Citește poezia Fii tare

Scrisa de: -Rudolfino23
Vizualizări: 3026
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/272-fii-tare]Fii tare[/url]
Fii tare!
de Petru Dugulescu

Când valuri mari de ură ţi se ridică-n faţă
Şi-n luntrea vieţii tale izbesc neîncetat,
Când marea furioasă e-nvăluită-n ceaţă
Şi n-ai nicio speranţă ca să mai fii salvat,

Când nu mai ai putere şi cauţi cu disperare
O mână prietenească să-ţi vină-n ajutor,
Când trupul tău e pradă durerilor amare,
Adu-ţi atunci aminte: tu ai Mântuitor!

Când cei ce te-nconjoară trăiesc în nepăsare
Şi râd mereu de tine şi te batjocoresc,
Când inima ţi-e plină de-amar şi de-ntristare,
Când nu mai ai pe nimeni, când toţi te părăsesc,

Când simţi un gol un suflet şi inima-ţi suspină,
Iar ochii plini de lacrimi privesc spre alte zări,
Când copleşit dee beznă cauţi drumul spre lumină
Şi fiinţa ta tânjeşte de dorul altei ţări,

Când mii şi mii de valuri te-atacă cu furie,
Tu nu ceda, fii tare, fii stâncă de granit!
Şi tot dispreţul lumii tu poată-l cu mândrie,
Urmându-L cu credinţă pe Domnul tău iubit!

Şi nu uita Cuvântul ce Însuşi El ţi-l spune:
“Căci la aceasta suntem aici jos chemaţi:
Necazuri şi ispite veţi întâlni în lume –
V-am spus aceste lucruri, dar nu vă-nspăimântaţi!

Căci nu peste mult timp vă voi lua cu Mine
Şi-n ţara veşniciei veţi fi al meu popor!
Acolo se termină şi lacrimi, şi suspine,
Şi toţi veţi fi o turmă. Iar Eu voi fi Păstor”.

Cu-aceste dragi cuvinte te mângâie întruna,
Tu, frate scump şi soră, urmaş al lui Cristos;
Fii tare pân’ la capăt şi vei primi cununa,
Vei fi cu El de-a pururi în cerul glorios!

O veşnicie-treagă Îi vei cânta-n mărire,
Iar El te va conduce la marea de Cristal,
Vei fi cu El în slavă părtaş la nemurire,
Gustând din pomul vieţii ce stă măreţ pe mal.

Dar pân-atunci te luptă mereu cu valul vieţii,
Veghează şi te roagă, nu obosi lucrând!
Şi cum străjeru-aşteaptă ivirea dimineţii,
Aşteptă-L şi tu-ntruna. El va veni-n curând!
SMS
Nota: 10
Puncte: 10
Voturi 1
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
1 aprecieri
Apreciază | dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii | categoria Diverse >> Citește poezia Fii tare | FiiLumina
meniu prim
"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~