi doar trei bărbaţi! Aţi văzut aşa ceva în Biblie?
În revistă se mai spunea: “Seymour a susţinut lucrarea femeilor de la misiune. El le-a pus în poziţii de conducere, le-a atribuit responsabilităţi în ce priveşte predicarea, evanghelizarea, plantarea de biserici şi misiunea mondială. El le-a conferit chiar şi scrisori de acreditare pentru lucrare. Drept urmare, femeile s-au implicat puternic într-o mulţime de activităţi misionare - în predicare şi îndemnare, în rugăciune, în cadrul întâlnirilor de mărturii personale, în muzică, în dezvoltarea unor strategii de evanghelizare, precum şi în alte domenii.”
“Trezirea de pe strada Azusa a scos la iveală şi lucrările femeilor. Una dintre cele mai influente femei de pe strada Azusa era Jennie Evans Moore, care s-a căsătorit cu Seymour în 1908. Ea a slujit cu credincioşie alături de acesta în timpul marilor zile de trezire şi a ţinut adesea locul soţului ei la amvon când acesta era plecat. După moartea soţului ei în 1922, ea a păstorit biserica până în 1931. Ea a murit în 1936. Alte femei de culoare care au jucat un rol de conducere”.
Putea Duhul Adevărului să lucreze în aceea grupare? Nu! Duhul Adevărului lucrează adevărul, El nu lucrează călcarea Cuvântului lui Dumnezeu! Biblia interzice ca femeile să înveţe în biserică, să prorocească, să vorbească (1Corinteni 14:29-35), să se ridice, ca “păstoriţe” deasupra bărbatului (1Timotei 2:11-15).
Toţi cei care nu respectă acest lucru, nu respectă porunca Domnului, iar aceştia conform cu 1Corinteni 14:37, nu sunt nici profeţi, nici oameni duhovniceşti!!!
Vorbirea în alte limbi de la demoni:
Valul de vorbire în alte limbi nu a fost de la Duhul Adevărului, ci de la duhuri demonice ce vorbesc în limbi şi prin africanii ce practică: voodoo.
O dovadă în acest sens este punerea la încercare a lui Godbey, prin care cei de acolo s-au făcut de râs! În aceiaşi revistă penticostală se specifică: “W.B. Godbey a pretins că a predicat la Misiune "slujindu-i, cu ajutorul Domnului". Când a pretins că vorbeşte în alte limbi, vorbind de fapt în latină şi când credincioşii au considerat că fusese botezat cu Duhul, el a folosit acea ocazie pentru a declara că aceştia primiseră şi ei o lucrare demonică falsă, mergând chiar mai departe şi publicând varianta sa în Tongue Movement, Satanic [Mişcarea vorbirii în alte limbi, satanică] de W. B. Godbey (n.p.: Pillar of Fire, 1918), 4. 4. Glenn A. Cook, The Azusa Street Meeting).”
Oare ar fi fost păcăliţi apostolii Domnului, dacă ar fi venit cineva la ei spunând că a primit limbile dar de fapt el vorbea o limbă cunoscută de el? (comp. cu Fapte 8:19-21), sau profeţii lui Dumnezeu (comp. cu 1Regi 14:5)?
O altă dovadă este că Duhul Sfânt se dă celor care ascultă de Dumnezeu (Fapte 5:32), nu celor care fac minuni, spun prorocii, dar o fac fără Cristos, o fac neţinând cont de legea Lui, astfel ei lucrează fără de lege! Domnul acestora le spune: «Niciodată nu v-am cunoscut; plecaţi de la Mine, lucrători ai fărădelegii» -Matei 7:23. Garanţia că darurile sunt autentice constă în respectarea întocmai a Cuvântului lui Dumnezeu, ignorarea a unor părţi din Cuvânt duce la strecurarea unor duhuri mincinoase! – 1Ioan 3:24.
Demoni de înţelepciune drăcească:
Demonii de înţelecoiune drăceacă se manifestă prin: cearta, mânia, dezbinarea, rivalitatea.
Căci care sunt roadele acestei lucrării? În aceiaşi revistă ni se relatează că: “În 1908, Florence Crawford s-a despărţit de Seymour, luând cu ea mai multe biserici. Ea a pretins că centrul trezirii se mutase spre nord, în Portland, Oregon, iar Los Angeles-ul rămăsese doar o amintire.
În 1911, William Durham a venit din Chicago, Illinois în Los Angeles unde a încercat să reaprindă trezirea folosind teoria lui despre sfinţire numită lucrarea terminată. Pe termen scurt a avut succes, însă a murit în mai puţin de un an, iar singurul lucru pe care a reuşit să-l facă în Los Angeles a fost acela de a dezbina bisericile deja existente.”
Pe la sfârşitul lui 1913 creştea numărul facţiunilor din tânăra mişcare, până la urmă câteva organizaţii penticostale independente fiind formate, din cauze precum conducerea lor şi diferenţele doctrinare.
Patru dintre aceste organizaţii există astăzi:
1. Biserica lui Dumnezeu întru Hristos (penticostalii negri) formată în 1907.
2. Adunările lui Dumnezeu (penticostalii albi) formată în 1914.
3. Biserica Penticostală Unită (membrii albi şi negri) formată în 1914. Crezurile cheie doctrinare care disting mişcarea Penticostală a Unităţii: modalismul – Isus este singura persoană a lui Dumnezeu; vorbirea altor limbi este un semn esenţial al mântuirii; negarea existenţei lui Hristos înainte de a veni pe pământ.
