Citește poezia poate sti -daniel hartie

Scrisa de: -Cont_sters
Vizualizări: 355
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/132-poate-sti-daniel-hartie]poate sti -daniel hartie[/url]
Poate știi mai bine să mă îndrepți
E-adevărat că sunt cu mine Domn,
Mă port de parcă nu aș fi
Un muritor, un simplu om.
Îmi caut motive ciudate câteodată
Să nu par atât de complicat,
Mă ascund sub fața încrispată
Încât să crezi c-aș fi nevinovat.
Nu totdeauna sunt acel ce pare
Mă deghizez ades cu haine mari,
Dar prin interior sunt mic la fapte
Ba chiar departe de acei ce-s tari.
Mă urmărește degetul cel care
Îmi spune că sunt bun de pedepsit,
Dar totuși simt o îndurare
De-aceia vreau să știți că n-am murit.
Mă urmăresc privirile aprinse
Care nu au nici pauze în mers,
Se duc cu razele precise
Spre-a mă pârî la-ntregul univers.
Eu știu ce voi nu știți nimica
De tot ce-n mine e depozitat,
Dar vine ziua rea sau bună
Când voi fi lăudat ori condamnat.
Până atunci vă dau îngăduință
Că sunteți și voi oameni pe pământ,
Rostiți ce vreți,să nu v-abțineți încă
Vă rabd și chiar vreau să vă cânt.
Ciudată și amară rugăminte
Vă pare rima care v-o așez,
Dar tot la fel de ne-nțeleasă
A fost și viața mea în mers.
SMS
Nota: 10
Puncte: 10
Voturi 1
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
1 aprecieri
Apreciază | dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii | categoria Diverse >> Citește poezia poate sti -daniel hartie | FiiLumina
meniu prim
"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~