Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 38

Setări Biblia

Un psalm al lui David.

1. Doamne, nu mă mustra în mânia Ta şi nu mă pedepsi în urgia Ta.
Ps 6.1
Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta şi nu mă mustra cu urgia Ta. ;
2. Căci săgeţile Tale s-au înfipt în mine, şi mâna Ta apasă asupra mea.
Iov 6.4
Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groaza Domnului bagă fiori în mine! ;Ps 32.4
Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. (Oprire) ;
3. N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.
Ps 6.2
Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele. ;
4. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine.
Ezra 9.6
„Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri. ;Ps 40.12
Căci rele fără număr mă împresoară, m-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele; şi nu le mai pot suferi vederea. Sunt mai multe decât perii capului meu, şi mi se înmoaie inima. ;Mat 11.28
Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. ;
5. Rănile mele miros greu şi sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele.
6. Sunt gârbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare.
Ps 35.14
Umblam plin de durere ca pentru un prieten, pentru un frate; cu capul plecat, ca de jalea unei mame. ;Iov 30.28
Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare şi strig ajutor. ;Ps 42.9
De aceea, zic lui Dumnezeu, stânca mea: „Pentru ce mă uiţi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare, sub apăsarea vrăjmaşului?” ;Ps 43.2
Tu eşti Dumnezeul care mă ocroteşte: pentru ce mă lepezi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmaşului? ;
7. Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele şi n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea.
Iov 7.5
Trupul mi se acoperă cu viermi şi cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă şi se desface. ;Ps 38.3
N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu. ;
8. Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire; tulburarea inimii mele mă face să gem.
Iov 3.24
Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa. ;Ps 22.1
Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele? ;Isa 59.11
Mormăim cu toţii ca nişte urşi, ne văităm ca nişte porumbei, aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mântuirea, şi ea este departe de noi. ;
9. Doamne, toate dorinţele mele sunt înaintea Ta, şi suspinele mele nu-Ţi sunt ascunse.
10. Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăseşte, şi lumina ochilor mei nu mai este cu mine.
Ps 6.7
Mi s-a supt faţa de întristare şi a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc. ;Ps 88.9
Mi se topesc ochii de suferinţă; în toate zilele Te chem, Doamne, şi-mi întind mâinile spre Tine! ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 38 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 38 | FiiLumina
meniu prim
"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~