4. Biserica Penticostală a lui Dumnezeu (în majoritate membri albi) formată în 1919.
La ora actuală există multe grupări „penticostale”, ceea ce contrastează cu Biblia, care arată că cei spirituali conduşi de Duhul Sfânt sunt uniţi, întru-un Domn şi într-o singură credinţă (Efeseni 4:1-6). Doar firea păcătoasă are ca lucrare: dezbinarea, certurile, partidele, cât şi duhul de înţelepciune firească, căci suntem atenţionaţi în Biblie prin cuvintele din Iacov 3:13-18 GBV 2001:
„Cine este înţelept şi priceput între voi? Să arate, din purtarea lui bună, faptele lui făcute în blândeţea înţelepciunii; dar dacă aveţi gelozie amară şi duh de partidă în inimile voastre, nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului! Aceasta nu este înţelepciunea care coboară de sus, ci pământească, naturală, diabolică. Pentru că, unde este gelozie şi duh de partidă, acolo este dezordine şi orice lucru rău.Dar înţelepciunea de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, nepărtinitoare şij neprefăcută. Dar rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace.”
Din relatările despre mişcarea penticostală, tocmai că lipseşte: „înţelepciunea de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, nepărtinitoare şi neprefăcută. Dar rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace.”
Din păcate chiar preluarea numelui de Penticosta din Biblie (Fapte 2:1-4), este o preluare abuzivă, căci lucrarea celor din Los Angeles, a fost demonică, nu: penticostală. Nu există nici o legătură între lucrarea din Fapte 2 şi lucrarea din anul 1906! Ei hulesc evenimentul de la Penticosta, prin aceasta!
Cât de extinsă este rătăcirea demonică prin aceasă lucrare la ora actuală?
În 2005, statisticianul; David Barrett, a estimat că numărul credincioşilor “penticostali” şi “carismatici” din lume este undeva în jurul a 600 de milioane. După un singur secol, Mişcarea Penticostală/Carismatică a ajuns pe locul doi ca familie mondială de “biserici”, dupã Biserica Romano-Catolică.
Dacă ar fi fost o lucrare autentică a lui Dumnezeu, cei 600 de milioane, ar fi “lumină şi sare” (Matei 5:13-16), pentru cei 7 miliarde cîţi sunt pe planetă în anul 2014, adică un om la cca. 12 necredincioşi. Nu ar fi fost greu să schimbe lumea aceasta într-o lumea mai bună, mai iubitoare prin puterea Duhului.
Dar din cauză că lucrarea aceasta nu este autentică, nu există iubire nici în grupările penticostale, darămite ei să influenţeze pe cei din jurul lor şi să le transmită: putere, har, lumină, dragoste, aşa cum transmiteau primii creştini (Coloseni 1:4-6).
Unii cred că în mişcarea penticostală a fost şi este un amestec de bine şi rău, dar Biblia ne avertizează:
„Oare izvorul, din aceeaşi deschidere, ţâşneşte dulce şi amar? Fraţii mei, poate un smochin să facă măsline sau o viţă, smochine? Nici apa sărată nu face apă dulce.” (Iacov 3:11,12 GBV 2001). Domnul Isus ne atenţionează: „Intraţi prin poarta îngustă; pentru că largă este poarta, şi lată este calea cea ducând spre pierzare; şi mulţi sunt cei intrând pe ea. Pentru că strâmtă este poarta, şi îngustă este calea cel ducând spre viaţă; şi puţini sunt cei ce o găsesc” (Matei 7:13,Matei 7:14 SCC)
Da, ei fac lucrări în numele lui, dar El nu este implicat în ele, ei se roagă spunând:„Doamne, Doamne” (v.21), dar El nu-i cunoaşte! Ei nu sunt ai Lui!
Calea Îngustă, adică modul de viaţă al lui Christos nu Îl poţi afla decât cunoscându-L pe El şi aceasta prin revelaţie, ca şi Petru (Matei 16:15-17). Iar Dumnezeu Îl descoperă pe Fiul celor smeriţi şi celor cu inima sinceră, nu celor îngâmfaţi care zic să sunt “creştini” dar care nu ascultă de Fiul în toate, ci răstălmăcesc cuvintele Lui spre a-şi lărgi calea spre pierzarea lor. Multe curente religioase îşi întocmesc calea după placul inimi lor, dau tot felul de interpretări spre a scăpa de cruce, de suferinţa inerentă ascultării depline. Ei sunt pe calea largă şi merg spre pierzare! Ei se laudă că sunt “mântuiţi” prin har, dar harul primit de ei este unul fals, căci el nu lucrează o viaţă de neprihănire ca a lui Christos! După zeci de ani de mers la aşa zisa “biserică”, cu toate manifestările lor supranaturale, ei sunt tot fireşti, morţi în păcate, neregeneraţi, prefăcuţi, dar miezul lor este neschimbat, esenţa lor este carnală nu spirituală! Ei se pot preface în faţa oamenilor, dar Tatăl din ceruri le cunoaşte inimile, ei şi-au zidit casa pe nisip spunând că ei sunt zidiţi pe stânca ascultării, dar ascultarea lor este de o evanghelie falsă, de doctrine intocmite de oameni învăţaţi şi adăpaţi la izvorul filozofiilor, şi nu la izvorul divin.
