O amintire a mea, tu ești o toamnă nesfârșită,O șoaptă ce se aude în depărtări prin freamătul de frunze,O umbră aurie pe-o cărare rătăcită,Și un răspuns tăcut la întrebări nespuse.Te simt în aerul cel rece al înserării,Când cerul se îmbracă în haine de aramă,Ești nostalgia pură în clipa resemnării,Un dor străvechi și blând ce înapoi mă cheamă.Rămâi acolo, ascunsă-n simfonie,Prin frunzele ce cad într-un vals monoton,Tu, amintire dragă, transformată-n veșnicie,Și îmbrăcată-n caldul toamnei melancolic ton.(Emy318)