Citește Biblia DCO Geneza capitolul 41
Dan 2.30Însă dacă mi s-a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înţelepciune mai mare decât a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tâlcuirea ei, şi să afli ce-ţi doreşte inima să ştii.
Fapt 3.12Şi el se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva de la ei.
2Cor 3.5Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
Gen 40.8Ei i-au răspuns: "Am visat un vis, şi nu este nimeni care să-l tălmăcească." Iosif le-a zis: "Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru."
Dan 2.22-28El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina.
Dan 2.47Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: "Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descoperă tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!"
Dan 4.2Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile, pe care le-a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt faţă de mine.
Pagina 1 din 1
meniu prim"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~