De aceea să luăm aminte la acest cuvânt: „multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbe 14:12). Optiuni postare ®

Replica la: În anul 1905, Parham a plecat în Houston, Texas, unde a condus în Bryam Hall o campanie de trezire de succes. Ziarul local a relatat despre numărul mare de vindecări şi alte fenomene carismatice care aveau loc în aceste întâlniri. Pentru a păstra roadele trezirii şi pentru a pregăti lucrători care să ducă mesajul penticostal în partea de sud a statului Texas, Parham a deschis în 1 ianuarie 1906 o şcoală „Biblică” pe termen scurt.
Deşi un important număr de lideri penticostali şi-au avut punctul de plecare în această campanie, poate cel mai cunoscut a fost William Joseph Seymour (1870 – 1922), pastorul unei congregaţii holiness locale de formată din negri. A fost interesat în special de învăţătura despre botezul Duhului evidenţiat prin vorbirea în limbi despre care a auzit că predica Parham.
Când Seymour a aflat că Parham va rămâne în Houston şi va deschide o şcoală „Biblică” pe termen scurt, s-a înscris. Din cauza legilor şi obiceiurilor de segregare din sud, cererea lui a ridicat o problemă. Totuşi, Parham a ocolit restricţiile legale aranjând ca Seymour să stea într-o cameră învecinată de unde, printr-o uşă deschisă, a putut asculta prelegerile.
Întrebarea care se ridică este: cum poate lucrarea lui Dumnezeu să fie prezentă acolo unde se face diferenţa dintre negri şi albi (Fapte 10:34,Fapte 10:35)? Poate Dumnezeul Bibliei care este nepărtitintor să fie implicat într-o astfel de şcoală? La o astfel de şcoală a învăţat liderul şi întemeietorul lucrării penticostale Seymour!!!
În necunoştinţa lui biblică, Seymour a fost însufleţit de o pasiune, dar era vorba de o râvnă neîntemeiată pe cunoştinţa exactă a Cuvântului vieţii (Romani 10:2). Căci el spunea: „Înainte să-l cunosc pe Parham, era în inima mea o atât de mare dorinţă de a avea mai mult din Dumnezeu, încât m-am rugat cinci ore pe zi timp de doi ani şi jumătate. Am ajuns în Los Angeles şi nici acolo dorinţa mea după Dumnezeu nu a scăzut, ci dimpotrivă era mai mare. M-am rugat: „Doamne, ce pot face?” Duhul a spus: „Roagă-te mai mult.” „Doamne, dar acum mă rog cinci ore pe zi.” Am mărit numărul orelor de rugăciune la şapte şi m-am mai rugat încă un an şi jumătate. M-am rugat ca Dumnezeu să-mi dea lucrul despre care vorbea Parham, adevăratul Duh Sfânt şi foc şi semnul limbilor cu dragostea şi puterea lui Dumnezeu pe care le-au avut apostolii.”
Ce s-a întâmplat în continuare?

Înainte de terminarea cursurilor, Seymour a primit o scrisoare din Los Angeles, prin care era invitat să păstorească o biserică holiness nou formată. Pentru că se rugase pentru o oportunitate, a decis să accepte. Parham l-a ajutat cu bani pentru biletul de tren şi l-a binecuvântat la plecarea lui pe la mijlocul lunii februarie.
În Los Angeles, Seymour a predicat pentru prima dată din Fapte 2:4 şi a abordat subiectul vorbirii în limbi ca semn biblic al botezului Duhului. Când s-a întors pentru serviciul de seară a găsit uşa încuiată cu un lacăt. Liderii bisericii găseau că mesajul lui despre botezul Duhului evidenţiat prin vorbirea în limbi este inacceptabil.
Familia Asberry, care locuia pe strada Bonnie Bray, l-a invitat atunci pe Seymour în casa lor, unde el şi-a dedicat rugăciunii aproape tot timpul. Într-o seară în timpul cinei, Richard Asberry a căzut de pe scaun pe podea şi a început să vorbească în limbi. Curând şi alţii, printre care şi Seymour, experimentau vorbirea în alte limbi.
Din ce sursă venea această vorbire? De la un alt Isus printr-un alt duh sau de la adevaratul Dumnezeu? (2Corinteni 11:4). De unde ştim?
Phillis Seymour, a fost crescut în tradiţia romano-catolicã. Cândva, dupã 1895, Seymour s-a convertit, devenind mai întâi metodist, iar apoi membru al Evening Light Saints (Sfinţii Luminii de Seară).
Pe măsură ce s-a dus vestea că în strada Bonnie Bray au fost date daruri, s-au adunat mulţimi în faţa casei familiei Asberry. Obligaţi să caute spaţii mai mari, ei au găsit o clădire goală la adresa 312, strada Azusa în centrul oraşului Los Angeles. Oficial aparţinea Bisericii Metodiste Episcopale, dar mai recent fusese folosit ca grajd şi depozit. Au îndepărtat pietrişul şi au instalat bănci simple de lemn şi un amvon improvizat din cutii de lemn pentru pantofi.
