Citește Biblia DCO Geneza capitolul 32

Setări Biblia
11. Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii.
12. Şi Tu ai zis: "Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine, şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra."

Iacov caută să îmblânzească pe Esau.

13. Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el, şi a pus de-o parte, ca dar pentru fratele său Esau:
14. două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi două zeci de berbeci,
15. treizeci de cămile alăptătoare cu mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi.
16. Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă deosebit, şi a poruncit robilor săi: "Treceţi înaintea mea, şi lăsaţi o depărtare între fiecare turmă."
17. A dat celui dintâi porunca următoare: "Când te va întâlni fratele meu Esau, şi te va întreba: "Al cui eşti? Unde te duci? Şi a cui este turma aceasta dinaintea ta?"
18. să răspunzi: "A robului tău Iacov; ea este un dar, trimis domnului meu Esau; şi el însuşi vine în urma noastră."
19. A dat aceeaşi poruncă celui de al doilea, celui de al treilea, şi tuturor celor ce mânau turmele: "Aşa să vorbiţi domnului meu Esau, când îl veţi întâlni.
20. Să spuneţi: "Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi." Căci îşi zicea el: "Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă, şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă."
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 32 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Geneza >> Citește Biblia DCO Geneza capitolul 32 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~