Citește Biblia DCC Isaia capitolul 41
21. Apăraţi-vă pricina – zice Domnul – arătaţi-vă dovezile cele mai tari, zice Împăratul lui Iacov.
SMS 22. Să le arate şi să ne spună ce are să se întâmple; care sunt prorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau vestiţi-ne viitorul.
Isa 45.21Spuneţi-le şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a prorocit aceste lucruri de la început şi le-a vestit demult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este. ;
SMS 23. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii.
Isa 42.9Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” – ;
Isa 44.7-8Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple! ;
Isa 45.3Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel. ;
Ioan 13.19Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt. ;
Ier 10.5Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi şi nu vorbesc; sunt duşi de alţii, pentru că nu pot să meargă. Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă niciun rău şi nu sunt în stare să facă niciun bine.” – ;
SMS 24. Iată că nu sunteţi nimic, şi lucrarea voastră este nimic; o scârbă este cine vă alege pe voi.
Ps 115.5Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, ;
Isa 44.9Cei ce fac idoli, toţi sunt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de ruşine. ;
1Cor 8.4Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este totuna cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. ;
SMS 25. Am sculat pe cineva de la miazănoapte, şi vine de la răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voievozi ca pe noroi şi-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul.
Ezra 1.2„Aşa vorbeşte Cirus, împăratul perşilor: „Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o Casă la Ierusalim în Iuda. ;
Isa 41.2Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf, şi arcul, o pleavă luată de vânt? ;
SMS 26. Cine a vestit lucrul acesta de la început, ca să-l ştim, şi cu mult înainte, ca să zicem: „Are dreptate”? Nimeni nu l-a vestit, nimeni nu l-a prorocit şi nimeni n-a auzit cuvintele voastre.
Isa 43.9Să se strângă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi prorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: „Adevărat!” – ;
SMS 27. Eu, Cel Dintâi, am zis Sionului: „Iată-i, iată-i!”, şi Ierusalimului: „Îţi trimit un vestitor de veşti bune!”
Isa 41.4Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, Cel Dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.” ;
Isa 40.9Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru!” ;
SMS 28. Căci Mă uit, şi nu este nimeni, nimeni între ei care să prorocească şi care să poată răspunde, dacă-l voi întreba.
Isa 63.5Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijine; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia Mea M-a sprijinit! ;
SMS 29. Iată că toţi sunt nimic, lucrările lor sunt zadarnice, idolii lor sunt o suflare goală!
Isa 41.24Iată că nu sunteţi nimic, şi lucrarea voastră este nimic; o scârbă este cine vă alege pe voi. ;
SMS
meniu prim”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~