În 14 aprilie 1906 au avut prima întâlnire şi focul trezirii a izbucnit cu şi mai mare putere. Dar nu se stie daca a fost vorba de foc de la Dumnezeu (1Regi 18:36-39), sau de un foc străin (Numeri 3:4)! De unde ştim? Din relatările ce descriu realitatea acestei lucrări comparând-o cu Sfânta Scriptură:
Confrom descrierilor: „Rugăciunea pare a fi fost principala activitate a misiunii Azusa. Un participant a spus: „Întreg locul era scăldat în rugăciune.”...Serviciile din strada Azusa erau spontane. Nu era nici o programare a evenimentelor, nici coruri, cântăreţi, sau evanghelişti binecunoscuţi. Serviciile începeau la ora zece şi ţineau până la ora trei sau patru dimineaţa următoare. Un participant descrie un serviciu tipic:„Cineva putea vorbi. Dintr-o dată Duhul Sfânt venea peste congregaţie. Dumnezeu însuşi făcea chemarea la altar. Oamenii cădeau prin toată casa, ca cei junghiaţi în luptă, sau se grăbeau spre altar pentru a-L căuta pe Dumnezeu. Uneori veneau şi oameni încrezuţi. În special predicatori care voiau să-şi impună doctrina lor. Dar eforturile lor erau zadarnice. Mintea lor se rătăcea, creierul lor ameţea. Vedeau negru în faţa ochilor. Nu puteau continua. Noi ne rugam numai.”
De ce s-a coborât un foc străin la adresa 312, din strada Azusa în centrul oraşului Los Angeles? Deoarece ei au cerut stăruitor daruri însă fără că ei să aibă prima dată adevărul, Duhul Adevărului, asadar numai duhuri mincinoase le putueau răspunde la strigătele lor. Dumnezeu dă daruri prin Duhul Adevărului celor ce cunosc şi apoi păzesc poruncile Lui (1Ioan 3:24).
Apoi adunarea din primul secol staruia „în învăţătura şi în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (Fapte 2:42 GBV 2001), nu doar în rugăciuni.
În final orice lucrare care nu are o rădăcină sfântă, nu poate să fie sfântă! - (comp. cu Romani 11:16-18). Creştinismul a avut ca rădăcină pe Cristos, el a apărut la început în cadrul poporului lui Dumnezeu Israel, cu care Dumnezeu a făcut un legământ pe Muntele Sinai şi la care El i-a dat o lege, ei aveau un templu, o clasă preoţească, profeţi prin Duhul.
Ce rădăcină a avut mişcarea penticostală?
Oameni instruiţi de diferite culte, cu învăţături diferite, chiar eretice, cultura şi muzica africană, ne aducem aminte că chiar liderul Seymour a fost instruit într-o şcoală fără Dumnezeu, o şcoală rasistă.
Chiar descrierea de mai sus a lucrării, este o descriere tipică de posedare demonică, în care omul îşi pierde voinţa, în care citez: „Mintea lor se rătăcea, creierul lor ameţea. Vedeau negru în faţa ochilor. Nu puteau continua” Acem duh demonic îi contola împotriva voinţei şi a conştiinţei lor, ceea ce Domnul nu face (comp. cu Exod 4:10-16; vezi şi Marcu 6:5).
Ce duhuri au fost în spatele lucrării „penticostale”?
Duhurile din spatele lucrării
Demonii de vrăjitorie:
Întâlnirile din strada Azusa erau frecventate de spiritişti, hipnotizatori şi alţii cu un profund interes în ocultism. Ce au spus martorii oculari despre Misiunea Azusa Street, toţi aceşti oameni sunt scolastici respectabili ai Bibliei:
W.B. Godbey spunea despre participanţii din Azusa Street, afirmând că mişcarea era rezultatul spiritismului."Predicatorii Satanei, escroci, necromanţi, vrăjitori, magicieni şi tot soiul de milogi,"("From Holy Laughter to Holy Fire" de Michael L. Brown, pag. 197&198).
Demonii de homoxesualitate:
În 1907, Parham a fost arestat şi acuzat de sodomie în Texas şi şi-a pierdut toată credibilitatea cu mişcarea neo-penticostală pe care o începuse! De aceea R.A. Torrey adeclarat că această nouă mişcare penticostală era "evident nu a lui Dumnezeu, şi întemeiată de un sodomit." ("From Holy Laughter to Holy Fire" de Michael L. Brown, pag. 197&198)
Clarence Larkin "Dar comportarea acelor posedaţi, căzuţi la pământ şi crispaţi în contorsionări, cauzând răvăşirea îmbrăcămintei şi scene dizgraţioase, este mai mult caracteristică unei posedări demonice, decât unei lucrări a Sfântului Duh. Din ce s-a spus, vedem că trăim în "Vremurile primejdioase," şi că înspre noi vin "Duhuri ale ispitei," şi că ele vor deveni tot mai active pe măsură ce Credinţa se apropie de sfârşit, iar noi trebuie să ne străduim să fim cu mare băgare de seamă, pentru a nu o lua razna." ("From Holy Laughter to Holy Fire" de Michael L. Brown, pag. 197&198).
Demoni ai morţii:
În revista penticostală: “RESURSE SPIRITUALE”, Nr. 19, 2007, care conţine câteva articole despre lucrarea începută în anul 1906, pe strada Azusa Street, în ea se recunosc anumite lucruri; din ea voi spicui în continuare câteva fragmente şi le voi comenta:
În revista penticostală se spune despre clădirea de pe strada Azusa Street, unde se strângeau, că: „Un semn îi saluta pe vizitatori cu nişte litere verzi. El spunea: "Mene, mene, tekel upharsin" (Daniel 5:25), în care n-urile şi s-urile erau scrise cu capul în jos.” Punând aceste cuvinte pentru vizitatori îi condamna ca şi cum toţi oamenii sunt găsiţi uşori, şi vrednici de pedeapsa divină, acest duh care condamnă dar fără a fi specific privitor la vreun păcat ca omul să se căiască, nu este Duhul Sfânt, ci un duh de vinovăţie al morţii (comp. cu Evrei 2:14,Evrei 2:15).
