Citește meditația În Valea Pierderii

Scrisa de: -Cont_sters
Vizualizări: 301
Scrisa:
BBCode: [url=/meditatie/id/52-in-valea-pierderii]În Valea Pierderii[/url]
În Valea Pierderii
Ceaţa se ridicase de pe munţi şi soarele strălucea, ceea ce făcea
drumul să pară mult mai plăcut si uşor, cum nu mai fusese demult.
Cărarea încă mai conducea de-a lungul versantului muntelui fără
să urce, până într-o zi, când după o cotitură priviră în jos, înspre o
vale adâncă. Spre surprinderea lor, cărarea plonja de-a dreptul într-
acolo, la fel ca la începutul călătoriei, când Mult-Temătoarea fu
condusă în Egipt. Toate trei se opriră şi se priviră, apoi se uitară
jos în vale şi de acolo spre partea opusă. Acolo asccensiunea se
înfăţişă atât de abruptă şi de înaltă, depăşind-o chiar pe cea din
Prăpastia Lezării. Observară că, pentru a ajunge jos şi apoi din
nou sus pe partea opusă, ar fi avut nevoie nu numai de un imens
efort şi multă putere, dar şi de TIMP ÎNDELUNGAT.
Mult-Temătoarea stătu şi privi fix şi în acele momente avu
expresia celui mai dur şi dificil test al întregii ei călătorii. Oare era
dată la o parte din nou, de această dată mai crâncen ca înainte?
Ajunseseră deja în ascensiunea lor mai sus ca niciodată. Cu
siguranţă, dacă poteca pe care mergeau ar fi început să urce, ele
ar fi ajuns în curând la zona de zăpadă şi s-ar fi apropiat de
adevăratele Înalţimi, acolo unde nici un vrăjmaş nu ar fi putut să le
urmărească şi unde drumul le ducea într-o vale la fel de joasă ca
Valea Umilinţei. Toată altitudinea cucerită în urma acestei călătorii
lungi şi anevoioase va fi pierdută de acum şi VA TREBUI SĂ IA
TOTUL DE LA CAPĂT, ca şi când nici n-ar fi existat lunga călătorie,
greutăţile şi încercările.
Privind jos în adâncimile văii, inima Mult-Temătoarei amorţi.
Pentru prima dată în decursul călătoriei, ea se întrebă în mod real
dacă rudele ei nu avuseseră până la urmă dreptate şi dacă nu ar fi
procedat mai bine să nu-L fi urmat pe Păstor. Cum sa poţi să
urmezi o persoană care îţi cere atât de mult, care îţi solocită lucruri
imposibile, care îţi ia totul? Dacă ar merge acolo jos, ar pierde tot
ce câştigase până acum în călătoria pentru a ajunge pe Înălţimi. N-
ar fi mai aproape de împlinirea promisiunii ca atunci când pornise
din Valea Umilinţei. Preţ de o secundă neagră şi groaznică Mult-
Temătoarea luă în considerare chiar faptul de a nu-L mai urma pe
Păştor şi de a se întoarce. Nu ar mai fi trebuit să meargă înainte.
Nu exista nici o obligaţie. Ea urmase această cale ciudată
împreună cu tovarăşele ei drept călăuze pur şi simplu pentru că
fusese alegerea Păstorului pentru ea. Nu era drumul pe care dorise
ea să meargă în mod firesc. Acum venise momentul propriei ei
alegeri. Tristeţea şi suferinţa ei puteau fi curmate de îndată şi ar fi
putut fi curmate de îndată şi ar fi putut să-şi planifice viaţa aşa
cum şi-ar fi dorit-o, FĂRĂ PĂSTOR.
În acea clipă teribilă, Mult-Temătoarei i se păru că privi într-un
adevărat abis al groazei, într-o existenţă în care nu era nici un
Păstor pe care să-L urmezi sau în care să te încrezi sau pe care
să-L iubeşti - nici un Păstor, nimic în afară de eul ei oribil. Chiar şi
după aceea avu impresia că aruncase o privire în Iad. În secunda
următoare Mult-Temătoarea ţipă.
"Păstorule! Păstorule, ajută-mă! Unde eşti? Nu mă părăsi!"
Imediat se agăţă de El, suspinând şi tremurând din cap până în
picioare.
"Poţi face orice, Păstorule. Poţi să-mi ceri orice - numai NU MĂ
LĂSA SĂ MĂ ÎNTORC. O, Domnul meu, nu mă lăsa să Te părăsesc
şi nici să nu mă întorc din drumul care merge după Tine. Dacă mă
poţi decepţiona, Doamne, în ceea ce priveşte picioarele de
căprioară, numele cel nou sau orice altceva, fie, da, fie şi aşa;
numai nu mă lăsa să mă depărtez. Nu permite ca ceva, indiferent
ce, să mă întoarcă din drum. Această cale părea aşa de greşită
încât cu greu am putut crede că ea este cea bună."
El o ridică şi o sprijini de braţul Său şi îi şterse lacrimile de pe faţă
apoi spuse:
"Nici vorbă să te întorci înapoi, Mult-Temătoareo. Nimeni, nici chiar
inima ta mică de spaima, nu te pot smulge din mâna Mea. Nu este
mai puţin adevărat că tu nu înţelegi acum; dar vei pricepe după
aceea... oile Mele Îmi cunosc glasul şi merg după Mine. Eşti în
perfectă siguranţă pe acest drum chiar dacă acum pare atât de
greşit; acum îţi voi oferi o altă promisiune: Urechile tale vor auzi o
voce în spatele tău zicând: Aceasta este calea, umblă pe ea...
.................
Un nou altar fu ridicat în locul de coborâre spre Valea Pierderii şi o
altă piatră fu adăugată celor din punguţă. Apoi porniră călătoria
descendentă, iar pe drum le auzi pe cele două călăuze cântând
încet:
"Unde s-a dus iubitul tău,
Cea mai frumoasă dintre femei?
Încotro a apucat iubitul tău
Ca să-l căutăm şi noi împreună cu tine?"
Păstorul Însuşi cânta:
"Iubitul meu s-a pogorât la grădina lui,
La stratul de mirezme,
Ca să-şi pască turma în grădini
Şi să culeagă crini."
Apoi Mult-Temătoarea cântă ultimile două versuri cu inima atât de
plină de bucurie încât până şi vocea ei nemelodioasă deveni alta,
sunând la fel de frumos ca a celorlalţi.
SMS
Nota: 10
Puncte: 10
Voturi 1
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază | dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Meditații >> Meditații | categoria Diverse >> Citește meditația În Valea Pierderii | FiiLumina
meniu prim
"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~