Citește Biblia DCC Neemia capitolul 13

Setări Biblia
21. I-am mustrat şi le-am zis: „Pentru ce staţi noaptea înaintea zidului? Dacă veţi mai face încă o dată lucrul acesta, voi pune mâna pe voi.” Din clipa aceea, n-au mai venit în timpul Sabatului.
22. Am poruncit şi leviţilor să se cureţe şi să vină să păzească porţile, ca să sfinţească ziua Sabatului. Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, şi pentru aceste lucruri şi ocroteşte-mă după marea Ta îndurare!
Neem 13.14-31
Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, pentru aceste lucruri şi nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu şi pentru lucrurile care trebuie păzite în ea! ;

Mustrarea pentru femeile străine.

23. Tot pe vremea aceea, am văzut pe nişte iudei, care îşi luaseră neveste asdodiene, amonite şi moabite.
Ezra 9.2
Căci şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fiii lor, şi au amestecat neamul sfânt cu popoarele ţărilor acestora. Şi căpeteniile şi dregătorii au fost cei dintâi care au săvârşit păcatul acesta.” ;
24. Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană şi nu ştiau să vorbească limba evreiască; nu cunoşteau decât limba cutărui sau cutărui popor.
25. I-am mustrat şi i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am smuls părul şi i-am pus să jure în Numele lui Dumnezeu, zicând: „Să nu vă daţi fetele după fiii lor şi să nu luaţi fetele lor de neveste nici pentru fiii voştri, nici pentru voi.
Neem 13.11
Am mustrat pe dregători şi am zis: „Pentru ce a fost părăsită Casa lui Dumnezeu?” Şi am strâns pe leviţi şi pe cântăreţi, şi i-am pus iarăşi în slujba lor. ;Prov 28.4
Cei ce părăsesc Legea laudă pe cel rău, dar cei ce păzesc Legea se mânie pe el. – ;Ezra 10.5
Ezra s-a sculat şi a pus pe căpeteniile preoţilor, leviţilor şi întregului Israel să jure că vor face ce se spusese. Şi ei au jurat. ;Neem 10.29-30
s-au unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurământ şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânului nostru, orânduirile şi legile Lui. ;
26. Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel? Nu era alt împărat ca el în mulţimea popoarelor; el era iubit de Dumnezeul lui, şi Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuşi femeile străine l-au târât şi pe el în păcat.
1Imp 11.1
Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui faraon; moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite, ;1Imp 3.13
Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine. ;2Cron 1.12
înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta şi cum nici nu va mai avea după tine.” ;2Sam 12.24
David a mângâiat pe nevasta sa Bat-Şeba şi a intrat la ea şi s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon şi care a fost iubit de Domnul. ;1Imp 11.4
Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David. ;
27. Şi acum trebuie să auzim despre voi că săvârşiţi o nelegiuire atât de mare şi că păcătuiţi împotriva Dumnezeului nostru luând neveste străine?”
Ezra 10.2
Atunci Şecania, fiul lui Iehiel, dintre fiii lui Elam, a luat cuvântul şi a zis lui Ezra: „Am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru ducându-ne la femei străine care fac parte din popoarele ţării. Dar Israel n-a rămas fără nădejde în această privinţă. ;
28. Unul din fiii lui Ioiada, fiul marelui preot, Eliaşib, era ginerele lui Sanbalat, horonitul. L-am izgonit de la mine.
Neem 12.10-22
Iosua a născut pe Ioiachim, Ioiachim a născut pe Eliaşib, Eliaşib a născut pe Ioiada, ;
29. Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoţia şi legământul încheiat de preoţi şi leviţi.
Neem 6.14
Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, de Tobia şi de Sanbalat şi de faptele lor! Adu-Ţi aminte şi de Noadia, prorociţa, şi de ceilalţi proroci care căutau să mă sperie! ;Mal 2.4-12
Veţi şti atunci că Eu v-am dat porunca aceasta pentru ca legământul Meu cu Levi să rămână în picioare, zice Domnul oştirilor. ;
30. I-am curăţat de orice străin şi am pus rânduială în tot ce trebuiau să păzească preoţii şi leviţii, fiecare în slujba lui,
Neem 10.30
Am făgăduit să nu dăm pe fetele noastre după popoarele ţării şi să nu luăm pe fetele lor de neveste pentru fiii noştri; ;
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 13 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Neemia >> Citește Biblia DCC Neemia capitolul 13 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~