Demoni de mândrie şi iubire de sine:
Puterile satanice: mândria lucrează printr-un duh de superioritate prin care omul este încurajat să iasă în evidenţă în grup, prin manifestările deosebite ce le are. Apoi o altă putere satanică este iubirea de sine, ce a lucrat printr-un duh de pasiune greşită în acei oameni:
În revista penticostală se mai recunoaşte: “Relatările arată că încă o dată afroamericanii dominau serviciile. Ei plângeau, strigau, ţipau, cântau, proroceau, cădeau în Duhul, săreau, încercau să ţină conversaţii în alte limbi unii cu alţii”.

Biblia ne dă sfaturi cum să exercităm darurile în dragoste, cuviincios şi în ordine (1Corinteni cap. 14), oamenii care însă doreau să iasă în evidenţă, prin care un duh de superioritate şi de pasiune greşită i-a posedat nu s-au mai controlat ceea ce denotă că au fost demonii. Căci Duhul sfânt nu posedă, ci îţi lasă posibilitatea de a alege, nu aşa cum sunt descrise menifestările “penticostale” ca fiind posedaţi şi purtaţi peste voinţa lor de o putere!
Astfel a fost necesar ca Seymour să-i tempereze după cum se recunoaşte înr revista penticstoală: “La fel au fost abordate comportamentul extrem şi manifestările dezordonate ale vorbirii în alte limbi. La începutul trezirii de pe strada Azusa, Seymour relatează că au fost multe momente când "toţi izbucneau în alte limbi, însă am învăţat să fim mai liniştiţi în folosirea acestui dar."
“În cadrul Convenţiei Keswick din 1905, emoţionalismul a 300 de delegaţi galezi a provocat o noapte de rugăciune neoficială, care a ieşit de sub control, după cum spunea un martor ocular.
A. T. Pierson a descris întâlnirea şi manifestările vorbirii în alte limbi care au apărut ca pe o "anarhie deranjantă" şi ca pe o "tulburare satanică".”
În aceiaşi revistă penticostală se mai relatează: "Duhul a început să se mişte mai repede. O femeie mulatră, cu un coc înalt, şi o femeie albă, aflată în colţ, se luptau pentru supremaţie. Un alt credincios de culoare a început strigând: "sunt spălat în sânge", urmând o adevărată luptă între tabere, cu bătăi din palme şi tropăieli, în timp ce o negresă din interiorul cercului repeta strigând‚ "hong kong".”
Cearta dintre aceste două femei pentru “supremaţie” denotă clar duhul de mândrie nu Duhul blândului Isus.
“Cele mai multe se concentrau pe fenomene pe care reporterii le-au văzut - săritul, învârtitul, cântatul şi vorbitul în alte limbi, strigătul, îmbrăţişatul spontan şi pupatul între oameni de rase diferite.”
“un predicator din Los Angeles, care în acea vreme a considerat Misiunea de pe Strada Azusa un simplu loc unde "nişte oameni pălăvrăgesc, sar, dansează şi se învârt ca într-un amalgam de superstiţii voodoo african şi nebunie caucaziană, care va trece ca şi coşmarurile unei isterii”.
“a notat un reporter după ce încercase să descrie o serie de mărturii, inclusive cea a unei femei albe care "vorbind din ce în ce mai repede, într-o stare de frenezie, a ajuns la o vorbire de neînţeles".

“Rugăciunile din timpul serviciilor misiunii erau adesea lungi şi zgomotoase. Aşa cum notase un reporter: "Nimeni nu conducea rugăciunea într-un mod special. Cu toţii se rugau. Toţi făceau diferite rugăciuni, iar confuzia limbilor vorbite depăşea incidentul de la Turnul Babel.”
Ce se ne aşteptăm de la nişte “afroamericanii” căci ei “dominau serviciile”, ei fiind crescuţi în mijlcoul superstiţiei voodoo africane, vrăjitoriei, a spiritismului, ei au adus manifestările lor demonice, ritmul de muzică demonic învăţat în religia păgână, idolatră africană în “penticostalism”! Putem spune că lucrarea de acolo a fost un “foc străin”(comp. cu Numeri 3:4).
Manifestări ca: plânsete, urlete, strigăte, ţipete, denotă duhuri demonice (1Regi 18:26-28), căci chiar dacă există situaţii când oamenii simt nevoia să plângă, sau să strige la cer în mod natural, acesta este sunt ocazii rare, nu ceva care să fie prezent la fiecare întâlnire aşa cum s-a întâmplat atunci!
Apoi învârtitul, tropăitul, căderea în duh, arată lucrările demonilor!!!
Duhul Sfânt este un Duh de înţelepciune, de cunoştinţă, de pricepere, orice lucrare a Lui are un scop.
Multe mişcări religioase pun pe seama Duhului lui Dumnezeu, tot felul de manifestări ciudate care NU au ca rol: zidirea spirituală!
Manifestări ca: „râsul sfânt”, „căderi în duh”, adică căderi pe spate, clătinarea picioarelor sau a corpului, etc. nu apar în Biblie, oamenii lui Dumnezeu din Biblie nu le-a cunoscut! Ba mai mult, ele nu au ca scop decât zidirea eului, aceste manifestări nu zidesc pe alţii, ci pe ei înşişi!
