Citește Biblia DCO Geneza capitolul 43

Setări Biblia
11. Israel, tatăl lor, le-a zis: "Fiindcă trebuie, faceţi aşa. Luaţi-vă în saci ceva din cele mai bune roade ale ţării, ca să duceţi un dar omului aceluia, şi anume: puţin leac alinător, şi puţină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri şi migdale.
Gen 32.20
Să spuneţi: "Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi." Căci îşi zicea el: "Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă, şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă." ;Prov 18.16
Darurile unui om îi fac loc, şi-i deschid intrarea înaintea celor mari. - ;Gen 37.25
"Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de Ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe care le duceau în Egipt. ;Ier 8.22
Nu este nici un leac alinător în Galaad? Nu este nici un doctor acolo? Pentru ce nu se face dar vindecarea fiicei poporului meu?" - ;SMS
12. Luaţi cu voi argint îndoit, şi duceţi înapoi argintul, pe care vi-l puseseră la gura sacilor: poate că a fost o greşeală.
Gen 42.25-35
Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui, şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa s-a făcut. ;SMS
13. Luaţi şi pe fratele vostru, sculaţi-vă şi întoarceţi-vă la omul acela.
SMS
14. Dumnezeul Cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia, şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!"
Est 4.16
"Du-te, strânge pe toţi Iudeii care se află în Susa, şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să per, voi pieri." ;SMS

Venirea fraţilor lui Iosif în Egipt.

15. Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin; s-au sculat, s-au pogorât în Egipt, şi s-au înfăţişat înaintea lui Iosif.
SMS
16. Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: "Bagă pe oamenii aceştia în casă, taie vite şi găteşte; căci oamenii aceştia au să mănânce cu mine la amiază."
Gen 24.2
Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: "Pune-ţi te rog, mâna sub coapsa mea; ;Gen 39.4
Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai mare peste casa lui, şi i-a încredinţat tot ce avea. ;Gen 44.1
Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: "Umple cu merinde sacii oamenilor acestora, cât vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său. ;SMS
17. Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif, şi a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif.
SMS
18. Ei s-au temut când au văzut că-i bagă în casa lui Iosif, şi au zis: "Ne bagă înăuntru din pricina argintului pus în sacii noştri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi, şi să pună mâna pe măgarii noştri."
SMS
19. S-au apropiat de economul casei lui Iosif, şi au intrat în vorbă cu el la uşa casei;
SMS
20. şi au zis: "Domnule, noi ne-am mai pogorât odată aici, ca să cumpărăm merinde.
Gen 42.3-10
Zece fraţi ai lui Iosif s-au pogorât în Egipt, ca să cumpere grâu. ;SMS
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 43 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Geneza >> Citește Biblia DCO Geneza capitolul 43 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~