Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 57

Setări Biblia

Către mai marele cântăreţilor.

1. Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile.
2. Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
3. El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire) Da, Dumnezeu Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia.
4. Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.
5. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta!
6. Ei întinseseră un laţ sub paşii mei; sufletul mi se încovoia, şi-mi săpaseră o groapă înainte: dar au căzut ei în ea. – (Oprire)
7. Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, şi voi suna din instrumentele mele.
8. Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, lăută şi harpă! Mă voi trezi în zori de zi.
9. Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cânta printre neamuri.
10. Căci bunătatea Ta ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori.

Pagina 1 din 2
capitolul 57 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 57 | FiiLumina
meniu prim
"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~