Duhul lui Dumnezeu este un Duh de dragoste, iar noi ştim din Cuvânt că dragostea nu caută folosul ei (1Corinteni 13:5). Aceste duhuri nu caută ca Domnul Isus să fie preamărit aşa cum spune Cuvântul (Ioan 16:13-15), ci ele îi îndeamnă pe oameni să cânte cântări de laudă la adresa „Duhului”, dar care în realitate este un alt duh, un duh străin (2Corinteni 11:4). Duhul Sfânt a lui Dumnezeu nu acceptă închinarea, El este Mijlocitor în rugăciune spre Cristos (1Corinteni 12:3), El dă toată lauda lui Cristos! Oricine se închină la „Duhul” şi nu L-a Dumnezeu sau la Cristos, este un închinător fals!
Duhuri de iubire de sine manifestate prin toleranţa fără adevăr:
A tolera o nelegiuire nu este dragoste! Căci dragostea nu se bucură de nelegiuire ci de adevăr (1Corinteni 13:6).
Prima echipă de conducători ai misiunii Azusa era formată din şapte femei şi trei bărbaţi. Cinci dintre femei erau albe şi două erau de culoare. Dintre cei trei bărbaţi, doi erau albi şi unul, pastorul Seymour, era de culoare. În revista penticostală se mai spunea: “Femeile de culoare conduceau de obicei adunarea în cântare, un fenomen nou cunoscut, ca şi cântarea în Duhul. Oricine auzea această muzică era mişcat profund. Parham s-a plâns spunând că nu era nimic mai mult decât o modificare a incantaţiilor negrilor din Southland, însă criticile sale erau în minoritate.”
“Multe relatări despre muzica de pe strada Azusa vorbesc despre bătut din palme, bătăi pe picior şi tropăit, toate însoţite de strigăte potrivite cu ritmul cântecelor. Femeile de culoare conduceau de obicei adunarea în cântare, un fenomen nou cunoscut”.
Dumnezeu a rânduit în biserică bărbaţi care să fie apostolic, profeţi, păstori, învăţători evanghelişti (1Corinteni 12:28; Efeseni 4:11). El nu a rânduit în slujbe de conducere femei!
Iată ce era şi este închinarea “penticostală”, iată de unde provine ea, din “incantaţiilor negrilor din Southland”, sub conducerea unor femei sufleteşti, şi nu o conducere prin Duhul Sfânt care ar fi rânduit bărbaţi destoinici şi anume: profeţi-cântăreţi şi nu pe un ritm lumesc, păgân, ci totul venit de la Dumnezeu.
În aceiaşi revistă nu se spune: “Faptul că Elvis Presley a fost crescut într-o biserică penticostală ne ajută să explicăm dezvoltarea stilului muzical de astăzi, care reflectă atât o influenţă a muzicii country, cât şi a ritmului şi a bluz-ului.”
Dumnezeu nu poate accepta o laudă, o jertfă adusă în foc străin, acele melodii au fost compuse sub influenţa unor spirite necurate, nu putem combina lumina cu întunericul, degeaba textele sunt cu idei din Biblie (dar nu toate, unele conţin erezii, inexactităţi), fărădelegea nu poate sta împreună cu dreptatea, nici Duhul Sfânt cu duhurile nesfinte!
Indiferent că sunt melodii vechi sau noi, dacă ele au fost compuse de oameni neregeneraţi, neînnoiţi prin Duhul Sfânt, ele vin de la alte duhuri, lumeşti sau religioase, dar duhuri străine de lucrarea lui Dumnezeu care se face prin Duhul Sfânt!
O altă toleranţă fără adevăr a fost punerea femeilor la conducere:
Vă daţi seama! Din 10 lideri, şapte erau femei şi doar trei bărbaţi! Aţi văzut aşa ceva în Biblie?
În revistă se mai spunea: “Seymour a susţinut lucrarea femeilor de la misiune. El le-a pus în poziţii de conducere, le-a atribuit responsabilităţi în ce priveşte predicarea, evanghelizarea, plantarea de biserici şi misiunea mondială. El le-a conferit chiar şi scrisori de acreditare pentru lucrare. Drept urmare, femeile s-au implicat puternic într-o mulţime de activităţi misionare - în predicare şi îndemnare, în rugăciune, în cadrul întâlnirilor de mărturii personale, în muzică, în dezvoltarea unor strategii de evanghelizare, precum şi în alte domenii.”
“Trezirea de pe strada Azusa a scos la iveală şi lucrările femeilor. Una dintre cele mai influente femei de pe strada Azusa era Jennie Evans Moore, care s-a căsătorit cu Seymour în 1908. Ea a slujit cu credincioşie alături de acesta în timpul marilor zile de trezire şi a ţinut adesea locul soţului ei la amvon când acesta era plecat. După moartea soţului ei în 1922, ea a păstorit biserica până în 1931. Ea a murit în 1936. Alte femei de culoare care au jucat un rol de conducere”.
Putea Duhul Adevărului să lucreze în aceea grupare? Nu! Duhul Adevărului lucrează adevărul, El nu lucrează călcarea Cuvântului lui Dumnezeu! Biblia interzice ca femeile să înveţe în biserică, să prorocească, să vorbească (1Corinteni 14:29-35), să se ridice, ca “păstoriţe” deasupra bărbatului (1Timotei 2:11-15).
Toţi cei care nu respectă acest lucru, nu respectă porunca Domnului, iar aceştia conform cu 1Corinteni 14:37, nu sunt nici profeţi, nici oameni duhovniceşti!!!
Vorbirea în alte limbi de la demoni:
Valul de vorbire în alte limbi nu a fost de la Duhul Adevărului, ci de la duhuri demonice ce vorbesc în limbi şi prin africanii ce practică: voodoo.
O dovadă în acest sens este punerea la încercare a lui Godbey, prin care cei de acolo s-au făcut de râs! În aceiaşi revistă penticostală se specifică: “W.B. Godbey a pretins că a predicat la Misiune "slujindu-i, cu ajutorul Domnului". Când a pretins că vorbeşte în alte limbi, vorbind de fapt în latină şi când credincioşii au considerat că fusese botezat cu Duhul, el a folosit acea ocazie pentru a declara că aceştia primiseră şi ei o lucrare demonică falsă, mergând chiar mai departe şi publicând varianta sa în Tongue Movement, Satanic [Mişcarea vorbirii în alte limbi, satanică] de W. B. Godbey (n.p.: Pillar of Fire, 1918), 4. 4. Glenn A. Cook, The Azusa Street Meeting).”
Oare ar fi fost păcăliţi apostolii Domnului, dacă ar fi venit cineva la ei spunând că a primit limbile dar de fapt el vorbea o limbă cunoscută de el? (comp. cu Fapte 8:19-21), sau profeţii lui Dumnezeu (comp. cu 1Regi 14:5)?
O altă dovadă este că Duhul Sfânt se dă celor care ascultă de Dumnezeu (Fapte 5:32), nu celor care fac minuni, spun prorocii, dar o fac fără Cristos, o fac neţinând cont de legea Lui, astfel ei lucrează fără de lege! Domnul acestora le spune: «Niciodată nu v-am cunoscut; plecaţi de la Mine, lucrători ai fărădelegii» -Matei 7:23. Garanţia că darurile sunt autentice constă în respectarea întocmai a Cuvântului lui Dumnezeu, ignorarea a unor părţi din Cuvânt duce la strecurarea unor duhuri mincinoase! – 1Ioan 3:24.
Demoni de înţelepciune drăcească:
Demonii de înţelecoiune drăceacă se manifestă prin: cearta, mânia, dezbinarea, rivalitatea.
Căci care sunt roadele acestei lucrării? În aceiaşi revistă ni se relatează că: “În 1908, Florence Crawford s-a despărţit de Seymour, luând cu ea mai multe biserici. Ea a pretins că centrul trezirii se mutase spre nord, în Portland, Oregon, iar Los Angeles-ul rămăsese doar o amintire.
În 1911, William Durham a venit din Chicago, Illinois în Los Angeles unde a încercat să reaprindă trezirea folosind teoria lui despre sfinţire numită lucrarea terminată. Pe termen scurt a avut succes, însă a murit în mai puţin de un an, iar singurul lucru pe care a reuşit să-l facă în Los Angeles a fost acela de a dezbina bisericile deja existente.”
Pe la sfârşitul lui 1913 creştea numărul facţiunilor din tânăra mişcare, până la urmă câteva organizaţii penticostale independente fiind formate, din cauze precum conducerea lor şi diferenţele doctrinare.
Patru dintre aceste organizaţii există astăzi:
1. Biserica lui Dumnezeu întru Hristos (penticostalii negri) formată în 1907.
2. Adunările lui Dumnezeu (penticostalii albi) formată în 1914.
3. Biserica Penticostală Unită (membrii albi şi negri) formată în 1914. Crezurile cheie doctrinare care disting mişcarea Penticostală a Unităţii: modalismul – Isus este singura persoană a lui Dumnezeu; vorbirea altor limbi este un semn esenţial al mântuirii; negarea existenţei lui Hristos înainte de a veni pe pământ.
4. Biserica Penticostală a lui Dumnezeu (în majoritate membri albi) formată în 1919.
La ora actuală există multe grupări „penticostale”, ceea ce contrastează cu Biblia, care arată că cei spirituali conduşi de Duhul Sfânt sunt uniţi, întru-un Domn şi într-o singură credinţă (Efeseni 4:1-6). Doar firea păcătoasă are ca lucrare: dezbinarea, certurile, partidele, cât şi duhul de înţelepciune firească, căci suntem atenţionaţi în Biblie prin cuvintele din Iacov 3:13-18 GBV 2001:
„Cine este înţelept şi priceput între voi? Să arate, din purtarea lui bună, faptele lui făcute în blândeţea înţelepciunii; dar dacă aveţi gelozie amară şi duh de partidă în inimile voastre, nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului! Aceasta nu este înţelepciunea care coboară de sus, ci pământească, naturală, diabolică. Pentru că, unde este gelozie şi duh de partidă, acolo este dezordine şi orice lucru rău.Dar înţelepciunea de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, nepărtinitoare şij neprefăcută. Dar rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace.”
Din relatările despre mişcarea penticostală, tocmai că lipseşte: „înţelepciunea de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, nepărtinitoare şi neprefăcută. Dar rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace.”
Din păcate chiar preluarea numelui de Penticosta din Biblie (Fapte 2:1-4), este o preluare abuzivă, căci lucrarea celor din Los Angeles, a fost demonică, nu: penticostală. Nu există nici o legătură între lucrarea din Fapte 2 şi lucrarea din anul 1906! Ei hulesc evenimentul de la Penticosta, prin aceasta!
Cât de extinsă este rătăcirea demonică prin aceasă lucrare la ora actuală?
În 2005, statisticianul; David Barrett, a estimat că numărul credincioşilor “penticostali” şi “carismatici” din lume este undeva în jurul a 600 de milioane. După un singur secol, Mişcarea Penticostală/Carismatică a ajuns pe locul doi ca familie mondială de “biserici”, dupã Biserica Romano-Catolică.
Dacă ar fi fost o lucrare autentică a lui Dumnezeu, cei 600 de milioane, ar fi “lumină şi sare” (Matei 5:13-16), pentru cei 7 miliarde cîţi sunt pe planetă în anul 2014, adică un om la cca. 12 necredincioşi. Nu ar fi fost greu să schimbe lumea aceasta într-o lumea mai bună, mai iubitoare prin puterea Duhului.
Dar din cauză că lucrarea aceasta nu este autentică, nu există iubire nici în grupările penticostale, darămite ei să influenţeze pe cei din jurul lor şi să le transmită: putere, har, lumină, dragoste, aşa cum transmiteau primii creştini (Coloseni 1:4-6).
Unii cred că în mişcarea penticostală a fost şi este un amestec de bine şi rău, dar Biblia ne avertizează:
„Oare izvorul, din aceeaşi deschidere, ţâşneşte dulce şi amar? Fraţii mei, poate un smochin să facă măsline sau o viţă, smochine? Nici apa sărată nu face apă dulce.” (Iacov 3:11,12 GBV 2001). Domnul Isus ne atenţionează: „Intraţi prin poarta îngustă; pentru că largă este poarta, şi lată este calea cea ducând spre pierzare; şi mulţi sunt cei intrând pe ea. Pentru că strâmtă este poarta, şi îngustă este calea cel ducând spre viaţă; şi puţini sunt cei ce o găsesc” (Matei 7:13,Matei 7:14 SCC)
Da, ei fac lucrări în numele lui, dar El nu este implicat în ele, ei se roagă spunând:„Doamne, Doamne” (v.21), dar El nu-i cunoaşte! Ei nu sunt ai Lui!
Calea Îngustă, adică modul de viaţă al lui Christos nu Îl poţi afla decât cunoscându-L pe El şi aceasta prin revelaţie, ca şi Petru (Matei 16:15-17). Iar Dumnezeu Îl descoperă pe Fiul celor smeriţi şi celor cu inima sinceră, nu celor îngâmfaţi care zic să sunt “creştini” dar care nu ascultă de Fiul în toate, ci răstălmăcesc cuvintele Lui spre a-şi lărgi calea spre pierzarea lor. Multe curente religioase îşi întocmesc calea după placul inimi lor, dau tot felul de interpretări spre a scăpa de cruce, de suferinţa inerentă ascultării depline. Ei sunt pe calea largă şi merg spre pierzare! Ei se laudă că sunt “mântuiţi” prin har, dar harul primit de ei este unul fals, căci el nu lucrează o viaţă de neprihănire ca a lui Christos! După zeci de ani de mers la aşa zisa “biserică”, cu toate manifestările lor supranaturale, ei sunt tot fireşti, morţi în păcate, neregeneraţi, prefăcuţi, dar miezul lor este neschimbat, esenţa lor este carnală nu spirituală! Ei se pot preface în faţa oamenilor, dar Tatăl din ceruri le cunoaşte inimile, ei şi-au zidit casa pe nisip spunând că ei sunt zidiţi pe stânca ascultării, dar ascultarea lor este de o evanghelie falsă, de doctrine intocmite de oameni învăţaţi şi adăpaţi la izvorul filozofiilor, şi nu la izvorul divin.
De aceea să luăm aminte la acest cuvânt: „multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbe 14:12). de Phoenixreborn
Google, cine citeste atat? Optiuni postare ®

Martina...
Eu citesc atat si mai mult chiar cand e nevoie. Persoanele care au pus intrebarea si chiar sunt interesate si isi doresc sa afle adevarul despre unele lucruri din viata lor sau a prietenilor lor. Persoanele care nu prefera superficialitatea, o caracteristica a generatiilor de azi. Apoi daca faci acuzatii asigura-te ca sunt fondate si ai dovezi nu e frumos sa presupui lucruri. Asta nu denota decat superficialitatae si pe de alta parte desconsiderare si luare in deradere a celui care a muncit sa posteze ceva. Ai vrut sa faci asta sau ai facut-o inconstient? Optiuni postare ®

Replica la: Martina...
Eu citesc atat si mai mult chiar cand e nevoie. Persoanele care au pus intrebarea si chiar sunt interesate si isi doresc sa afle adevarul despre unele lucruri din viata lor sau a prietenilor lor. Persoanele care nu prefera superficialitatea, o caracteristica a generatiilor de azi. Apoi daca faci acuzatii asigura-te ca sunt fondate si ai dovezi nu e frumos sa presupui lucruri. Asta nu denota decat superficialitatae si pe de alta parte desconsiderare si luare in deradere a celui care a muncit sa posteze ceva. Ai vrut sa faci asta sau ai facut-o inconstient? de Phoenixreborn
Nu.am vrut sa zic nimic rău, doar că prea multa teorie și puțină practica... Optiuni postare ®

Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat